Preşedintele Joe Biden a ajuns la Casa Albă

Vizualizări: 468, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele Joe Biden a ajuns la Casa Albă

Preşedintele Joe Biden, învestit în funcţie miercuri, a ajuns la Casa Albă însoţit de prima doamnă, Jill Biden, şi de familia lor.

Cuplul prezidenţial a pornit spre Casa Albă de la Cimitirul Arlington la ora locală 15:15, după care e programat să înceapă evenimentul virtual „Parade Across America”, găzduit de actorul Tony Goldwyn.

Actorul Tom Hanks va găzdui „Celebrating America”, organizat de Presidential Inaugural Committee, care va cuprinde reprezentaţii Bruce Springsteen, Foo Fighters, John Legend, Justin Timberlake, Demi Lovato, Jon Bon Jovi şi Ant Clemons, între alţii.

Convoiul prezidenţial s-a oprit la Freedom Plaza, de unde Biden a continuat drumul spre Casa Albă cu o „escortă militară de paradă”.

Înainte ca noul preşedinte să ajungă a avut loc o paradă militară, de-a lungul Pennsylvania Avenue, pentru a marca inaugurarea mandalului. Câteva zeci de persoane au urmărit de pe margine defilarea şi sosirea noului lider.

Maşina preşedintelui, flancată de reprezentanţi ai Serviciilor Secrete, s-a oprit mai multe minute în apropierea Casei Albe. Într-un final, Biden şi soţia lui au coborât şi au intrat în Casa Albă mergând alături de familia lor.

Preşedintele i-a salutat pe oamenii adunaţi să îi urmărească sosirea şi pe câţiva jurnalişti aflaţi la faţa locului. „Continuă să faci ce faci”, i-a spus unui reporter.

El le-a mulţumit şi, după câteva minute, a intrat în curtea Casei Albe, de care nu este străin, având în vedere că a fost vicepreşedinte în administraţia Obama. Joe şi Jill Biden şi întreaga familie au intrat în Casa Albă la ora României 22:50, după ce au fost întâmpinaţi de militari şi de o fanfară care a intonat „Hail to the Chief” şi „God Bless America”.

Joe Biden urmează să semneze, la ora locală 17:15, ordine executive şi alte acţiuni prezidenţiale. Jumătate de oră mai târziu, cei numiţi de preşedinte vor depune jurământul.

La ora locală 19:00 (ora României 02:00), secretarul de presă de la Casa Albă, Jen Psaki, va susţine primul briefing pentru media. Înainte de ora 21:00, Biden şi Harris vor livra discursuri în programul „Celebrating America” dedicat inaugurării mandalului.

Știri similare

Germania suspendă zborurile ruseşti din cauza obstrucţiei din partea Moscova

Germania suspendă zborurile ruseşti din cauza obstrucţiei din partea Moscova

Externe

Germania a suspendat aterizarea pe teritoriul său a zborurilor ruseşti ca răspuns la absenţa autorizaţiei din partea Moscovei pentru zborurile Lufthansa către Rusia, a indicat miercuri Ministerul Transporturilor de la Berlin, pe fondul conflictului cu Belarus. ...

Vizualizări: 475, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Peşedintele salvadorian Nayib Bukele vrea să asigure bitcoin un curs legal, pentru a scoate ţara de sub tutela dolarului american şi pentru ca o parte din banii trimişi de salvadorieni din străinătate, reprezentând 22% din PIB, să nu anjungă în buzunarul unor intermediari

Preşedintele salvadorian Nayib Bukele vrea să iniţieze un proiect de lege în Parlament, prin care bitcoin să aibă un curs legal, iar salvadorienii să poată face cumpărături zilnice cu celebra criptomonedă, relatează AFP....

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Vladimir Putin propune o discuţie cu Joe Biden, în zilele următoare, prin videoconferinţă, care să fie transmisă în direct

Vladimir Putin propune o discuţie cu Joe Biden, în zilele următoare, prin videoconferinţă, care să fie transmisă în direct

Externe

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, joi, că el şi preşedintele american Joe Biden ar trebui să aibă o discuţie în zilele următoare, prin videoconferinţă, care să fie transmisă în direct, după ce Biden a spus că în opinia sa liderul rus este un criminal, iar relaţiile bilaterale au atins un nou minim de la încheierea Războiului Rece, transmite Reuters....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Suspiciuni cu privire la existanţa unui dispozitiv exploziv la bordul unui avion din Ciad, pe Aeroportul Roissy Charles-de-Gaulle; aterizare fără incidente, pasagerii, debarcaţi

Suspiciuni cu privire la existanţa unui dispozitiv exploziv la bordul unui avion din Ciad, pe Aeroportul Roissy Charles-de-Gaulle; aterizare fără incidente, pasagerii, debarcaţi

Externe

O celulă interministerială de criză a fost creată joi, în urma unor suspiciuni cu privire la prezenţa unui dispozitiv exploziv la bordul unui avion din Ciad cu destinaţia Aeroportul Roissy Charles-de-Gaulle, anunţă într-un comunicat Ministerul francez de Interne, relatează AFP....

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Casa Albă şi Nancy Pelosi susţin cu tărie o investigaţie independentă împotriva guvernatorului statului New York, Andrew Cuomo, acuzat de hărţuire sexuală

Casa Albă şi Nancy Pelosi susţin cu tărie o investigaţie independentă împotriva guvernatorului statului New York, Andrew Cuomo, acuzat de hărţuire sexuală

Externe

Casa Albă şi preşedinta Camerei Reprrezentanţilor, Nancy Pelosi, au susţinut cu tărie, luni, o investigaţie independentă împotriva guvernatorului statului New York, Andrew Cuomo, care este acuzat de hărţuire sexuală de două angajate ale statului, transmite CNBC....

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ceartă între Washington şi Moscova pe tema efectivelor diplomatice; ambasadorul rus Anatoli Antonov denunţă o ”expulzare” a 24 de diplomaţi ruşi, a căror viză diplomatică expiră la începutul lui septembrie

Statele Unite şi Rusia s-au certat în mod public pe tema efectivelor ambasadelor lor, semnalând astfel lipsa vreunui progres în acest dosar sensibil, în pofida unui summit Biden-Putin şi lansării unui ”dialog strategic” prin care să-şi stabilizeze relaţiile, relatează AFP....

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UE începe pregătiri în vederea aplicării unui acord provizoriu post-Brexit începând de la 1 ianuarie; ”Se pare că acordul este aproape încheiat. Anunţul urmează să fie făcut azi sau mâine”, declară un diplomat pentru Reuters

Statele membre ale Uniunii Europene au început să pregătească proceduri în vederea unei implementări a unui nou acord comercial cu Regatul Unit începând de la 1 ianuarie, în cazul unei eventuale încheieri a unui acord în acest sens, declară trei surse europene pentru Reuters....

Vizualizări: 384, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
AstraZeneca anunţă că vaccinul său este eficient 100% împotriva formelor grave de covid-19 şi că a găsit ”formula câştigătoare” în urma unor cercetări suplimentare, asupra căreia MHRA urmează să se pronunţe în vederea unei utilizări începând de la 4 ianuarie

Grupul farmaceutic AstraZeneca anunţă că a găsit - în urma unor cercetări suplimentare - ”formula câştigătoare” a vaccinului său împotriva covid-19, pe care l-a dezvoltat împreună cu Universitatea Oxford, asupra căruia autoritatea britanică de reglementare MHRA urmează să se pronunţe în următoarele zile, în vederea unei utilizări - începând de la 4 ianuarie, relatează AFP....

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele Curţii Constituţionale ucrainene, Oleksandr Tupiţki, investigat cu privire la influenţarea unui martor; Zelenski, în conflict cu Curtea, după ce aceasta a respins un pachet legislativ cu privire la împrumuturi din străinătate

Preşedintele Curţii Constituţionale ucrainene Oleksandr Tupiţki face obiectul unei anchete cu privire la o presupusă influenţare a unui martor, anunţă procuratira ucraineană, care precizează că a cerut suspendarea din funcţie a acestuie pe o perioadă de două luni, relatează Reuters....

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă