Rusia şi Statele Unite discută un posibil schimb de prizonieri, în care ar putea fi eliberat un fost membru al marinei SUA condamnat pentru spionaj

Vizualizări: 1012, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Rusia şi Statele Unite discută un posibil schimb de prizonieri, în care ar putea fi eliberat un fost membru al marinei SUA condamnat pentru spionaj

Rusia şi Statele Unite discută un posibil schimb de prizonieri, în care ar putea fi eliberat Paul Whelan, un membru al marinei SUA încarcerat pentru spionaj, în decurs de două-trei luni, a declarat luni avocatul acestuia, transmite Reuters.

Whelan, care deţine paşaporturi american, britanic, canadian şi irlandez, a fost condamnat în Rusia la 16 ani de închisoare, pentru spionaj, în iunie anul trecut. Acesta a negat că ar fi spion şi a spus că i s-a făcut o înscenare.

Washingtonul a cerut eliberarea sa.

Potrivit Moscovei, Whelan a fost prins având asupra sa documente clasificate, într-o cameră de hotel din capitala rusă, unde agenţi ai Serviciului Federal de Securitate l-au reţinut pe 28 decembrie 2018.

Avocatul rus al lui Whelan, Vladimir Zerebenkov, a spus că discuţiile referitoare la schimb au loc între serviciile de securitate ruse şi americane.

Amabasada SUA nu a răspuns unei solicitări de comentarii.

Zerebenkov a mai spus că nu poate afirma dacă discuţiile se extind şi asupra cazului lui Trevor Reed, un alt membru al marinei americane, care în iulie a fost încarcerat în Rusia pentru 9 ani, pentru că ar fi pus în pericol viaţa a doi poliţişti ruşi.

Washingtonul a protestat pentru cazurile lui Whelan şi Reed, descriind procesul celui de-al doilea ca fiind ”un teatru al absurdului”, care nu dispune de dovezi serioase.

Ministerul rus de Externe a afirmat pe 27 ianuarie că Reed and Whelan au fost prezentaţi în mod greşit în Occident ca victime nevinovate şi că au fost condamnaţi pentru delicte în Rusia. Potrivit ministerului, discuţiile referitoare la schimb sunt folosite pentru a presa Moscova.

Zerebenkov a spus că există diferite opinii la Moscova despre care ruşi aflaţi în custodia SUA ar trebui eliberaţi la schimb cu Whelan.

El i-a menţionat pe dealerul de arme  Viktor Bout şi pe Konstantin Iaroşenko, condamnat pentru conspiraţie în vederea contrabandei cu cocaină.

Știri similare

Cel puţin un mort, în urma surpării aripii din spate a clădirii de 12 etaje din Surfside; primarul avertizează cu privire la o creştere a bilanţului

Cel puţin un mort, în urma surpării aripii din spate a clădirii de 12 etaje din Surfside; primarul avertizează cu privire la o creştere a bilanţului

Externe

Cel puţin o persoană a murit în urma surpării unei aripi a unui imobil rezidenţial de 12 etaje la Surfside, în apropiere de Miami, locuitori au fost prinşi între dărâmături, iar zeci de salvatori au scos supravieţuitori din moloz, într-un nor de ptaf în cartier, relatează The Associated Press....

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Joe Biden a încălcat protocolul în prezenţa reginei Elizabeth a II-a

Joe Biden a încălcat protocolul în prezenţa reginei Elizabeth a II-a

Externe

Pre;edintele american Joe Biden a încălcat protocolul în prezenţa reginei Elizabeth a II-a, duminică, la Castelul Windsor, unde a asistat în prezenţa suveranei, la o paradă a Gardei de Onoare, a ascultat imnurile celor dpuă ţări, iar apoi au luat ceaiul, scrie The Independent....

Vizualizări: 433, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
ONG-ul austriac ”None of your business” avertizează peste 500 de site-uri din Europa, inclusiv Google şi Twitter, cu privire la cookies; statistici arată că doar 3% dintre navigatorii pe Internet sunt pregătiţi să accepte cookies, iar 90% spun ”da” pentru că nu le pot respinge uşor

ONG-ul austriac ”None of your business” (Noyb), cu activitate în domeniul protecţiei vieţii private, a avertizat luni peste 500 de site-uri de web din Europa cu privire la felul în care folosesc benzi de informaţii cu privire la cookies - nişte mici piese de date contestate care urmăresc computere, relatează AFP....

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Fostul cardinal american Theodore McCarrick, oficialul catolic de cel mai înalt rang inculpat penal în SUA cu privire la agresarea sexuală a unui adolescent

Fostul cardinal american Theodore McCarrick, oficialul catolic de cel mai înalt rang inculpat penal în SUA cu privire la agresarea sexuală a unui adolescent

Externe

Fostul cardinal american Theodore McCarrick a fost inculpat cu privire la agresarea sexuală a unui adolescent, porivit unor documente judiciare, devenitnd astfel oficialul catolic de cel mai înalt rang inculpat penal în Statele Unite cu privire la fapte în uriaşul scandal al violenţelor sexuale în Biserica Catolică, relatează AFP....

Vizualizări: 328, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Blinken şi Lavrov se vor întâlni în Islanda, săptămâna viitoare

Blinken şi Lavrov se vor întâlni în Islanda, săptămâna viitoare

Externe

Secretarul american de Stat Antony Blinken şi omologul său rus Serghei Lavrov au avut, miercuri, o discuţie telefonică, stabilind să se întâlnească pe 20 mai, în Islanda, pe marginea Consiliului Arctic, potrivit Departamentului de Stat şi Ministerului rus de Externe, transmite Reuters....

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Animalul aflat la originea noului coronavirus ”nu a fost identificat încă”, anunţă experţi OMS în urma anchetei de la Wuhan, care nu au găsut indicii cu privire la prezenţa SARS-CoC-2 în oraş înainte de decembrie 2019

O echipă internaţională de experţi chinezi şi din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care a anchetat la Wuhan, în centrul Chinei, cu privire la originea covid-19, a anunţat marţi că nu a găsit indicii cu privire la prezenţa noului coronavirus în acest oraş înainte de apariţia acestuia, în decembrie 2019 şi că nu au identificat animalul aflat la originea bolii....

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Coreea de Sud îşi lansează campania de vaccinare împotriva covid-19

Coreea de Sud îşi lansează campania de vaccinare împotriva covid-19

Externe

Coreea de Sud şi-a lansat vineri campania de vaccinare împotriva covid-19, prin administrarea vaccinului AstraZeneca-Oxford personalului din domeniul sănătăţii şi unor rezidenţi din aziluri de bătrâni, relatează Reuters....

Vizualizări: 392, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Macron şi Morawiecki susţin, la Elysée, politica UE de vaccinare împotriva covid-19

Macron şi Morawiecki susţin, la Elysée, politica UE de vaccinare împotriva covid-19

Externe

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul polonez Mateusz Morawiecki, aflat într-o vizită la Paris, susţin politica de vaccinare a Uniunii Europene (UE), în contextul crizei covid-19, şi insistă asupra ”solidarităţii europene” în lupta împotriva pandemiei, relatează AFP....

Vizualizări: 396, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Uşoară întârziere în livrarea vaccinurilor Pfizer-BioNTech în opt state membre UE, din cauza unei probleme logistice la fabrica Pfizer din Puurs în Belgia; situaţia a fost rezolvată, anunţă producătorul

Livrări de vaccinuri împotriva covid-19 în opt state membre ale Uniunii Europene (UE) - inclusiv în Spania - urmează să conducă la o întârziere, din cauza unei probleme logistice la fabrica Pfizer din Belgia, a anunţat Ministerul spaniol al Sănătăţii luni, la o zi după lansarea oficială a unei campanii de vaccinare în Uniunea Europeană, relatează AFP....

Vizualizări: 437, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Fauci: Autorităţile de reglementare vor aproba în curând rapelul vaccinului pentru Covid-19 al Pfizer/BionTech; pentru Moderna va mai dura

Fauci: Autorităţile de reglementare vor aproba în curând rapelul vaccinului pentru Covid-19 al Pfizer/BionTech; pentru Moderna va mai dura

Externe

Cel mai reputat expert în boli infecţioase din Statele Unite, Anthony Fauci, a declarat că autorităţile de reglementare din Statele Unite vor aproba în curând rapelul vaccinului pentru Covid-19 al Pfizer/BionTech, dar că autorizarea rapelului Moderna ar putea dura ceva mai mult, transmite Reuters....

Vizualizări: 448, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă