Ratificarea unui acord post-Brexit, ”imposibilă” după expirarea termenului-limită dat de Parlamentul European, cu zece zile înainte de divorţul definitiv între Regatul Unit şi Uniunea Europeană

Vizualizări: 392, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ratificarea unui acord post-Brexit, ”imposibilă” după expirarea termenului-limită dat de Parlamentul European, cu zece zile înainte de divorţul definitiv între Regatul Unit şi Uniunea Europeană

Noua tulpină de SARS-CoV-2 nu este sungurul lucru care riscă să izoleze Regatul Unit, cu zece zile înainte de divorţul definitiv cu Uniunea Europeană (UE), în contextul în care nu s-a ajuns încă la un acord comercial post-Brexit, iar eurodeputaţii consideră ”imposibil” să ratifice un text la timp, relatează Euroenews.

Negocierile urmează să fie reluate luni, după ce au continuat duminică, într-o încercare de depăşire a ultimelor blocaje – precum problema pescuitului.

În pofida faptului că sectorul pescuitului reprezintă doar o parte neînsemnată a economiilor europene şi britanică, acest dosar are o însemnătate aparte pentru statele membre UE şi reprezintă un simbol al libertăţii regăsite a Londrei.

”Noi respectăm suveranitatea Regatului Unit. Şi ne aşteptăm la acelaşi lucru” din partea britanicilor, a subliniat, într-un mesaj postat pe Twitter, negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier, în contextul în cre Londra consideră solicitările UE ”nerezonabile”.

Cele două părţi încearcă să ajungă la un acord asupra împărâirii produselor provenind din pescuit – în valoare de 650 de milioane de euro – anual de către UE în apele britanice.

Este vorba despre un volum de şase ori mai mare decât cel pescuit de către britanici în apele europene.

Bruxellesul propune să renunţe la 20% din aceste stocuri după o perioadă de tranzţie de şapte ani, însă Londra cere o reducere mai importantă şi într-o perioadă mai scurtă.

Britanicii beneficiază de un avantaj natural. Apele lor sunt deosebit de bogate în peşte – o resursă de care ţările de coastă ale UE depind.

De exemplu, 30% din cifra de afaceri a pescarilor francezi provine din apele britanice.

”PREA TÂRZIU” PENTRU PARLAMENTUL EUROPEAN 

Termenul-limită stabilit de către Parlamentul European (PE) – miezul nopţii de duminică spre luni – a expirat.

Preşedintele conservatorilor europeni (principalul grup politic în PE) Manfred Weber a exclus deja o ratificare a unuiacord atât de important atât de repede.

”Din cauza jocurilor politice de la Westminster s-a pierdut timp. Acum este imposibil ca Parlamentul (Euroean) să evalueze un acord înainte de sfârşitul anului. Noi nu vom aproba niciun text. Este prea important”, a anunţat luni, într-un mesaj postat pe Twitter, şeful grupului parlamentar al Partidului Popular European (PPE, dreapta) în Parlamentul European Manfred Weber.

”În fapt va avea loc un no deal – tehnic sau nu -, dar la 1 ianuarie va va avea loc o ruptură mare. Trebuie să ne pregătim de asta”, a avertizat, la rândul său, franceza Nathalie Loiseau (Renew, liberali).

Grupul de eurodeputaţi care urmăreşte negocierile la PE s-a reunit luni, la ora 8,45 (10.45, ora României), ”pentru a evalua situaţia şi a discuta despre viitoarele etape”, a anunţat preşedintele acestui grup, germanul David McAllister (PPE).

Însă un acord încheiat in extremis ar putea, cu toate acestea, să fie aplicat în mod provizoriu, începând de la 1 ianuarie, iar PE ar urma să-l ratifice după aceea.

Știri similare

Amnesty International îndeamnă Israelul să furnizeze vaccinuri împotriva covid-19 palestinienilor din Cisiordania şi Fâşia Gaza

Amnesty International îndeamnă Israelul să furnizeze vaccinuri împotriva covid-19 palestinienilor din Cisiordania şi Fâşia Gaza

Externe

Organizaţia nonguvernamentală (ONG) de apărarea drepturilor omului Amnesty International (AI) îndeamnă Israelul să furnizeze vaccinuri împotriva covid-19 palestinienilor din Cisiordania ocupată şi din Fâşia Gaza, subliniind că statul evreu are această obligaţie în dreptul internaţional, relatează AFP....

Vizualizări: 447, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Agenţia Europeană a Medicamentului lansează o ”examinare continuă” a vaccinului chinezesc împotriva covid-19 Sinovac

Agenţia Europeană a Medicamentului lansează o ”examinare continuă” a vaccinului chinezesc împotriva covid-19 Sinovac

Externe

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat marţi lansarea unei proceduri de ”examinare continuă” a vaccinului chinez împotriva covid-19 Sinovac, un lucru care deschide calea unei eventuale cereri de autorizare de urgenţă, în curând, a vaccinului în Uniunea Europeană (UE), relatează AFP....

Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Extrema dreaptă AfD antimască visează să cucerească un prim land, în alegerile regionale de duminică în Saxonia-Anhalt

Extrema dreaptă AfD antimască visează să cucerească un prim land, în alegerile regionale de duminică în Saxonia-Anhalt

Externe

Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) curtează alegători într-o nouă ”pepinieră”, în bastioanele sale din fosta Germanie de Est, şi anume opozanţi ai restricţiilor impuse împotriva covid-19, cu ajutorul cărora speră să cucerească duminică un prim land - Saxonia-Anhalt, relatează AFP....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Atleta belarusă Krisţina Ţimanuskaia, ”fericită să fie în siguranţă” în Polonia; tânăra, ”surprinsă că situaţia a devenit un asemenea scandal politic”, vrea să-şi continue cariera sportivă

Atleta belarusă Krisţina Ţimanuskaia, ”fericită să fie în siguranţă” în Polonia; tânăra, ”surprinsă că situaţia a devenit un asemenea scandal politic”, vrea să-şi continue cariera sportivă

Externe

Alergătoarea de sprint belarusă Krisţina Ţimanuskaia, care a refuzat să se întoarcă în ţară de teamă faţă de viitorul său, s-a declarat joi, în faţa presei de la Varşovia, ”feritică să fie în siguranţă” în Polonia, relatează AFP....

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un tânăr în vârstă de 22 de ani, Rico Marley, arestat într-un supermarket Publix, la periferia Atlantei, cu şase arme de foc asupra sa şi purtând vestă antiglonţ

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, Rico Marley, arestat într-un supermarket Publix, la periferia Atlantei, cu şase arme de foc asupra sa şi purtând vestă antiglonţ

Externe

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, Rico Marley, care avea asupra sa şase arme de foc - inclusiv o puşcă de asalt şi o puşcă cu pompă - a fost arestat într-un supermarket, la o periferie a oraşului Atlanta, a anunţat poliţia capitalei statului Georgia, relatează AFP....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Analişti: Statele din Golf nu vor fi descurajate de alegerea unui preşedinte de orientare dură în Iran, dar discuţiile ar putea deveni mai dificile

Analişti: Statele din Golf nu vor fi descurajate de alegerea unui preşedinte de orientare dură în Iran, dar discuţiile ar putea deveni mai dificile

Externe

Statele arabe din Golf nu vor fi descurajate, probabil, de alegerea unui judecător de orientare dură ca preşedinte al Iranului, în discuţiile pentru îmbunătăţirea legăturilor cu Teheranul, dar acestea ar putea deveni mai dificile, potrivit analiştilor intervievaţi de Reuters....

Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
ANALIZĂ: Biden nu vrea să se lase antrenat în conflictul israeliano-palestinian

ANALIZĂ: Biden nu vrea să se lase antrenat în conflictul israeliano-palestinian

Externe

Conflictul israeliano-palestinian - fără speranţă într-o soluţionare rapidă - nu face parte dntre priorităţile preşedintelui american Joe Biden, însă o criză îl obligă pe şeful statului american, la fel ca pe predecesorii săi, să se implice minimal pentru a evita o ”explozie,” analizează AFP....

Vizualizări: 458, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Doi bărbaţi, Julian Khater şi George Tanios, inculpaţi de agresarea poliţistului Brian Sicknick, mort în urma atacului de la Capitoliu din cauze în continuare necunoscute

Doi bărbaţi, Julian Khater şi George Tanios, inculpaţi de agresarea poliţistului Brian Sicknick, mort în urma atacului de la Capitoliu din cauze în continuare necunoscute

Externe

Autorităţile americane au inculpat doi bărbaţi, pe care-i acuză de faptul că l-au stropit cu o substanţă chimică pe poliţistul de la Capitoliu Brian Sicknick, a cărui moarte după asaltul sângeros de la 6 ianuarie rămâne neexplicată, relatează AFP....

Vizualizări: 382, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă