Parlamentul rus ratifică prelungirea cu cinci ani a Tratatului New START; acordul, prelungit ”aşa cum a fost semnat, fără nicio schimbare”, precizează Riabkov

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Parlamentul rus ratifică prelungirea cu cinci ani a Tratatului New START; acordul, prelungit ”aşa cum a fost semnat, fără nicio schimbare”, precizează Riabkov

Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, a ratificat miercuri o prelungire a Tratatului New START privind limitarea aresenaelor nucleare rus şi american – ultimul pact major cu privire la controlul armamentului între Moscova şi Washington, relatează Reuters.

Consiliul Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului rus, a ratificat de asemenea acordul, după votul din Duma de Stat.

Kremlinul a anunţat marţi că Rusia şi Statele Unite au convenit să  prelungească acest tratat semnat în 2010 şi care urma să expire la 5 februarie.

Cele două ţări au ajuns la un acord asupra unei iniţiative a Moscovei, a anunţat adjunctul ministrului rus de Externe Serghei Riabkov.

”În esenţă este o prelungire a acordului cu cinci ani aşa cum a fost semnat, fără nicio schimbare”, a precizat Riabkkov în Duma de Stat.

Casa Albă nu a comentat imediat.

Preşedintele american Joe Biden şi omologul său rus Vladimir Putin au convenit într-o convorbire la telefon, marţi, să acţioneze de urgenţă în vederea prelungirii acestui pact înainte de expirare.

Tratatul New START limitează numărul focoaselor nucleare şi al vectorilor nucleari desfăşuraţi de către cele două mari puteri.

Știri similare

UE trimite avioane şi pompieri suplimentari să lupte împotria incendiilor în Europa; statele UE au mobilizat până în prezent 14 avioane de luptă împotriva incendiilor, trei elicoptere, aproximativ 1.300 de pompieri şi 250 de vehicule

Externe

Comisia Europeană (CE) a anunţat luni că a crescut în ultimele zile numărul de avioane, elicoptere şi pompieri care aă ajute Grecia, Albania, Macedonia de Nord şi Turcia în lupta împotriva ncendiilor, relatează AFP....

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Germania îşi prelungeşte controalele la frontiera cu Austria şi Cehia cu 14 zile, până la începutul lui martie; Guvernul studiază teste antigenice gratuite şi autoteste covid-19 de un euro înaintea redeschiderii şcolilor, la 22 februarie, anunţă Spahn

Germania îşi prelungeşte cu 14 zile - până la începutul lui martie - controalele la frontierele cu Tirolul austriac şi Cehia, în lupta împotriva răspândirii variantelor noului coronavirus, a anunţat Guvernul german, relatează AFP....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
NATO condamnă atacurile cibernetice la adresa securităţii Alianţei

NATO condamnă atacurile cibernetice la adresa securităţii Alianţei

Externe

NATO condamnă atacurile cibernetice la adresa securităţii Alianţei, precizând într-un comunicat că incidentele de tip ransomware s-au înmulţit, acestea vizând infrastructura sa şi instituţiile democratice. ...

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Directorul OMS îndeamnă ţările să renunţe la vaccinarea copiilor şi adolescenţilor împotriva covid-19 şi să doneze dozele ţărilor sărace; ”aşa cum merg lucrurile, al doilea val al pandemiei va fi mult mai mortal decât primul”, avertizează Tedros Adhanom Ghebreyesus

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) Tedros Adhanom Ghebreyesus îndemnă vineri ţările să renunţe la vaccinarea copiilor şi adolescenţilor împotriva covid-19 şi să doneze dozele de vaccin sistemului Covax, pentru a fi redistribuite unor ţări sărace, relatează AFP....

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Blinken: Statele Unite nu ştiu dacă Iranul va acţiona pentru a-şi respecta angajamentele în domeniul nuclear, în vederea ridicării sancţiunilor

Blinken: Statele Unite nu ştiu dacă Iranul va acţiona pentru a-şi respecta angajamentele în domeniul nuclear, în vederea ridicării sancţiunilor

Externe

Secretarul american de Stat Antony Blinken a declarat, duminică, că Statele Unite nu ştiu încă dacă Iranul va acţiona pentru a-şi respecta angajamentele nucleare în vederea ridicării sancţiunilor, chiar dacă discuţiile în curs au înregistrat progrese, transmite Reuters....

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
OMS a convenit înfiinţarea unui plan de compensaţii pentru efectele secundare majore provocate de vaccinurile împotriva Covid-19 livrate prin intermediul COVAX

OMS a convenit înfiinţarea unui plan de compensaţii pentru efectele secundare majore provocate de vaccinurile împotriva Covid-19 livrate prin intermediul COVAX

Externe

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a convenit luni înfiinţarea unui plan pentru acordarea de compensaţii fără recunoaşterea vinovăţiei în cazul efectelor secundare majore provocate de vaccinurile împotriva Covid-19 în 92 de ţări sărace care vor primi vaccinuri în cadrul programului COVAX, eliminând un motiv mare de îngrijorare în rândul guvernelor beneficiare, transmite Reuters....

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Premierul israelian Naftali Bennett, în vizită în Egipt, o premieră din 2011, se întâlneşte cu Abdel Fattah el-Sisi la Sharm el-Sheikh, în cadrul unor ”eforturi vizând o relansare a procesului de pace” între israelieni şi palestinieni

Premierul israelian Naftali Bennett efectuează luni - o premieră în ultimii peste zece ani - o vizită în Egipt, cea mai populată ţară arabă şi prima ţară care a încheiat pace cu Israelul, relatează AFP....

Vizualizări: 335, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Trump pune Iranul în gardă în urma unor tiruri de rachetă vizând Ambasada SUA la Bagdad şi înaintea marcării unui an de la asasinarea generalului iranian Qassem Soleimani

Trump pune Iranul în gardă în urma unor tiruri de rachetă vizând Ambasada SUA la Bagdad şi înaintea marcării unui an de la asasinarea generalului iranian Qassem Soleimani

Externe

Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump a ameninţat că va considera ”Iranul de vină” în cazul unui atac mortal împotriva unor americani în Irak, odată cu apropierea marcării unui an de la asasinarea generalului irakian Qassem Soleimani într-un atac american cu o dronă la Bagdad, relatează AFP....

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bilanţul exploziei cauzate de o scurgere de gaze la Madrid creşte la patru morţi; un tânăr preot, care locuia în imobilul distrus, în care locuiesc preoţi, a murit din cauza rănilor; un bulgar în vârstă de 47 de ani, între victime

Bilanţul violentei explozii, în urma unei scurgeri de gaze naturale, care a devastat miercuri un imobil în centrul Madridului a crescut la patru morţi, în urma morţii, în timpul nopţii de miercuri spre joi, a unui tânăr preot grav rănit, au anunţat jo autorităţile religioase, relatează AFP....

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă