Talibanii neagă că vicepremierul Abdul Ghani Baradar ar fi fost ucis într-un schimb de focuri cu rivali ai săi

Vizualizări: 301, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Talibanii neagă că vicepremierul Abdul Ghani Baradar ar fi fost ucis într-un schimb de focuri cu rivali ai săi

Talibanii au negat marţi că unul dintre cei mai importanţi lideri ai lor, molahul Abdul Ghani Baradar, numit vicepremier săptămâna trecută, ar fi fost ucis de rivali ai grupării, în urma zvonurilor legate de sciziunile din cadrul acesteia, la aproape o lună de când au preluat puterea la Kabul, transmite Reuters.

Sulail Shaheen, un purtător de cuvânt al talibanilor, a declarat că molahul Abdul Ghani Baradar, fost şef al biroului politic taliban care a fost numit viceprim-ministru săptămâna trecută, a emis un mesaj audio prin care respinge afirmaţiile că ar fi fost ucis sau rănit într-un conflict.

”El spune că sunt minciuni şi total lipsite de temei”, a spus Shaheen într-un mesaj pe Twitter.

Talibanii au publicat, de asemenea, imagini care îl arătă pe Baradar la întâlnirile din oraşul sudic Kandahar.

Reuters nu a putut verifica imediat filmările.

Dezminţirile au apărut după mai multe zile de zvonuri conform cărora susţinătorii lui Baradar s-au confruntat cu cei ai lui Sirajuddin Haqqani, şeful reţelei Haqqani, care se află lângă graniţa cu Pakistanul, învinuită pentru unele dintre cele mai grave atacuri sinucigaşe ale războiului.

Zvonurile urmează speculaţiilor cu privire la posibile rivalităţi dintre comandanţii militari precum Haqqani şi liderii din biroul politic din Doha, precum Baradar, care au condus eforturile diplomatice pentru a ajunge la o înţelegere cu Statele Unite.

Talibanii au negat în repetate rânduri speculaţiile cu privire la diviziunile interne.

Baradar, cândva văzut ca un posibil şeful al unui guvern taliban, nu mai fusese văzut în public de ceva timp şi nu a făcut parte din delegaţia ministerială care s-a întâlnit duminică la Kabul cu şeicul Mohammed bin Abdulrahman Al-Thani din Qatar.

Liderul suprem al mişcării, molahul Haibatullah Akhundzada, nu a mai fost văzut în public de când talibanii au cucernit oraşul Kabul pe 15 august, deşi a emis o declaraţie publică când s-a format noul guvern, săptămâna trecută.

Speculaţiile referitoare la iderii talibani au fost alimentate de circumstanţele din jurul morţii fondatorului mişcării, molahul Omar, care a fost făcute publică abia în 2015, la doi ani după ce s-a întâmplat, declanşând acuzaţii amare în rândul conducerii.

Știri similare

Comisia germană a vaccinării Stiko urmează să recomande vaccinarea persoanelor în vârstă de peste 65 de ani cu vaccinul AstraZeneca-Oxford, după ce un unui studiu realizat în Scoţia arată că este eficient în cazul bătrânilor şi reduce riscul spitalizării cu 94%

Externe

Comisia germană de vaccinare (Stiko) ia în calcul să recomande vaccinarea cu vaccinul împotrva covid-19 AstraZeneca-Oxford a persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, după ce un studiu din Scoţia a arătat că acesta este eficient în cazul bătrânilor, a anunţat preşedintele comisiei, Thomas Mertens, relatează AFP....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Oraşul Minneapolis va plăti 27 de milioane de dolari pentru închiderea unui proces intentat de familia lui George Floyd, care a murit în custodia poliţiei

Oraşul Minneapolis va plăti 27 de milioane de dolari pentru închiderea unui proces intentat de familia lui George Floyd, care a murit în custodia poliţiei

Externe

Oraşul Minneapolis va plăti 27 de milioane de dolari pentru închiderea unui proces intentat de familia lui George Floyd, care a murit în custodia poliţiei, un caz care a dus la declanşarea unor proteste la nivel naţional în Statele Unite din cauza injustiţiei rasiale şi a brutalităţii poliţiei, transmite Reuters....

Vizualizări: 329, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Numărul locuitorilor albi scade pentru prima oară din 1790 în SUA, arată recensământul din 2020; albii reprezintă 61,6% din populaţia americană, afroamericanii 12,4%, asiaticii 6%, amerindienii 1,1%, iar hispanicii 18%

Numărul locuitorilor care se declară ”albi” în Statele Unite a scăzut - pentru prima oară -, potrivit ultimului recensământ din 2020, care arată o ţară ”mult mai multirasială” şi mai urbană decât cu zece ani mai înainte, au anunţat oficialiamericani, relatează AFP....

Vizualizări: 396, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Insulele Marshall se confruntă pentru prima dată cu un val de Covid

Insulele Marshall se confruntă pentru prima dată cu un val de Covid

Externe

Insulele Marshall se confruntă pentru prima dată cu un val de Covid în creştere, fiind printre ultimele state din lume pe care virusul le-a ocolit datorită restricţiilor stricte de carantină, relatează AFP....

Vizualizări: 257, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Sesiunea Congresului destinată certificării victoriei lui Biden a fost reluată, fiind condusă de Mike Pence: „Violenţa nu câştigă niciodată. Libertatea câştigă”

Sesiunea Congresului destinată certificării victoriei lui Biden a fost reluată, fiind condusă de Mike Pence: „Violenţa nu câştigă niciodată. Libertatea câştigă”

Externe

Sesiunea Congresului american destinată certificării victoriei lui Joe Biden în cursa pentru Casa Albă, întreruptă după ce susţinători ai lui Donald Trump au intrat în clădirea Capitoliului, a fost reluată miercuri seară, la ora locală 20:00, fiind condusă de vicepreşedintele Mike Pence care a condamnat incidentele din cursul zilei şi a subliniat că „violenţa nu câştigă niciodată”....

Vizualizări: 337, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Estonia, una dintre cele mai afectate ţări de covid-19 din lume, reintră de joi în carantină, cel puţin până la jumătatea lui aprilie, anunţă premierul Kaja Kallas; varianta britanică a SARS-Cov-2, la originea unei intensificări a epidemiei

Estonia urmează să reintre în carantină începând de joi, anunţă premierul eston Kaja Kallas, în contextul în care datele cu privire la circulaţia covid-19 în această ţară baltică sunt pe cale să explodeze, iar varianta britanică s-ar afla, potrivit autorităţilor, la originea acestei intensificări, relatează Euronews....

Vizualizări: 322, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Circa 200.000 de oameni au contestat în Franţa condiţionarea accesului în spaţiile publice de prezentarea certificatului de sănătate pentru Covid-19

Circa 200.000 de oameni au contestat în Franţa condiţionarea accesului în spaţiile publice de prezentarea certificatului de sănătate pentru Covid-19

Externe

Aproximativ 200.000 de oameni, potrivit estimării unui oficial al Ministerului de Interne francez, au contestat sâmbătă condiţionarea accesului în spaţiile publice de prezentarea certificatului de sănătate privind Covid-19, impusă de guvern pentru a combate al patrulea val de infecţii, transmite Reuters....

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu s-a întâlnit cu Laura Codruţa Kovesi, la Bruxelles

Preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu s-a întâlnit cu Laura Codruţa Kovesi, la Bruxelles

Externe

Preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu anunţă pe pagina sa de Facebook că a discutat la Bruxelles cu şefa Parchetului European Laura Codruţa Kovesi, despre o colaborare cu instituţiile de combatere a corupţiei de la Chişinău, afirmând că este un prim pas pentru a iniţia şi a desfăşura activităţi comune în ceea ce priveşte combaterea contrabandei şi a spălării de bani....

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Navalnîi nu are acces la avocaţi şi denunţă ”cea mai totală ilegalitate” a arestării sale la întoarcerea din Germania în Rusia; Occidentul atacă Rusia pentru a ”deturna atenţia de la criza profundă care subminează modelul liberal de dezvoltare”, apreciază Serghei Lavrov

Opozantul rus Aleksei Navalnîi denunţă luni ”cea mai totală ilegalitate” a procedurii care-l vizează - după ce a fost arestat, cu o zi înainte - într-o înfăţişare la un comisariat, în faţa unui judecător care se pronunţă asupra detenţiei sale, relatează AFP....

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Comisia Europeană cere Consiliului să ia măsuri pentru ca România, Bulgaria şi Croaţia să facă parte din spaţiul Schengen

Comisia Europeană cere Consiliului să ia măsuri pentru ca România, Bulgaria şi Croaţia să facă parte din spaţiul Schengen

Externe

Comisia Europeană cere Consiliului să ia măsuri pentru ca România, Bulgaria şi Croaţia să facă parte din spaţiul Schengen, pentru că au îndeplinit majoritatea condiţiilor, dar fără beneficiile care vin odată cu eliminarea controalelor la graniţele interne ale regiunii, potrivit strategiei Executivului UE referitoare la spaţiul Schengen adresată Parlamentului European şi Consiliului....

Vizualizări: 335, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă