Rusia urmează să participe, pentru prima oară după zece ani, la exerciţii navale împreună cu NATO

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Rusia urmează să participe, pentru prima oară după zece ani, la exerciţii navale împreună cu NATO

Marina rusă a anunţat joi că nave ruse urmează să participe – pentru prima oară de zece ani – la exerciţii NATO la care iau parte 30 de ţări, în largul coastelor Pakistanului, relatează Reuters.

Aceste exerciţii în cadrul luptei împotriva pirateriei – AMAN-2021 – urmează să aibă loc în apropiere de Karachi, în februarie.

La ele urmează să ia parte, între altele, forţele britanică, americană, chineză şi japoneză, a anunţat într-un comunicat Ministeru rus al Apărării.

Rusia preconizează să trimită o fregată, o navă de patrulare, un remorcher, un elicopter maritim şi alte unităţi, precizează ministerul pe site.

Nave din cadrul marinelor NATO şi Rusiei nu au mai cooperat de la exerciţiul Bold Monarch, orgaizat de Alianţa Nord-Atlantică în 2011, în largul coastelor Spaniei, potrivit agenţiei ruse de presă Tass.

Relaţiile Moscovei cu Occidentul se află la cel mai scăzut nivel de la sfârşitul Războiului Rece, în urma anexării de către Rusia a Peninsulei ucrainene Crimeea, în 2014, unor acuzaţii de amestec în alegerile din Statele Unite în 2016 şi divergenţelor în războiul din Siria.

Știri similare

Arestări în urma unor ciociniri între palestinieni şi poliţişti israelieni la Ierusalim; poliţia israeliană dă că este pregătită să asigure securitatea în oraş cu ocazia ultimei vineri a Ramadanului

Arestări în urma unor ciociniri între palestinieni şi poliţişti israelieni la Ierusalim; poliţia israeliană dă că este pregătită să asigure securitatea în oraş cu ocazia ultimei vineri a Ramadanului

Externe

Cincisprezece palestinieni au fost arestaţi în noaptea de joi spre vineri, în urma unor ciocniri cu forţe de securitate israeliene şi unor manifestaţii împotriva evacuării unor familii palestiniene la Ierusalim, a anunţat poliţia, relatează AFP....

Vizualizări: 386, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
SUA anchetează cu privire la un nou caz de ”sindrom Havana” la Casa Albă

SUA anchetează cu privire la un nou caz de ”sindrom Havana” la Casa Albă

Externe

Un oficial din cadrul Consiliului Naţional de Securitate (NSC) de la Casa Albă a prezentat, în noiembrie 2020, simptomele ”sindromului Havana”, iar altul câteva săptămâni mai târziu, în apropierea reşedinţei preşedintelui american, iar o anchetă a fost deschisă, relatează CNN....

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Retragerea din Afganistan se desfăşoară ”aşa cum s-a prevăzut”; Pentagonul trimite întăriri în ţări vecine Afganistanului, bombardiere B-52 şi avioane de tip F-18, pentru a apăra retragerea trupelor străine

Pentagonul a trimis întăriri în ţările vecine Afganistanului, pentru a apăra retragerea forţelor străine staţionate în această ţară, care se desfăţoară ”aşa cum s-a prevăzut”, a anunţat secretarul american al Apărării Lloyd Austin, relatează AFP....

Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UE a furnizat Regatului Unit 21 dintre cele 31 de milioane de doze de vaccin anticovid administrate britanicilor; Uniunea a exportat în total 77 de milioane de doze şi şi-a împărţit 88 de milioane de doze de vaccin împotriva covid-19

Uniunea Europeană a exportat - de la începutul lui decembrie - în regatul Unit aproximativ 21 de de milioane de doze de vaccin împotriva covid-19 de pe teritoriul european - reprezentând două treimi din dozele administrate până în prezent britanicilor -, arată date europene publicate joi, relatează AFP. UE nu a primit în schimb nicio doză de vaccin anticovid de pe teritoriul britanic....

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Putin acuză SUA, în sesiunea de întrebări şi răspunsuri anuală, de implicare în incidentul HMS Defender; ”Chiar dacă am fi scufundat această navă, ar fi greu de imaginat că lumea ar fi intrat în al Treilea Război Mondial”, ”Lumea ştie că n-ar ieşi victorioasă din acest război”

Preşedintele rus Vladimir Putin acuză Statele Unite, în sesiunea sa de întrebări şi răspunsuri anuală cu ruşii, de faptul că sunt implicate în incidentul de săptămâna trecută la Marea Neagră vizând distrugătorul britanic HMS Defender, pe care îl denunţă drept o ”provocare”, relatează AFP....

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cumnata preşedintelui peruan Pedro Castillo, Yenifer Paredes, căutată cu privire la corupţie, s-a predat justiţiei în urma unor percheziţii la palatul prezidenţial şi locuinţa şefului statului

Cumnata preşedintelui peruan Pedro Castillo, Yenifer Paredes, căutată cu privire la corupţie, s-a predat justiţiei în urma unor percheziţii la palatul prezidenţial şi locuinţa şefului statului

Externe

Cumnata preşedintelui peruan Pedro Castillo, Yenifer Paredes, s-a predat justiţiei, în urma unor percheziţii - fără precedent în palatul prezidenţăial şi la domiciliul şefului statului - ale poliţiei care o căuta, a anunţat avocatul acesteia, relatează AFP....

Vizualizări: 296, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Apropiaţi ai lui Navalnîi trag un semnal de alarmă cu privire la degradarea stării sănătăţii lui Navalnîi, serviciul penitenciar rus dă asigurări că starea sănătăţii opozantului este ”satisfăcătoare”

Sănătatea opozantului politic rus Aleksei Navalnîi este ”satisfăcătoare”, dau asigurări serviciile penitenciare ruse (FSIN) joi, la o zi după ce apropiaţi ai opozantului au avertizat că starea sănătăţii acestuia se deteriorează de când se află în colonia penitenciară Pokrov, considerată una dintre cele mai dure din ţară, relatează AFP....

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Secretarul de Stat al SUA reasigură Ankara că Washingtonul condamnă PKK pentru executarea a 13 turci răpiţi în nordul Irakului

Secretarul de Stat al SUA reasigură Ankara că Washingtonul condamnă PKK pentru executarea a 13 turci răpiţi în nordul Irakului

Externe

Secretarul de Stat al Statelor Unite, Antony Blinken, a reasigurat luni Ankara că Washingtonul condamnă Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) pentru executarea a 13 turci răpiţi în nordul Irakului, după ce Turcia a afirmat că o declaraţie anterioară a SUA este ”o glumă”, transmite Reuters....

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă