Patru morţi şi trei răniţi în SUA, într-un atac armat în Memphis. Presupusul autor, Ezekiel Kelly, în vârstă de 19 ani, arestat şi plasat în detenţie

Vizualizări: 1507, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Patru morţi şi trei răniţi în SUA, într-un atac armat în Memphis. Presupusul autor, Ezekiel Kelly, în vârstă de 19 ani, arestat şi plasat în detenţie

Patru persoane au fost ucise, iar alte cel puţin trei au fost rănite într-un atac armat care a durat mai multe ore, miercuri, la Memphis, în statul american Tennessee (sud-est), anunţă poliţia locală, care l-a arestat pe presupusul atacator, relatează AFP.

Tânărul, Ezekiel Kelly, în vârstă de 19 ani, a fost arestat cu două arme în vehicul miercuri seara, către ora locală 21.00 (joi, 5.00, ora României) şi a fost plasat în detenţie fără incidente, anunţă şefa poliţiei, Cerelyn Davis.

El şi-ar fi ucis prima victimă miercuri, imediat după miezul nopţii, după care li-ar fi continuat cursa sângeroasă în oraş după-amiaza şi la începutul serii.

Cel puţin opt scene ale crimei au fost identificate – inclusiv al unui ”carjacking” (furt de maşină cu violenţă) şi tiruri într-un magazin, anunţă Cerelyn Davis.

Ezekiel Kelly a difuzat o parte a faptelor pe care le-a comis pe Facebook Live.

Autorităţile au dat consemne prin care au cerut locuitorilor să stea acasă şi a încercuit anumite sectoare din oraş.

Statele Unite sunt cu regularitate teatrul unor atacuri armate în masă şi altor violenţe comise cu arme de foc, însă problema controlului armelor de foc rămâne extrem de sensibilă din punct de vedere politic, iar Congresul este reticent să înăsprească legislaţia în acest domeniu.

Cel puţin 490 de persoane au fost ucise în atacuri armate şi crime în masă de la începutul acestui an, în Statele Unite, iar 14.050 de persoane au murit în cazuri implicând arme de foc – cu excepţia sinuciderilor – în aceeaşi perioadă, potrivit organizaţiei Gun Violence Archive.

Știri similare

Un program de muncă de peste 55 de ore pe săptămână creşte riscul de deces, arată un studiu OMS-OIM; ”A venit timpul ca toată lumea – guverne, angajatori şi salariaţi – să recunoască, în sfârşit, că un program de muncă lung poate antrena morţi premature”, îndeamnă OMS

Externe

Un program de muncă de peste 55 de ore pe săptămână creşte riscul unui deces din cauza unor boli cardiace şi accidente cardio-vasculare cerebrale (AVC), arată un studiu realizat de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), publicat luni, relatează AFP....

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Conservatorii britanici îşi consolidează poziţia în nordul Angliei şi obţin o victorie istorică la Hartlepool, un bastion laburist, în alegerile locale şi regionale de joi, cu valoare de test naţional al puterii şi al unităţii Regatului Unit

Conservatorii lui Boris Johnson îşi consolidează poziţia în nordul Angliei, unde au cucerit un bastion laburist, o ”victorie istorică” în alegerile locale şi regionale de joi, cu valoare de test naţional al puterii şi al unităţii Regatului Unit, relatează AFP....

Vizualizări: 390, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Vânzarea primei încărcături de cereale exportate de Ucraina, anulată, anunţă ambasada ucraineană în Liban; expeditorul studiază ”alte cereri de cumpărare”; nava Ranzoni, la Mersin, în sudul Turciei

Contractul de vânzare-cumpărare al primei încărcături de cereale exportate de Ucraina după invazia Rusiei, la 24 februartie, în Liban, a fost anulat din cauza întârzierii livrării, anunţă Ambasada Ucrainei în Liban, relatează AFP....

Vizualizări: 283, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
EAU trimit un avion cu ajutoare umanitare de urgenţă în Afganistan, după ce ONU anunţă că şi-a reluat zborurile umanitare către nordul şi sudul Afganistanului

EAU trimit un avion cu ajutoare umanitare de urgenţă în Afganistan, după ce ONU anunţă că şi-a reluat zborurile umanitare către nordul şi sudul Afganistanului

Externe

Emiratele Arabe Unite (EAU) anunţă vineri că au trimis un avion încărcat cu ”ajutoare medicale şi alimentare de urgenţă” pentru ”mii de familii” afgane”, fără să precizeze către care regiune, la apropae trei săptămâni după ce talibanii au preluat controlul asupra ţării, relatează AFP....

Vizualizări: 432, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cutremur de magnitudinea 6,3 în centrul Greciei

Cutremur de magnitudinea 6,3 în centrul Greciei

Externe

Un cutremur de magnitudinea 6,3, potrivit Institului american de geofizică USGS, a avut loc miercuri în apropiere de Larissa, un oraş situat în centrul Greciei, unde locuitori au ieşit în stradă, scrie presa locală, relatează AFP....

Vizualizări: 459, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Moscova asigură că Sputnik V nu a cauzat tromboze

Moscova asigură că Sputnik V nu a cauzat tromboze

Externe

Rusia a afirmat miercuri că principalul său vaccin contra Covid-19, Sputnik V, nu a cauzat un tip rar de cheaguri de sânge semnalate după utilizarea de alte două vaccinuri folosind aceeaşi tehnologie. ...

Vizualizări: 389, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Franţa autorizează de luni un tratament cu anticorpi monoclonali, bamlanivimab, al laboratorului american Eli Lilly, în pofida unei eficienţe controversate

Franţa autorizează de luni un tratament cu anticorpi monoclonali, bamlanivimab, al laboratorului american Eli Lilly, în pofida unei eficienţe controversate

Externe

Guvernul francez pune la dispoziţia pacienţilor în vârstă de peste 80 de ani sau imunodeprimaţi - de la începutul lui martie - un tratament cu anticorpi monoclonali, bamlanivimab, al laboratorului american Eli Lilly a cărui eficienţă este controversată, relatează Le Monde....

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele Biden a autorizat un ajutor de urgenţă de până la 100 de milioane de dolari destinat refugiaţilor din Afganistan

Preşedintele Biden a autorizat un ajutor de urgenţă de până la 100 de milioane de dolari destinat refugiaţilor din Afganistan

Externe

Preşedintele american Joe Biden a autorizat un ajutor de până la 100 de milioane de dolari, dintr-un fon de urgenţă, pentru acoperirea nevoilor urgente ”neaşteptate” ale refugiaţilor, legate de situaţia din Afganistan, inclusiv pentru aplicanţii afgani de vize de imigraţie speciale, a anunţat Casa Albă....

Vizualizări: 680, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Maduro cere ajutorul ONU în vederea unei deminări a frontierei din sud-estul Venezuelei cu Columbia de către grupări armate columbiene, în confruntări armate

Maduro cere ajutorul ONU în vederea unei deminări a frontierei din sud-estul Venezuelei cu Columbia de către grupări armate columbiene, în confruntări armate

Externe

Venezuela cere un ”ajutor imediat” ONU în vederea dezamorsării unor mine antipersonal, plasate, acuză Caracasul, în sud-estul ţării de către grupări armate columbiene în confruntări armate care au loc de la 21 martie la frontiera cu Columbia, a anunţat la televiziunea publică preşedintele Nicolás Maduro, relatează AFP....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Activiştiîn favoarea păcii îndeamnă la pace la summitul Biden-Putin

Activiştiîn favoarea păcii îndeamnă la pace la summitul Biden-Putin

Externe

O banderolă uriaşă, prin care activişti în favoarea păcii îi îndeamnă pe Vladimir Putin şi Joe Biden - care participă miercuri la un summit la Geneva - să îşi reducă arsenalele nucleare a fost desfăşurată pe Lacul Geneva, relatează The Associated Press....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă