Peste jumătate din populaţia britanică adultă a fost vaccinată împotriva Covid-19 cel puţin cu prima doză de vaccin

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Peste jumătate din populaţia britanică adultă a fost vaccinată împotriva Covid-19 cel puţin cu prima doză de vaccin

Peste jumătate din populaţia adultă din Marea Britanie, respectiv peste 27,6 milioane de persoane, a fost vaccinată împotriva Covid-19 cel puţin cu prima doză de vaccin, potrivit datelor oficiale publicate duminică, după un record de 844.285 de doze administrate atins în ziua precedentă, transmite Reuters.

Circa 2,2 milioane de oameni au fost vaccinaţi cu ambele doze de vaccin.

”Acest efort de echipă uriaş arată ce are Marea Britanie mai bun”, a scris pe Twitter secretarul pentru Sănătate, Matt Hancock.

Premierul Boris Johnson a cerut tuturor să accepte vaccinul, atunci când esunt invitaţi să o facă.

Datele zilnice referitoare la Covid-19 au arătat că duminică au avut loc 33 de decese provocate de această boală, cel mai mic număr înregistrat după luna octombrie şu cu mult cub cele peste 1.000 de decese pe zi care au avut loc în ianuarie şi februarie.

Numărul total al morţilor pe parcursul a şapte zile a fost de 640, cu 37% mai mic comparativ cu perioada anterioară de şapte zile.

Şi numărul cazurilor noi de Covid-19 a scăzut, suminică fiind raportate 5.312 cazuri şi un total de 38.145 în ultimele şapte zile, în scădere cu 4%, faţă de cele şapte zile precedente.

De la începutul pandemiei, în Marea Britanie au murit 126.155 de persoane din cauza acestei boli, în decurs de 28 de zile de la testarea pozitivă, cel mai mare număr din Europa şi pe locul cinci ca mărime în lume.

Știri similare

SUA îndeamnă Arabia Saudită să desfiinţeze o unitate de elită însărcinată cu protecţia prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, Forţa de Intervenţie Rapidă, acuzată de asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi în Turcia

Externe

Statele Unite cer Arabiei Saudite să desfiinţeze o unitate de elită saudită apropiată prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, supranumit MBS, pe care au sancţionat-o deja cu privire la rolul pe care l-a jucat în asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi în Turcia, relatează AFP....

Vizualizări: 384, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Prinţul Charles l-a vizitat pe tatăl său Philip la spital

Prinţul Charles l-a vizitat pe tatăl său Philip la spital

Externe

Prinţul Charles, moştenitorul tronului britanic, l-a vizitat sâmbătă pe tatăl său, prinţul Philip, la spitalul din Londra în care soţul reginei Elizabeth a II-a este internat ca măsură de precauţie, după ce s-a simţit rău în urmă cu câteva zile....

Vizualizări: 376, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un fost agent sirian al Securităţii, Eyad al-Gharib, condamnat în Germania la patru ani şi jumătate de închisoare, cu privire la complicitate cu Guvernul lui Bashar al-Assad la crime împotriva umanităţii

Un fost agent din cadrul Securităţii siriene, Eyad al-Gharib, a fost condamnat miercuri de către un tribunal german la patru ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de complicitate la crime împotriva umanităţii - primul verdict de acest fel de la începutul Războiului civil din Siria, în urmă cu zece ani, relatează Reuters....

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Oraşul Minneapolis va plăti 27 de milioane de dolari pentru închiderea unui proces intentat de familia lui George Floyd, care a murit în custodia poliţiei

Oraşul Minneapolis va plăti 27 de milioane de dolari pentru închiderea unui proces intentat de familia lui George Floyd, care a murit în custodia poliţiei

Externe

Oraşul Minneapolis va plăti 27 de milioane de dolari pentru închiderea unui proces intentat de familia lui George Floyd, care a murit în custodia poliţiei, un caz care a dus la declanşarea unor proteste la nivel naţional în Statele Unite din cauza injustiţiei rasiale şi a brutalităţii poliţiei, transmite Reuters....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Vaccinul anti-Covid 19 cubanez Abdala, aprobat de urgenţă de Vietnam

Vaccinul anti-Covid 19 cubanez Abdala, aprobat de urgenţă de Vietnam

Externe

Vietnamul, care se confruntă cu o recrudescenţă a cazurilor de Covid-19, este de sâmbătă prima ţară care a aprobat utilizarea de urgenţă a vaccinului antiviral Abdala dezvoltat în Cuba, a anunţat grupul farmaceutic de stat BioCubaFarma, informează AFP. ...

Vizualizări: 394, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Casa Albă cere Chinei să pună la dispoziţie datele neprelucrate din primele zile ale epidemiei de Covid-19

Casa Albă cere Chinei să pună la dispoziţie datele neprelucrate din primele zile ale epidemiei de Covid-19

Externe

Casa Albă a cerut, sâmbătă Chinei să pună la dispoziţie datele neprelucrate din primele zile ale epidemiei de Covid-19, afirmând că ”este profund îngrijorată” de modul în care au fost comunicate informaţiile din raportul referitor la noul coronavirus al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), transmite Reuters....

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Partidul preşedintelui mexican Andres Manuel Lopez Obrador îşi pierde majoritatea în Parlament; două capete de om, găsite în secţii de votare, în urma unei campanii în care au fost asasinaţi 90 de politicieni

Partidul lui Andres Manuel Lopez Obrador, supranumir AMLO, a eşit slăbit din alegeri legialtiave, duminică, considerate un adevărat test la jumătate de mandat pentru preşedintele mexican de stânga, relatează AFP....

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Trump reintră în arenă la reuniunea conservatorilor americani de la Orlando

Trump reintră în arenă la reuniunea conservatorilor americani de la Orlando

Externe

Donald Trump revine în prim-planul scenei politice, în faţa unui public ultraconservator, hotărât să reia controlul asupra unui Partid Republican slăbit, care se întreabă care este posibilitatea ca fostul preşedinte să obţină o victrie în 2024, relatează AFP....

Vizualizări: 392, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un democrat din Congresul SUA îi dă în judecată pe Trump, Giuliani şi două grupuri de extremă dreapta, pentru incitare la violenţele de la Capitoliu

Un democrat din Congresul SUA îi dă în judecată pe Trump, Giuliani şi două grupuri de extremă dreapta, pentru incitare la violenţele de la Capitoliu

Externe

Preşedintele Comisiei pentru securitate internă din Camera Reprezentanţilor, democratul Bennie Thompson, a intentat marţi un proces civil împotriva fostului preşedinte Donald Trump, a avocatului personal al acestuia, Rudy Giuliani, şi a două grupuri de dreapta, pentru conspiraţie la incitare la violenţele soldate cu victime care au avut loc la Capitoliu, transmite Reuters....

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Alexandria Ocasio Cortez îi acuză pe unii republicani că au ”mâinile pătate de sângele” morţilor în violenţele de la Capitoliu; ”Setea de putere i-a îndepărtat de loialitatea faţă de democraţie. Trump nu este singurul care trebuie să plece”

Reprezentanta democrată din New York Alexandria Ocasio Cortez, o voce a aripii ”socialiste” a Partidului Democrat, îi acuză pe unii republicani de faptul că au ”mâinile pătate de sânge”, într-o relatare, pe Instagram, a incidentelor pe care le-a trăit în Capitoliu, la 6 ianuarie, în urma atacului unor susţinători ai lui Donald Trump, faţă de care este intransigentă....

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Acroşaj verbal dur în faţa presei, la Ankara, între miniştrii turc şi grec de Externe Mevlut Cavusoglu şi Nikos Dendias, o escaladare de rău augur în continuare dialogului turco-grec

Acroşaj verbal dur în faţa presei, la Ankara, între miniştrii turc şi grec de Externe Mevlut Cavusoglu şi Nikos Dendias, o escaladare de rău augur în continuare dialogului turco-grec

Externe

Miniştrii de Externe grec şi turc s-au opus într-un acroşaj verbal dur şi şi-au etalat în mod public divergenţele în mai multe dosare, la Ankara, o escaladare de rău augur în continuare dialogului celor două ţări, relatează AFP....

Vizualizări: 386, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă