Serbia a primit un milion de doze din vaccinul chinezesc Sinopharm

Vizualizări: 386, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Serbia a primit un milion de doze din vaccinul chinezesc Sinopharm

Un milion de doze din vaccinul chinezesc Sinopharm contra Covid-19 au sosit sâmbătă în Serbia, ţară care a început vaccinarea înainte de Crăciun, a anunţat preşedintele sârb Aleksandar Vucic, potrivit AFP.

„Un milion de doze din vaccinul chinezesc Sinopharm au ajuns în Serbia”, a declarat Vucic pe Instagram, pozând alături de avionul care a transportat dozele pe aeroportul din Belgrad. 

„Suntem mândri de prietenia noastră cu China”, a adăugat el, precizând că speră să se poată vaccina şi el în curând cu acest vaccin. 

Acest vaccin chinez va putea fi administrat în Serbia de îndată ce va fi autorizat oficial, probabil de duminică sau luni, potrivit autorităţilor.    

Serbia, ţară cu 7 milioane de locuitori, a devenit pe 24 decembrie cea de-a treia ţară din Europa care a lansat campania de vaccinare, după Marea Britanie şi Elveţia, cu 5.000 de doze din vaccinul dezvoltat de Pfizer/ BioNTech. 

În acea zi, 20.500 de persoane – personal medical şi persoane în vârstă din casele de bătrâni – s-au putut vaccina. 

Ţara care îşi doreşte aderarea la Uniunea Europeană, dar care are relaţii bune cu Moscova şi Beijing, Serbia contează pe vaccinul chinez Sinopharm, precum şi pe cel rusesc Sputnik V.        

Laboratorul Sinopharm a anunţat pe 30 decembrie o eficienţă de 79% pentru vaccinul său anti-Covid, devenind primul laborator chinez care precizeaz cifre legate de eficienţa unui vaccin contra SARS-CoV-2.          

Știri similare

Varşovia îi acordă o viză umanitară atletei belaruse fugare la JO de la Tokyo Kristina Ţimanuskaia; soţul alergătoarei, Arseni Jdanevici, se află în Ucraina

Varşovia îi acordă o viză umanitară atletei belaruse fugare la JO de la Tokyo Kristina Ţimanuskaia; soţul alergătoarei, Arseni Jdanevici, se află în Ucraina

Externe

Atleta belarusă Kristina Ţimanuskaia, care a fost la un pas de a fi repatriată cu forţa duminică în Belarus, după ce şi-a criticat antrenorii la Jocurile Olimpce (JO) de la Tolyo, s-a refugiat luni în incinta Ambasadei Poloniei în Japonia şi urmează să sosească în Polonia în zilele următoare, cu o ”viză umanitară”, relatează Reuters....

Vizualizări: 381, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cel puţin 96 de persoane date dispărute pe mare, în India, în urma naufragiului unei barje, în urma ciclonului Tauktae, soldat cu cel puţin 24 de morţi

Cel puţin 96 de persoane date dispărute pe mare, în India, în urma naufragiului unei barje, în urma ciclonului Tauktae, soldat cu cel puţin 24 de morţi

Externe

Cel puţin 24 de persoane au murit, iar alte 96 erau date dispărute marţi, în urma naufragiului unei ambarcaţiuni, în largul coastelor oraşului Mumbai, în vestul Indiei, în urma trecerii ciclonului Tauktae, cea mai puternică furtună tropicală în regiune din ultimele decenii, care a condus la evcuarea a aproape 200.000 de persoane, anunţă Marina indiană, care a trimis două nave şi ellcioptere în operaţiuni de căutare, relatează AFP....

Vizualizări: 439, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Erdogan şi Putin lansează prin videoconferinţă şantierul celui de-al treilea dintre cele patru reactoare ale Centralei Nuclerare de la Akkuyu, în sudul Turciei, şi îşi afişează ”prietenia”

Erdogan şi Putin lansează prin videoconferinţă şantierul celui de-al treilea dintre cele patru reactoare ale Centralei Nuclerare de la Akkuyu, în sudul Turciei, şi îşi afişează ”prietenia”

Externe

Preşedinţii rus Vladimir Putin şi turc Recep Tayyip Erdogan au lansat în mod oficial, printr-o videoconferinţă, şantierul celui de-al treilea dintre cele patru reactoare ale Centralei Nuclerare de la Akkuyu, în sudul Turciei, o ceremonie în care şi-au afişat ”prietenia”, relatează Euronews....

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cel puţin 3,06 milioane de europeni, reprezentând 0,69% din populaţie, vaccinaţi cu prima doză împoriva covid-19; OMS, îngrijorată; vaccinarea se concentrează în zece ţări; aproximativ zece milioane de persoane (3% din populaţie), vaccinate în SUA

Cel puţin 3,06 milioane de locuitori ai Uniunii Europene (UE) au fost vaccinaţi cu o prima doză de vaccin împotriva covid-19, reprezentând abia 0,69% din populaţia europeană, potrivit unui bilanţ întocmit de către AFP...

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cum se desfăşoară ceremonia învestirii Kamalei Harris şi Joe Biden la Washington

Cum se desfăşoară ceremonia învestirii Kamalei Harris şi Joe Biden la Washington

Externe

Ceremonia învestirii lui Joe Biden drept al 46-lea preşedinte al Statelor Unite se desfăşoară miercuri, în condiţii dure de securitate, după violenţele de Capitoliu, soldate cu cinci morţi, prin care susţinătorii lui Donald Trump au încercat să împiedice certificarea rezultatului alegerilor de la 3 noiembrie....

Vizualizări: 389, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Acroşaj verbal dur în faţa presei, la Ankara, între miniştrii turc şi grec de Externe Mevlut Cavusoglu şi Nikos Dendias, o escaladare de rău augur în continuare dialogului turco-grec

Acroşaj verbal dur în faţa presei, la Ankara, între miniştrii turc şi grec de Externe Mevlut Cavusoglu şi Nikos Dendias, o escaladare de rău augur în continuare dialogului turco-grec

Externe

Miniştrii de Externe grec şi turc s-au opus într-un acroşaj verbal dur şi şi-au etalat în mod public divergenţele în mai multe dosare, la Ankara, o escaladare de rău augur în continuare dialogului celor două ţări, relatează AFP....

Vizualizări: 386, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Sute de membri ai forţelor armate afgane, poliţişti şi miliţii, retraşi pe aeroportul din Kunduz în urma căderii oraşului în weekend, se predau talibanilor cu tot cu echipament

Sute de membri ai forţelor armate afgane, poliţişti şi miliţii, retraşi pe aeroportul din Kunduz în urma căderii oraşului în weekend, se predau talibanilor cu tot cu echipament

Externe

”Sute” de membri ai forţelor de securitate afgane, care s-au retras în apropiere de aeroportul din Kunduz după căderea în weekend a oraşului, situat în nord-estul Afganistanului, s-au predat miercuri talibanilor, potrivit unui consilier provincial, relatează AFP....

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Peste 1.000 de militari britanici, mobilizaţi de Crăciun la depistarea a mii de şoferi de TIR blocaţi în portul Dover din cauza noii tulpini SARS-Cov-2; 26 de pompieri, hrană şi voluntari de la Crucea Roşie, trimişi de Franţa

Armata britanică a anunţat vineri, de Crăciun, că a desfăşurat peste 1.000 de militari pentru a testa de covid-19 mii de şoferi de TIR blocaţi - unii de duminică - în portul englez Dover, din cauza unei noi tulpini potenţial mai contagioase a noului coronavirus SARS-CoV-2, relatează AFP....

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Suedia nu şi-a schimbat strategia cu privire la covid-19, în pofida unei însăpriri a restricţiilor şi unui bilanţ tot mai mare al epidemiei, apreciază premierul Stefan Löfven; Stockholmul şi-a închis frontiera cu Regatul Unit şi Danemarca

Suedia nu şi-a schimbat strategia cu privire la noul coronavirus, în pofia înăspririi a recomandărilor şi restricţiilor, în pofida unui bilaţ tot mai mare al celui de-al doilea val, apreciază premierul Stefan Löfven, relatează AFP....

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Xi Jinping participă la summitul virtual organizat joi şi vineri de Biden

Xi Jinping participă la summitul virtual organizat joi şi vineri de Biden

Externe

Beijingul confirmă participarea preşedintelui chinez Xi Jinping la summitul virtual organizat săptămâna aceasta de către Joe Biden, în pofida unor tensiuni americano-chineze, iar cele două puteri par decise să colaboreze în lupta împotriva modificărilor climatice, relatează AFP....

Vizualizări: 398, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă