Preşedinta Camerei Reprezentanţilor: Am decis că ar trebui să continuăm sesiunea în noaptea aceasta

Vizualizări: 382, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedinta Camerei Reprezentanţilor: Am decis că ar trebui să continuăm sesiunea în noaptea aceasta

Nancy Pelosi, preşedinta Camerei Reprezentanţilor, a transmis o scrisoare colegilor ei în care a anunţat că liderii Congresului american au decis să reia sesiunea pentru certificarea victoriei preşedintelui ales Joe Biden odată ce Capitoliul este evacuat şi verificat.

Ea a spus că, după consultări înclusiv cu Pentagonul, cu Departamentul de Justiţie şi cu vicepreşedintele, „am decis că ar trebui să continuăm în această noapte la Capitoliu odată ce este eliberat. Liderul Steny Hoyer va trimite mai multe detalii”.

„Am ştiut că această responsabilitate ne va duce în noapte. Noaptea poate fi lungă, dar sperăm să avem o agendă mai scurtă, însă scopul nostru va fi atins”.

Protestele convocate de preşedintele în exerciţiu Donald Trump miercuri, în faţa Capitoliului, unde Congresul urma să certifice voturile electorilor în alegerile prezidenţiale şi, cu acestea, victoria democratului Joe Biden în alegerile prezidenţiale, au devenit violente la scurt timp.

Sute de manifestanţi, susţinători ai lui Trump, au pătruns în Capitoliu şi mai multe clădiri din complex au fost evacuate. În confruntările cu poliţia au rezultat mai mulţi răniţi şi câteva zeci de persoane au fost reţinute. O persoană a murit împuşcată.

Știri similare

Hackerul olandez Victor Gevers sparge contul Twitter al lui Donald Trump cu parola ”maga2020”, dar nu este urmărit penal pentru că este un ”hacker etic”; Casa Albă neagă incidentul

Hackerul olandez Victor Gevers sparge contul Twitter al lui Donald Trump cu parola ”maga2020”, dar nu este urmărit penal pentru că este un ”hacker etic”; Casa Albă neagă incidentul

Externe

Un hacker olandez, Victor Gevers, care a descoperit în octombrie parola şi s-a conectat la contul de Twitter al preşedintelui american Donald Trump ”nu este pasibil de urmărire” penală, potrivit Ministerului Public olandez, relatează AFP....

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Talibanii cer Turciei să se retragă din Afganistan şi resping o propunere a Ankarei de a desfăşura militari pe aeroportul de la Kabul după retragerea trupelor NATO

Talibanii cer Turciei să se retragă din Afganistan şi resping o propunere a Ankarei de a desfăşura militari pe aeroportul de la Kabul după retragerea trupelor NATO

Externe

Turcia este necesar să-şi retragă trupele din Afganistan în cadrul acordului încheiat anul trecut de către Statele Unite cu talibanii în vederea retragerii militare din această ţară, îndeamnă un purtător de cuvânt taliban, care respinge o propunere a Ankarei la NATO de a desfăşura militari pe aeroportul din Kabul după retragerea forţelor americane şi NATO, relatează Reuters....

Vizualizări: 339, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul ucrainean al Sănătăţii, Viktor Liaşko, acuză Rusia de crimă împotriva umanităţii prin blocarea accesului la medicamente la preţuri accesibile în zonele ocupate de forţele ruse

Ministrul ucrainean al Sănătăţii, Viktor Liaşko, acuză Rusia de crimă împotriva umanităţii prin blocarea accesului la medicamente la preţuri accesibile în zonele ocupate de forţele ruse

Externe

Ministrul ucrainean al Sănătăţii, Viktor Liaşko, a acuzat autorităţile ruse că au comis o crimă împotriva umanităţii prin blocarea accesului la medicamente la preţuri accesibile în zonele pe care forţele ruse le-au ocupat de la invadarea ţării în urmă cu 5 luni şi jumătate, relatează The Associated Press....

Vizualizări: 275, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Sesiunea Congresului destinată certificării victoriei lui Biden a fost reluată, fiind condusă de Mike Pence: „Violenţa nu câştigă niciodată. Libertatea câştigă”

Sesiunea Congresului destinată certificării victoriei lui Biden a fost reluată, fiind condusă de Mike Pence: „Violenţa nu câştigă niciodată. Libertatea câştigă”

Externe

Sesiunea Congresului american destinată certificării victoriei lui Joe Biden în cursa pentru Casa Albă, întreruptă după ce susţinători ai lui Donald Trump au intrat în clădirea Capitoliului, a fost reluată miercuri seară, la ora locală 20:00, fiind condusă de vicepreşedintele Mike Pence care a condamnat incidentele din cursul zilei şi a subliniat că „violenţa nu câştigă niciodată”....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Republica Moldova – Igor Dodon a promulgat legea care limitează puterile prezidenţiale, deşi fusese suspendată de Curtea Constituţională până la discutarea sesizării de neconstituţionalitate depusă partidului preşedintelui ales Maia Sandu

Preşedintele în exerciţiu al R.Moldova Igor Dodon a promulgat legea care prevede trecerea Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) în subordinea Legislativului, deşi luni Curtea Constituţională a suspendat-o până când se va întruni pentru examinarea contestaţiei depuse de Partidul Acţiune şi Solidaritate al Maiei Sandu ...

Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Joe Biden consideră că este ”dificilă” o respectare a calendarului retragerii SUA din Afganistan; Acordul de la Doha al lui Trump ”nu a fost negociat în mod foarte solid”; lipsa tranziţiei tradiţionale a împiedicat accesul la conţinutul acordului

Preşedintele american Joe Biden consideră că o retragere a tuturor militarilor americani din Afganistan până la 1 mai, aşa cum prevede Acordul de la Doha încheiat de către Donald Trump cu talibanii în februarie 2020, este posibilă, dar ”dificilă”, relatează AFP....

Vizualizări: 376, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Planul Biden de relansare economică, în valoare de 1.900 de miliarde de dolari, adoptat în Camera Reprezentanţilor

Planul Biden de relansare economică, în valoare de 1.900 de miliarde de dolari, adoptat în Camera Reprezentanţilor

Externe

Camera Reprezentanţilor a adoptat sâmbătă vastul plan de relansare economică - în valoare de 1.900 de miliarde de dolari - al lui Joe Biden, doar cu votul democraţilor, un prim pas crucial înaintea examinării textului în Senat, unde creşterea salariului minum urează să fie abandonată, relatează AFP....

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Rusia: Sancţiunile SUA împotriva Turciei, legate de achiziţia de sisteme S-400 sunt ilegitime

Rusia: Sancţiunile SUA împotriva Turciei, legate de achiziţia de sisteme S-400 sunt ilegitime

Externe

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat, luni, că sancţiunile impuse de Statele Unite Turciei din cauza achiziţiei de către aceasta a unor sisteme de rachete S-400 sunt ilegitime şi arată aroganţă faţă de legislaţia internaţională, a relatat agenţia rusă de presă Interfax, citată de Reuters....

Vizualizări: 384, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă