Parlamentul canadian recunoaşte un ”genocid” al uigurilor în China

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Parlamentul canadian recunoaşte un ”genocid” al uigurilor în China

Deputaţii canadieni au adoptat o rezoluţie cu caracter neconstrângător prin care asimilează tratamentul aplicat de China minorităţii sale uigure unui ”genocid” şi îndeamnă Guvernul lui Justin Trudeau să facă acelaşi lucru, relatează AFP.

Moţiunea, iniţiată de către conservatorii din opoziţie, a fost adoptată de Camera Comunelor cu o unanimitate de 266 dintre cele 338 de voturi. Restul deputaţilor, inclusiv miniştri din Guvernul liberal al lui Trudeau, s-au abţinut.

Această moţiune recunoaşte că ”uigurii din China au fost şi sunt supuşi unui genocid”.

În susţinerea cererii lor, deputaţii citează ”îndoctrinarea politică şi antireligioasă”, ”munca forţată” şi ”distrigerea siturilor culturale” acestei minorităţi musulmane în Xinjiang.

Un amendament al moţiunii cere ca Jocurile Olimpice (JO) de Iarnă de la Beijing din 2022 să fie mutate, dacă ”genocidul” continuă, a fost de asemenea adoptat.

Ambasada Chinei în Canada a respins, într-un comunicat, această moţiune drept ”un act ruşinos” şi îi cataloghează pe diplomaţii canadieni drept ”ipocriţi şi neruşinaţi” din cauză că au recurs la ”scuza drepturilor omului pentru a se angaja într-o manipulare politică în Xinjiang cu scopul de a se amesteca în afacerile interne ale Chinei”.

Potrivit unor experţi străini, peste un milion de uiguri se află în detenţie în lagăre de reeducare politică.

Beijingul dezminte aceste acuzaţii şi spune că este vorba despre centre de formare profesională menite să îndepărteze uigurii de terorism şi separatism, în urma unor atentate atribuite minorităţii.

”Acum conservatorii cer Guvernului liberal să respecte Parlamentul şi să recunoască în mod oficial că un genocid are loc în China”, a declarat liderul lor Erin O’Toole, care îndeamnă Ottawa de luni de zile să înăsprească tonul împotriva Beijingului.

”Guvernul Canadei ia orice acuzaţie de genocid extrem de în serios”, a reacţionat într-un comunicat ministrul de Externe Marc Garneau, care aminteşte că Ottawa privilegiază o abordare concertată împreună cu aliaţii săi în această problemă.

Premierul Justin Trudeau a recunoscut vineri faptul că ”încălcări enorme ale drepturilor omului au fost semnalate în Xinjiang”.

El a anunţat, la finalul unei reuniuni G7, că ţara sa se coordonează cu partenerii săi din comunitatea internaţională în privinţa folosirii termenului ”genocid”, utilizat deja de către administraţia lui Donaşd Trump.

Relaţiile Canadei cu China sunt afectate de o criză fără precedent, după arestarea la sfârşitul lui 2018 a fostului diplomat canadian Michael Kovrig şi a canadianului Michael Spavor, acuzaţi de spionaj, la câteva zile după arestarea unui cadru Huawei, Meng Wanzhou, pe aeroportul din Vancouver.

Directoarea financiară a gigantului chinez a fost arestată la solicitarea justiţeii americane, care vrea să o judece cu privire la o fraudă bancară.

Știri similare

EMA dă aviz favorabil comercializării vaccinului Pfizer-BioNtech în UE

EMA dă aviz favorabil comercializării vaccinului Pfizer-BioNtech în UE

Externe

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a dat luni aviz favorabil comercializării vaccinului Pfizer-BioNTech în Uniunea Europeană (UE), deschizând astfel calea începerii vaccinării în cele 27 de state membre până la sfârşitul lui 2020, relatează AFP....

Vizualizări: 394, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Afganistan – Resturi umane, găsite în pasajul roţii unui avion american. Un zbor german a preluat doar şapte persoane, din cauza haosului de pe aeroportul din Kabul

Afganistan – Resturi umane, găsite în pasajul roţii unui avion american. Un zbor german a preluat doar şapte persoane, din cauza haosului de pe aeroportul din Kabul

Externe

Resturi umane au fost găsite în pasajul roţii unui avion american care a plecat luni de pe aeroportul din Kabul, relatează The Washington Post, iar un avion militar german a părăsit capitala afgană cu doar şapte oameni la bord, din cauza situaţiei haotice de pe aeroport, potrivit BBC. ...

Vizualizări: 416, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Apropiaţi ai lui Navalnîi, plasaţi în detenţie în urma unor percheziţii

Apropiaţi ai lui Navalnîi, plasaţi în detenţie în urma unor percheziţii

Externe

Mai mulţi apropiaţi ai opozantului rus încarcerat Aleksei Navalnîi au fost plasaţi joi în detenţie, înainte ca un tribunal să hotărască să-l menţină în arest pe principalul opozant al Kremlinului şi cu trei zile înaintea unor manifestaţii prevăzute în întreaga ţară, relatează AFP....

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele Biden a autorizat un ajutor de urgenţă de până la 100 de milioane de dolari destinat refugiaţilor din Afganistan

Preşedintele Biden a autorizat un ajutor de urgenţă de până la 100 de milioane de dolari destinat refugiaţilor din Afganistan

Externe

Preşedintele american Joe Biden a autorizat un ajutor de până la 100 de milioane de dolari, dintr-un fon de urgenţă, pentru acoperirea nevoilor urgente ”neaşteptate” ale refugiaţilor, legate de situaţia din Afganistan, inclusiv pentru aplicanţii afgani de vize de imigraţie speciale, a anunţat Casa Albă....

Vizualizări: 675, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Rifaat al-Assad, unchiul lui Bashar al-Assad, condamnat în apel la patru ani de închisoare în Franţa, pentru ”bunuri obţinute prin mijloace ilegale”

Rifaat al-Assad, unchiul lui Bashar al-Assad, condamnat în apel la patru ani de închisoare în Franţa, pentru ”bunuri obţinute prin mijloace ilegale”

Externe

Curtea de Apel din Paris a confirmat joi condamnarea lui Rifaat al-Assad, unchiul liderului sirian Bashar al-Assad, la patru ani de închisoare, cu privire la faptul că şi-a constituit în mod fraudulos în Franţa un patrimoniu evaluat la 90 de milioane de euro, relatează AFP....

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Numărul arestărilor de imigranţi din SUA a scăzut cu 27% în 2020, iar activiştii speră ca tendinţa să cotinue în timpul administraţiei Biden

Numărul arestărilor de imigranţi din SUA a scăzut cu 27% în 2020, iar activiştii speră ca tendinţa să cotinue în timpul administraţiei Biden

Externe

Numărul arestărilor de imigranţi din Statele Unite a scăzut cu 27% în 2020, pe fondul pandemiei de coronavirus care a condus la un număr mai mic de treceri ale frontierei şi la operaţiuni de o amploare mai mică împotriva acestora, iar activiştii pro-imigraţie speră ca această tendinţă să continue în timpul administraţiei preşedintelui Joe Biden, relatează Reuters....

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă