Rusia nu aşteaptă ”progrese” diplomatice de la summitul Biden-Putin, anunţă Lavrov la o reuniune BRICS

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Rusia nu aşteaptă ”progrese” diplomatice de la summitul Biden-Putin, anunţă Lavrov la o reuniune BRICS

Rusia a anunţat marţi că nu se aşteaptă la ”progrese majore” diplomatice ruso-americane la summitul de la 16 iunie în care se întâlnesc pentru prima oară preşedinţii Joe Biden şi Vladimir Putin, pe fondul unor tensiuni între cele două ţări, relatează AFP.

”Nu ne facem iluzii şi nu încercăm să dăm impresia că vor avea loc un progres major sau decizii istorice, care să conducă la schimbări fundamentale”, anunţă într-o conferinţă de presă online, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov.

”Însă faptul însuşi că va avea loc o conversaţie între liderii principalelor două puteri nucleare este important şi trebuie să încurajăm acest lucru în toate modurile posibile”, a declarat el presei, în urma unei reuniuni online cu omologii săi din cadrul BRICS – Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud.

Joe Biden şi Vladimir Putin urmează să se întâlnească, pentru prima oară, la Geneva, la 16 iunie, în finalul unui turneu în Europa al preşedintelui american, la summiturile anuale ale NATO şi G7, în contextul în care relaţia celor doi rivali merge din rău în mai rău de ani de zile.

Washingtonul a sancţionat Moscova într-o serie de dosare – între altele cu privire la acuzaţii de amestec în alegerile prezidenţiale americane, atacuri informatice, spionaj, reprimări vizându-l pe opozantul politic rus Aleksei Navalnîi, o ameninţare militară a Ucrainei sau anexarea Crimeei ucrainene.

Rusia a răspuns prin numeroase contrasancţiuni, iar cele două puteri nu mai au, de mai multe sătptămâni, ambasadori una în capitala celeilalte

Moscova acuză NATO de faptul că acţionează militar la frontiere ruseşti, prin desfăşurarea unor trupe şi prin exerciţii, acuzaţii reitarate marţi de către Lavrov.

Potrivit şefului diplomaţiei ruse, Moscova reclamă de ani de zile ”să se înţeleagă cu privire la măsuri de dezescaladare, însă NATO ”nu favorizează discuţii normale”.

Cu toate acestea, întâniri în vederea pregătirii summitului de la Geneva au fost catalogate drept ”constructive” de către ambele părţi, în Islanda, în cadrul primei întâlniri faţă în faţă, în mai, a lui Lavrov cu omologul său american Antony Blinken.

Însă acest lucru nu a pus capăt unor schimburi de replici usturătoare între cele două părţi.

Joe Biden a promis duminică să-i spună lui Vladimir Putin vă Statele Unite ”nu vor sta cu braţele încrucişate”, în timp ce Rusia ”încalcă” drepturile omului.

Lavrov i-a replicat dând asigurări că Moscova este ”pregătită” să discute despre ”probleme care există în Statele Unite”, de exemplu ”urmăriri penale vizând persoane acuzate de revoltele de la 6 ianuarie”, când activişti pro-Trump au luat cu asalt Capitoliul.

”Se întâmplă lucruri cu adevărat interesante, inclusiv din punctul de vedere al drepturilor omului, din punctul de vedere al drepturilor opoziţiei, din punctul de vedere al protecţiei opoziţiei”, apreciază Lavrov.

Știri similare

Boris Johnson consideră ”indestructibilă” relaţia cu SUA după prima întâlnire cu Joe Biden, în care au abirdat ”25 de subiecte”, inclusiv ”Protocolul nord-irlandez” şi cazul Harry Dunn, un tânăr britanic ucis într-un accident de soţia unui diplomat american

Externe

Premierul britanic Boris Johnson consideră ”indestructibilă” relaţia Regatului Unit cu Statele Unite după ce s-a întâlnit cu preşedintele american Joe Biden, înaintea summitului G7, care se deschide vineri, relatează AFP....

Vizualizări: 395, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ambasadorul SUA în Turcia David M. Satterfield, convocat în semn de protest faţă de recunoaşterea genocidului armean de către Joe Biden

Ambasadorul SUA în Turcia David M. Satterfield, convocat în semn de protest faţă de recunoaşterea genocidului armean de către Joe Biden

Externe

Ministrul turc de Externe Mevlut Cavusoglu l-a convocat sâmbătă pe ambasadorul american în Turcia David M. Satterfield, în semn de protest faţă de recunoaşterea de către preşedintele american Joe Biden a unui gencid armean, porivit agenţiei de presă de stat Anadolu, relatează AFP....

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Zeci de arestări la Ierusalim, în urma unor ciocniri între tineri israelieni de extremă dreapta din Lehava, palestinieni şi poliţişti în toiul Ramadanului

Zeci de arestări la Ierusalim, în urma unor ciocniri între tineri israelieni de extremă dreapta din Lehava, palestinieni şi poliţişti în toiul Ramadanului

Externe

Poliţia israeliană a arestat vineri peste 50 de persoane, în urma unor ciocniri, în nopatea de joi spre vineri, între forţe de ordine şi manifestanţi la Ierusalim - în toiul Ramadanului -, soldate potrivit unor medici palestinieni cu peste 100 de răniţi, relatează Reuters....

Vizualizări: 427, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Doi acuzaţi în dosarul camionului groazei de la Londra, Eamonn Harrison şi Gheorghe Nica, găsiţi vinovaţi de omor prin imprudenţă la Old Bailey; tatăl unei victime vietnameze îşi exprimă compasiunea faţă de cei doi bărbaţi

Doi bărbaţi - Eamonn Harrison şi Gheorghe Nica - judecaţi la Londra în procesul camionului groazei în care au fost găsiţi morţi 39 de imigranţi clandestini vietnamezi, în 2019, au fost găsiţi vinovaţi de omor prin imprudenţă, iar tatăl unuia dintre migranţi îşi exprimă compasiunea faţă de aceştia, relatează AFP....

Vizualizări: 402, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
China a trimis din nou avioane în spaţiul de apărare aeriană al Taiwanului, care afirmă că în cazul unui atac va lupta până la capăt

China a trimis din nou avioane în spaţiul de apărare aeriană al Taiwanului, care afirmă că în cazul unui atac va lupta până la capăt

Externe

China a trimis din nou, miercuri, avioane în spaţiul de apărare aeriană al Taiwanului, într-o intensificare a demonstraţiilor de forţă în jurul insulei despre care afirmă că îi aparţien, iar ministrul taiwanez de Externe, Joseph Wu, a afirmat că, în cazul unui atac, ţara sa va lupta până la capăt, transmite Reuters....

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Catalonia reînchide discotecile şi alte locuri de distracţie nocturne în spaţii închise şi cere teste PCR negativ sau dovada vaccinării la evenimente în aer liber de peste 500 de persoane, în urma unei creşteri ”exponenţiale” a cazurilor de covid-19; Navara şi Andaluzia ar putea reimpune restricţii

Catalonia închide - la sfârşitul acestei săptămâni - discotecile şi alte locuri de divertisment nocturne în spaţii închise şi cere prezentarea unui test negativ covid-19 PCR sau dovezii vaccinării anticovid în vederea participării la evenimente în aer liber la care sunt prezente peste 500 de persoane, relatează AFP....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Patru bărbaţi condamnaţi la pedepse cuprinse între 13 şi 27 de ani de închisoare în dosarul ”camionului groazei” din Anglia; românul Gheorghe Nica, condamnat la 27 de ani de închisoare cu privire la omor şi trafic de migranţi

Patru bărbaţi, inclusiv un român, au fost condamnaţi vineri, la Londra, la pedepse cuprinse între 13 şi 27 de ani de închisoare, în legătură cu moartea a 39 de migranţi vietnamezi în remorca unui camion, în Anglia, în 2019....

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Statele Unite impun sancţiuni unor oficiali cubanezi din domeniul securităţii, pentru încălcarea drepturilor omului în combaterea demonstraţiilor recente

Statele Unite impun sancţiuni unor oficiali cubanezi din domeniul securităţii, pentru încălcarea drepturilor omului în combaterea demonstraţiilor recente

Externe

Statele Unite au impus joi sancţiuni unui înalt oficial de securitate cubanez şi unei unităţi a forţelor speciale din Ministerul de interne, pentru presupuse încălcări ale drepturilor omului în reprimarea protestelor anti-guvernamentale de la începutul acestei luni. ...

Vizualizări: 385, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă