Regina Elizabeth II, mesaj pentru Biden după două decenii de la seria de atacuri teroriste care a vizat SUA

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Regina Elizabeth II, mesaj pentru Biden după două decenii de la seria de atacuri teroriste care a vizat SUA

Regina Elizabeth II a Marii Britanii i-a trimis sâmbătă preşedintelui american Joe Biden, după 20 de ani de la seria de atacuri teroriste care a lovit SUA, un mesaj în care a spus că gândurile şi rugăciunile ei sunt îndreptate către victimele, supravieţuitorii şi familiile lor.

În total, pe 11 septembrie 2001, au murit 2.977 de oameni, inclusiv 67 de britanici şi 5 români.

În mesajul ei, majestatea a adus un omagiu rezilienţei comunităţilor care s-au unit pentru a reconstrui.

Prim-ministrul Boris Johnson a declarat că teroriştii nu au reuşit să „clatine credinţa noastră în libertate şi democraţie”.

În întreaga lume au loc sâmbătă manifestări de comemorare. Preşedintele Biden şi soţia lui, Jill, se află la New York şi vor ajunge în toate locurile implicate în atacurile revendicate de gruparea al-Qaeda din Afganistan.

Patru avioane de pasageri au fost deturnate în acea zi. Două au lovit turnurile gemene World Trade Center din New York, unul s-a prăbuşit peste o clădire a Pentagonului, în apropiere de Washington DC, iar al patrulea, pe un câmp din Pennsylvania, după ce pasagerii au ripostat acţiunii teroriştilor.

Vor fi ţinute şase momente de reculegere pentru acelea când turnurile gemene au fost lovite şi au căzut, când Pentagonul a fost atacat şi când Zborul 93 s-a prăbuşit.

În mesajul ei pentru preşedinte, regina a spus: „Gândurile şi rugăciunile mele şi cele ale familiei mele şi ale întregii naţiuni rămân cu victimele, supravieţuitorii şi familiile afectate, precum şi cu cei care au intervenit de urgenţă şi salvatorii chemaţi la datorie. Vizita mea la locul World Trade Center în 2010 este bine întipărită în memoria mea. Îmi aminteşte că, în timp ce îi onorăm pe cei din multe naţiuni, credinţe şi medii care şi-au pierdut viaţa, aducem şi un omagiu rezilienţei şi determinării comunităţilor care s-au unit pentru a reconstrui”.

De cealaltă parte, separat, prim-ministrul a spus că în timp ce ameninţarea teroristă rămâne, oamenii refuză „să trăiască în frică permanentă”.

„Faptul că suntem împreună astăzi – în durere, dar şi în credinţă şi remediu – demonstrează eşecul terorismului”, a susţinut Johnson.

El a adăugat, în discursul care urmează să fie difuzat la evenimentul memorial din Olympic Park din Londra, sâmbătă, că recentele evenimente din Afganistan nu au făcut decât să consolideze credinţa oamenilor în libertate şi democraţie.

Arhiepiscopul de Canterbury a transmis că după 20 de ani este încă greu să exprime sentimentul de „şoc şi oroare” simţit în întreaga lume după atacuri. Justin Welby a completat: „11 septembrie a fost un memento brusc pentru noi privitor la fragilitatea privilegiului pe care mulţi dintre noi îl avem de a trăi liberi de ameninţarea violenţei, în timp ce mulţi oameni din lume continuă să se trezească în război sau cu frica războiului”.

Știri similare

Regatul Unit este împărţit, la cinci ani de la referendumul Brexitului, iar o majoritate a britanicilor vor înapoi în UE

Regatul Unit este împărţit, la cinci ani de la referendumul Brexitului, iar o majoritate a britanicilor vor înapoi în UE

Externe

Divorţul între Regatul Unit şi Uniunea Europeană este consumat, la cinci ani de la refrendumul Brexitului de la 23 iunie 2016, însă disensiuni puternice continuă să existe cu privire la schimbările profunde care abia încep să se facă simţite, într-un context bruiat de pandemia covid-19, relatează AFP....

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Norvegia înregistrează un ”babyboom” neobişnuit în timpul pandemiei covid-19, după zece ani de scădere a natalităţii; o tendinţă similară se înregistrează în Finlanda, Suedia şi Olanda

Norvegia înregistrează un ”babyboom” neobişnuit în timpul pandemiei covid-19, după zece ani de scădere a natalităţii; o tendinţă similară se înregistrează în Finlanda, Suedia şi Olanda

Externe

Criza sanitară cauzată de covid-19 nu a încetinit naşterile în Norvegia, în pofida impactului negativ pe care-l au de obicei perioadele de insecuritate economică asupra acestui indicator, iar 13 700 de copii s-au născut în primele trei luni din 2021, cu aproape 700 de naşteri în plus faţă de primul trimestru din 2020, relatează Euronews....

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Netanyahu, acuzat de faptul că s-a folosit ”ilegitim” de putere în afaceri personale, la reluarea procesului de corupţie împotriva sa, în deschiderea consultărilor în vederea formării unui guvern

Netanyahu, acuzat de faptul că s-a folosit ”ilegitim” de putere în afaceri personale, la reluarea procesului de corupţie împotriva sa, în deschiderea consultărilor în vederea formării unui guvern

Externe

Premierul israelian în exerciţiu Benjamin Netanyahu s-a folosit de putere în mod ”ilegitim”, în beneficiul ”afacerilor personale”, l-a acuzat luni, în redeschiderea procesului cu privire la corupţie în care este judecat, procurorul general Liat Ben-Ari, în timp ce încep consultări post-electorale hotărâtoare cu privire la soarta sa politică, relatează AFP....

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Biden cere Congresului să prelungească moratoriul care împiedică evacuarea chiriaşilor, în toiul unei creşteri a contaminărilor cu varianta indiană (delta) a SARS-CoV-2

Biden cere Congresului să prelungească moratoriul care împiedică evacuarea chiriaşilor, în toiul unei creşteri a contaminărilor cu varianta indiană (delta) a SARS-CoV-2

Externe

Preşedintele american Joe Biden a cerut Congresului american să prelungească moratoriul care împiedică evacuarea chiriaşilor în Statele Unite, care expiră la 31 iulie, a anunţat Casa Albă, în toiul unei creşteri a contaminărilor cu varianta indiană (delta) a SARS-CoV-2, relatează AFP....

Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă