Premierul Nikol Paşinian şi Guvernul armean demisionează înaintea alegerilor legislative anticipate de la 20 iunie

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Premierul Nikol Paşinian şi Guvernul armean demisionează înaintea alegerilor legislative anticipate de la 20 iunie

Premierul armean Nikol Paşinian, foarte criticat, a demisionat duminică din post, înaintea unor alegeri anticipate prevăzute în iunie, dar a anunţat că rămâne în funcţie, interimar, până la scrutin, relatează AFP.

”Demisionez azi (duminică) din postul de premier”, înaintea alegerilor legislative, a anunţat pe pagina de Facebook şeful Guvernului de la Erevan.

El a anunţat totodată că rămâne în post până la alegerile legislative anticipate, prevăzute la 20 iunie, care vizează să scoată Armenia din criza politică în care se află.

Armenia este zguduită de o gravă criză politică, în urma înfrângerii usturătoare în războiul cu Azerbaidjanul din toamna lui 2020 privind controlul asupra enclavei Nagorno Karabah.

Opoziţia a cerut luni de zile plecarea de la putere a lui Paşinian, care-l cataloghează drept un ”trădător”.

În urma anunţului lui Palinian, toţi membrii Guvernului şi-au prezentat demisia, potrivit legislaţiei armene.

Paşinian este foarte criticat din cauză că a semnat, în noiembrie, un armistiţiu foarte defavorabil Armeniei.

Acest armistiţiu a fost negociat în contextul unei situaţii catastrofale în Armenia, nevoită să se retragă pe maimulte linii ale frontului, în timp ce armata azeră ameninţa capitala enclavei Nagorno Karabah.

Debandada armatei armene i-a marcat profund pe armeni, care au învins într-un prim conflct armat, imediat după căderea Uniunii Sovietice.

Rusia, care a mediat armistiţiul, a desfăşurat trupe de menţinerea păcii în Nagorno Karabah.

Războiul din Nagorno Karabah s-a soldat în toamnă cu aproape 6.000 de morţi în ambele tabere.

Ajuns la putere în 2018, printr-o revoltă populară care denunţa corupţia elitelor postsovietice, Nikol Paşinian a sporit furia armenilor în februarie, când a destituit mai mulţi oficiali militari de rang înalt, pe care i-a acuzat de urzirea unei lovituri de stat.

Știri similare

Un judecător federal a blocat depunerea de aplicaţii într-un program ce protejează de deportare imigranţii care au fost aduşi în SUA când erau minori

Un judecător federal a blocat depunerea de aplicaţii într-un program ce protejează de deportare imigranţii care au fost aduşi în SUA când erau minori

Externe

Un judecător federal din Texas a blocat vineri depunerea de aplicaţii într-un program care protejează de deportare imigranţii care au fost aduşi în SUA când erau minori, dar a spus că sutele de mii de oameni deja înscrişi nu vor fi vizaţi până la o nouă decizie a curţii, relatează Reuters. ...

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Marea Britanie: 168 de cazuri majore de cheaguri de sânge la persoane vaccinate cu vaccinul pentru Covid-19 al AstraZeneca

Marea Britanie: 168 de cazuri majore de cheaguri de sânge la persoane vaccinate cu vaccinul pentru Covid-19 al AstraZeneca

Externe

Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Marea Britanie a anunţat, joi, un număr de 168 de cazuri grave de formare a unor cheaguri de sânge la persoane vaccinate cu o doză de vaccin pentru Covid-19 al AstraZeneca, reprezentând o rată de 7,9 cheaguri la 1 milion de doze, o creştere a incidenţei faţă de datele de săptămâna trecută, transmite Reuters....

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Covid-19 – Mai mult de 2,5 milioane de morţi în lume

Covid-19 – Mai mult de 2,5 milioane de morţi în lume

Externe

Mai mult de 2,5 milioane de decese din cauza Covid-19 au fost înregistrate oficial în lume de la debutul pandemiei în decembrie 2019, potrivit unui bilanţ realizat de AFP care a consultat date furnizate de autorităţi joi. ...

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Merkel îşi exprimă în Bundestag, în ultima alocuţiune în faţa deputaţilor, susţinerea apăsată faţă de candidatura lui Laschet, care se confruntă cu dificultăţi mari, cu doar trei săptămâni înaintea alegerilor legislative

Cancelarul german Angela Merkel şi-a exprimat din nou susţinerea, marţi, în mod apăsat, faţă de candidatura taberei sale conservatoare a lui Armin Laschet, care se confruntă cu dificultăţi mari, cu doar trei săptămâni înaintea alegerilor legislative, relatează AFP....

Vizualizări: 338, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Sute de persoane date dispărute în Myanmar, trage un semnal de alarmă ONU

Sute de persoane date dispărute în Myanmar, trage un semnal de alarmă ONU

Externe

Sute de persoane au fost date dispărute în Myanmar după lovitura de stat militară de la 1 februarie prin care Aung San Suu Kyi a fost înlăturată de la putere, iar cel puţin 149 de persoane au fost ucise în reprinarea unor manifestaţii împotriva juntei birmane, trage marţi ONU un semnal de alarmă, relatează AFP....

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Putin ameninţă în Consiliul rus de Securitate să ”reacţioneze” în urma plasării în arest la domiciliu a deputatului ucrainean Viktor Medvedciuk, un apropiat al său, inculpat de ”înaltă trădare”

Preşedintele rus Vladimir Putin ameninţă că Rusia va ”reacţiona” în urma lansării unor proceduri judiciare, în Ucraina, împotriva unui influent deputat şi magnat, considerat unul dintre apropiaţii săi, Viktor Medvedciuk, plasat în arest la domiciliu, relatează AFP....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Pfizer ar urma să publice datele privind eficacitatea vaccinării împotriva Covid-19 a copiilor cu vârste între 6 luni şi 6 ani la sfârşitul lui octombrie

Pfizer ar urma să publice datele privind eficacitatea vaccinării împotriva Covid-19 a copiilor cu vârste între 6 luni şi 6 ani la sfârşitul lui octombrie

Externe

Pfizer anticipează că va publica datele unui studiu clinic privind eficacitatea vaccinării Covid-19 a copiilor cu vârste între 6 luni şi 6 ani cel mai devreme la sfârşitul lui octombrie, a declarat marţi directorul general al producătorului american de medicamente, Albert Bourla, transmite Reuters. ...

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Rămăşiţe ale unei femei, Natsuko Okuyama, găsite şi identificate la zece ani după tsunamiul din 2011 din Japonia

Rămăşiţe ale unei femei, Natsuko Okuyama, găsite şi identificate la zece ani după tsunamiul din 2011 din Japonia

Externe

Rămăşiţe ale unei femei date dispărute în tsunamiul devastator şi sângeros din 2011 din Japonia au fost găsite şi identificate recent, a anunţat vineri poliţia, cu câteva zile înainte de marcarea a zece ani de la tripla catastrofă - un cutremur, urmat de un tsunami şi accidentul nuclear de la Fukushima, în contextul în care peste 2.500 de persoane sunt în continuare dispărute, relatează AFP....

Vizualizări: 384, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Turcia îşi reia contactele diplomatice cu Egiptul după întreruperea relaţiilor în 2013, în urma destituirii fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi

Turcia îşi reia contactele diplomatice cu Egiptul după întreruperea relaţiilor în 2013, în urma destituirii fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi

Externe

Turcia şi Egiptul şi-au reluat ”contactele diplomatice” pentru prima oară de la întreruperea relaţiilor în 2013, în urma destituirii fostului preşedinte egiptean islamist Mohamed Morsi, a anunţat vineri şeful diplomaţiei turce Mevlüt Cavusoglu, relatează AFP....

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
CNN: Înregistrarea unei convorbiri din 2019 arată că Giulliani a făcut presiuni ca Ucraina să ancheteze conspiraţii nefondate legat de Biden

CNN: Înregistrarea unei convorbiri din 2019 arată că Giulliani a făcut presiuni ca Ucraina să ancheteze conspiraţii nefondate legat de Biden

Externe

O înregistrare audio, obţinută exclusiv de CNN, dezvăluie cum Rudy Giuliani, consilier al fostului preşedinte Donald Trump, a făcut presiuni necontenit asupra guvernului ucrainean în 2019 pentru a ancheta conspiraţii nefondate legat de Joe Biden, la acel moment candidat la preşedinţia SUA....

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă