Putin se declară pregătit de un schimb de deţinuţi, înaintea unui summit cu Biden, şi vrea un acord de extrădare ruso-american

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Putin se declară pregătit de un schimb de deţinuţi, înaintea unui summit cu Biden, şi vrea un acord de extrădare ruso-american

Vladimir Putin se declară pregătit, înaintea summitului său de miercuri cu Joe Biden, asupra căruia se exercită presiuni să obţină eliberarea a doi americani deţinuţi în Rusia, un schimb de deţinuţi ca gest de bunăvoinţă în vederea scoaterii relaţiilor ruso-americane din marasmul în care se află, relatează AFP.

Statele Unite au avertizat că preşedintele american urmează să discute cu omologul său rus, miercuri, la Geneva, pentru prima oară faţă în faţă, soarta lui Paul Whelan, încarcerat cu privire la spionaj, şi a lui Trevor Reed, încarcerat pentru că a agresat, în stare de ebrietate, doi poliţişti ruşi.

Washingtonul denunţă faptul că cei doi cetăţeni americani au fost încarceraţi în mod nedrept.

Aleşi americani, atât republicani, cât şi democraţi, îl îndeamnă pe locatarul Casei Albe să ceară ferm eliberarea acestora.

”Tratamentul kafkian pe care Kremlinul îl rezervă cetăţenilor americani trebuie să înceteze, iar preşedintele Biden trebuie să facă din întoarcerea lor în ţară o prioritate a vizitei sale”, subliniază influentul sentor democrat Bob Menendez.

Reprezentantul republican Michael McCaul merge şi mai departe şi consideră că eliberarea lor este necesar să fie o ”condiţie prealabilă” a summitului de la Geneva.

Întrebat la postul american NBC despre posibilitatea unui schimb de deţinuţi între aceşti deţinuţi americani şi deţinuţi ruşi din Statele Unite, Vladimir Putin s-a arătat deschis.

”SPERANŢE BUNE”

”Da, da, da, bineînţeles”, a răspuns Putin, potrivit unui fragment din interviu, difuzat luni.

”Ar fi şi mai bună o discuţie cu privire la posibilitatea încheierii unui acord de extrădare”, a adăugat Putin, potrivit transcrierii interviului, publicată de către Kremlin.

Până atunci însă, preşedintele rus s-a declarat pregătit să negocieze un schimb din motive ”umanitare”, legate de ”sănătatea şi viaţa persoanelor individuale”.

Ce deţinuţi ruşi ar vrea el să fie eliberaţi în schimbul celor doi americani?

”Avem o listă întreagă”, a dat Putin asigurări, apreciind că numărul ruşilor deţinuţi în închisori americane este ”fără o măsură comună” cu cel al americanilor aflaţi după gratii în Rusia.

Putin evocă ”probleme mari de sănătate” ale lui Konstantin Iaroşenko, un pilot rus încarcerat în America cu privire la trafic de cociană, a cărui familie a cerut eliberarea acestuia înaintea summitului. La fel ca familia traficantului de armament Viktor But.

Vladimir Putin este, în interviu, foarte virulent faţă de Trevor Reed, condamnat în iulie 2019 la nouă ani de închisoare.

”Este doar un beţiv şi unul care caută probleme”, ”este de drept comun, nimic altceva”, dă el asigurări, în contextul în care clasa politică americană acuză Moscova de faptul că se foloseşte de el drept monedă de schimb diplomatic.

Mama deţinutului, Paula Reed, a declarat luni la NBC că re ”speranţe bune” să-şi revadă fiul în sfârşit eliberat şi a salutat angajamentul administraţiei Biden în acest sens şi declaraţiile preşedintelui Putin cu privire la un eventual schimb.

”Sperăm ca acest lucru să aibă loc rapid”, declară ea.

”Cum va veni acasă ne este indiferent”, a declarat soţia sa Joey Reed, sugerând astfel că i-ar conveni un schimb.

Un fost subofiţer în Corpul Puşcaşilor Marini, celălalt american, Paul Whelan, era un agent la serviciul de securitate al unui grup american de piese auto de schimb în momentul în care a fost arestat, la Moscova, în decembrie 2018, după care a fost condamnat în iunie 2020 la 16 ani de închisoare cu privire la acuzaţii de spionaj.

Paul Whelan a apelat în mod clar la Joe Biden să organizeze un schimb de deţinuţi în vederea eliberării sale, declarându-se victima ”diplomaţiei ostaticilor” într-un interviu recent acordat CNN.

Însă poziţia preşedintelui american cu privire la acest subiect este vagă.

Într-o conferinţă de presă, la summitul G7 în Regatul Unit, Joe Biden a sugerat că este deschis unui schimb, răspunzând unei întrebări care viza în mod specific ”infractori cibernetici”.

Însă consilierul său în domeniul securităţii naţionale Jake Sullivan a dat, ulterior, înapoi.

”El nu spune că va face schimb de infractori cibernetici cu Rusia”, ci că este deschis ”unui angajament reciproc” de ”a nu proteja infractorii cibernetici”, potrivit lui Sullivan.

Știri similare

Blinken: Statele Unite sunt profund îngrijorate de condamnarea la închisoare a lui Alexei Navalnîi

Blinken: Statele Unite sunt profund îngrijorate de condamnarea la închisoare a lui Alexei Navalnîi

Externe

Statele Unite sunt profund îngrijorate de condamnarea la închisoare a opozantului Kremlinului Alexei Navalnîi şi au cerut din nou, marţi, eliberarea imediată a acestuia, secretarul de Stat Antony Blinken afirmând că Washingtonul va colabora îndeaproape cu aliaţii SUA în privinţa modalităţilor prin care Rusia să fie trasă la răspundere, transmite Reuters....

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un presupus membru Hezbollah, Salim Ayyash, fugar, condamnat de Tribunalul Special pentru Liban la închisoare pe viaţă în asasinarea fostului premier libanez Rafic Hariri

Un presupus membru Hezbollah, Salim Ayyash, fugar, condamnat de Tribunalul Special pentru Liban la închisoare pe viaţă în asasinarea fostului premier libanez Rafic Hariri

Externe

Tribunalul Special pentru Liban (TSL) l-a condamnat vineri la închsoare pe viaţă pe Salim Ayyash, în vârstă de 57 de ani, găsit vonovat de asasinat în augist şi fugar în prezent, un presupus membru al mişcării şiite libaneze Hezbollah, cu privire la participarea sa la asasinarea în 2005 a fostului premier libanez Rafic Hariri, relatează AFP....

Vizualizări: 389, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Patru pretendenţi în lupta pentru putere în Japonia

Patru pretendenţi în lupta pentru putere în Japonia

Externe

Patru candidaţi - două femei şi doi bărbaţi - au intrat vineri, în mod oficial, în campanie, în Japonia, pentru a deveni viitorul preşedinte al partidului aflat la putere, într-un scrutin intern, la 29 septembrie, care-i va aduce învingătorului postul de premier, relatează AFP....

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Nici regina Elizabeth a II-a şi nici soţul său prinţul Philip nu şi-au exprimat îngrijorarea faţă de culoarea pielii lui Archie, fiul lui Meghan Markle şi prinţului Harry, anunţă Oprah Winfrey că i-a spus ducele de Sussex

Nici regina Elizabeth a II-a şi nici soţul său prinţul Philip nu şi-au exprimat îngrijorarea faţă de culoarea pielii lui Archie, fiul lui Meghan Markle şi prinţului Harry, anunţă Oprah Winfrey că i-a spus ducele de Sussex

Externe

Nici regina Elizabeth a II-a şi nici soţul său, prinţul Philip, nu au participat la conversaţii în cadrul familiei regale britanice în care s-au exprimat îngrijorări cu privire la culoarea pielii fiului lui Meghan Markle şi prinţului Harry, înaintea naşterii copilului, declară luni Oprah Winfrey, relatează AFP....

Vizualizări: 426, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Premiul Vaclav Havel, acordat opozantei belaruse încarcerate Maria Kolesnikova

Premiul Vaclav Havel, acordat opozantei belaruse încarcerate Maria Kolesnikova

Externe

Premiul drepturilor omului Vaclav Havel 2021 al Consiliului Europei (CoE) a fost decernat luni opozantei belaruse Maria Kolesnikova, o repezentantă a contestării din vara lui 2020, condamnată la începutul lui seprembrie la 11 ani de închisoare, relatează AFP....

Vizualizări: 383, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
R. Moldova – Preşedintele Maia Sandu va cere Curţii Constituţionale să constate întrunirea circumstanţelor pentru dizolvarea Parlamentului

R. Moldova – Preşedintele Maia Sandu va cere Curţii Constituţionale să constate întrunirea circumstanţelor pentru dizolvarea Parlamentului

Externe

Preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu a anunţat, după consultările cu PSRM şi cu Partidul Şor, că actualul Parlament a eşuat în învestirea unui Guvern şi va cere Curţii Constituţionale să constate întrunirea circumstanţelor pentru dizolvarea Parlamentului, anunţă Deschide.md. ...

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Haiti – Aproximativ 2.200 de decese confirmate în urma cutremurului. Supravieţuitorii rămaşi fără case au luat cu asalt transporturile de ajutoare

Haiti – Aproximativ 2.200 de decese confirmate în urma cutremurului. Supravieţuitorii rămaşi fără case au luat cu asalt transporturile de ajutoare

Externe

Haitienii rămaşi fără adăpost şi fără alimente în urma cutremurului cu magnitudine de 7,2 pe Richter, care a avut loc pe 14 august, au luat cu asalt camioanele cu ajutoare şi, în anumite cazuri, au furat bunuri, în timp ce liderii celei mai sărace ţări din Americi fac eforturi să coordoneze ajutorul şi să evite repetarea răspunsului haotic la o tragedie similară care a avut loc în urmă cu 11 ani. ...

Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Charles Michel reafirmă în Lugansk susţinerea UE a Ucrainei împotriva Rusiei, care nu este un mediator, ci o parte a războiului din Donbas

Charles Michel reafirmă în Lugansk susţinerea UE a Ucrainei împotriva Rusiei, care nu este un mediator, ci o parte a războiului din Donbas

Externe

Uniunea Europeană (UE) susţine ferm Ucraina, dă asigurări preşedintele Consiliului European Charles Michel. într-o vizită de două zile în această fostă republică sovietică, aflată din 2014 în conflict cu Rusia, care nu este un mediator, ci o parte a războiului din Donbas între forţele ucrainene şi separatişti proruşi, relatează Euronews....

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Rusia i-a reţinut pe doi aliaţi ai criticului Kremlinului Alexei Navalnîi

Rusia i-a reţinut pe doi aliaţi ai criticului Kremlinului Alexei Navalnîi

Externe

Rusia i-a reţinut, joi, pe doi aliaţi ai criticului Kremlinului Alexei Navalnîi, şi a avertizat că îi va inculpa şi pe alţii, în urma apelurilor făcute online pentru participarea la proteste neautorizate pentru a cere eliberarea politicianului, transmite Reuters....

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă