Papa Francisc se vede murind la Roma

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Papa Francisc se vede murind la Roma

Papa Francisc se vede murind la Roma ca Suveran Pontif, fără să se întoarcă în Argentina sa natală, potrivit unui interviu transcris într-o carte, intitulată ”Sănătatea papilor”, din care cotidianul argentinian La Nacion a publicat fragmente, relatează AFP.

În acest interviu, acordat jurnalistului şi medicului argentinian Nelson Castro la Vatican în februarie 2019, papa spune că se gândeşte la moarte, dar că nu se teme de ea.

Întrebat despre felul în care îşi vede sfârşitul, Francisc, în vârstă de 84 de ani, răspunde că ”voi fi Papă, în funcţie sau emerit. La Roma. Nu mă voi întoarce în Argentina”.

Potrivit autorului cărţii – intitulată ”Sănătatea papilor. Doctor, complot şi credinţă. De la Leon al XIII-lea la Francisc” -, care urmează să apară luni în Argentina, ”este pentru prima oară când un papă vorbeşte despre sănătatea sa cu transparenţa cu care o face Francisc”.

Fostul arhiepiscop al Buenos Airesului, pe nume Jorge Bergoglio, afirmnă că nu-i este dor de Argentina.

”Nu, nu mi-e dor de Argentina. Am trăit acolo 75 de ani. Ceea ce îmi face rău sunt problemele ei”, spune el, referindu-se la criza economică ce zguduie această ţară sud-americană.

Originar dintr-o ţară cu cel mai mare număr de psihologi şi psihiatri pe cap de locuitor, Suveranul Pontif povesteşte de asemenea că a consultat o psihiatră în perioada dictaturii (1976-1983).

El făcea pe atunci parte din Ordinul Iezuit în Argentina şi a fost nevoit să ajute ”oameni în clandestinitate să fie scoşi din ţară pentru a li se salva viaţa”.

”Timp de şase luni, m-am dus să o consult o dată pe săptămână”, dezvăluie Papa.

”Ea m-a ajutat să mă situez faţă de modul de a-mi gestiona fricile la acea vreme. Imaginaţi-vă ce însemna să transporţi o persoană ascunsă într-o maşină – abia ascunsă sub o cuvertură – şi să treci de trei posturi de control al militarilor în zona Campo de Mayo”, cea mai mare cazarmă din ţară.

”Tensiunea pe care mi-o provoca acest lucru era enormă”, mărturiseşte Suveranul Pontif.

Papa argentinian a fost vaccinat împotriva covid-19.

În afară de vârsta sa, liderul spiritual al celor 1,3 miliarde de catolici este considerat o persoană cu risc. La vârsta de 21 de ani, în 1957, el a suferit o pleurezie acută, iar chirurgi i-au extirpat o parte a plămânului drept.

Știri similare

J&J va relua distribuirea vaccinului său pentru Covid-19 în Europa, după anunţul EMA că beneficiile sunt mai mari decât riscurile

J&J va relua distribuirea vaccinului său pentru Covid-19 în Europa, după anunţul EMA că beneficiile sunt mai mari decât riscurile

Externe

Johnson&Johnson (J&J) va relua distribuirea vaccinului său pentru Covid-19 în Europa, după anunţul Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) că beneficiile acestuia sunt mai mari decât riscul producerii unor cazuri foarte rare de formare a unor cheaguri de sânge, posibil fatale, transmite Reuters....

Vizualizări: 387, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
După 53 de ani în închisoare, asasinul lui Robert F. Kennedy ar putea fi eliberat

După 53 de ani în închisoare, asasinul lui Robert F. Kennedy ar putea fi eliberat

Externe

Comisia de eliberare condiţionată din statul California a aprobat, vineri, eliberarea din închisoare a lui Sirhan Sirhan, condamnat pentru asasinarea lui Robert F Kennedy, fratele mai mic al lui John Fitzgerald Kennedy, în timpul campaniei prezidenţiale din 1968, informează BBC....

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Prime analize toxicologice liniştitoare, în urma exploziei de la Leverkusen

Prime analize toxicologice liniştitoare, în urma exploziei de la Leverkusen

Externe

Primele analize ale unor partcule chimice răspândite în mediu în urma exploziei la o instalaţie de tratarea deşeurilor, în Gemrania, marţi, soldată cu cel puţin cinci morţi, se dovedesc liniştitoare, anunţă vineri autorităţile sanitare, relatează AFP....

Vizualizări: 387, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
O echipă tehnică din Qatar soseşte la Kabul cu un avion de tip C-17A Globemaster, primul avion care aterizează în Afganistan după plecarea americanilor, pentru a discuta despre ”reluarea operaţiunilor pe aeroport”

O echipă tehnică din Qatar soseşte la Kabul cu un avion de tip C-17A Globemaster, primul avion care aterizează în Afganistan după plecarea americanilor, pentru a discuta despre ”reluarea operaţiunilor pe aeroport”

Externe

Un avion la bordul căruia se afla o echipă tehnică din Qatar a sosit miercuri la Kabul, capitala Afganistanului, pentru a discuta despre ”reluarea operaţiunilor pe aeroport”, declară o sursă apropiată dosarului pentru AFP....

Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
G7 cere eliberarea ”imediată” a lui Ptotasevici şi a celorlalţi jurnalişti şi deţinuţi politici din Belarus

G7 cere eliberarea ”imediată” a lui Ptotasevici şi a celorlalţi jurnalişti şi deţinuţi politici din Belarus

Externe

Miniştrii de Externe din statele membre G7 condamnă joi, ”cu cea mai mare fermitate”, arestarea de către Belarus a jurnalistului din opoziţie Roman Protasevici şi a partenerei sale Sofia Sapega şi cer ”eliberea imediată şi necondiţionată” a acestora şi a celorlalţi jurnalişti şi deţinuţi politici din ţară, relatează AFP....

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul turc al Apărării Hulusi Akar îl ameninţă, la Tripoli, pe Khalifa Haftar că va răspunde oricărui atac vizând forţe turce în Libia, după ce mareşalul îndeamnă la ”vânarea ocupantului” turc la marcarea a 69 de ani de la independenţa libiană

Ministrul turc al Apărării Hulusi Akar îl ameninţă, la Tripoli, pe Khalifa Haftar că va răspunde oricărui atac vizând forţe turce în Libia, după ce mareşalul îndeamnă la ”vânarea ocupantului” turc la marcarea a 69 de ani de la independenţa libiană

Externe

Turcia va răspunde oricărui atac al celui mai puternic om din estul Libiei, Khalifa Haftar, vizând forţele turce prezente în Libia, o ţară aflată în haos, a ameninţat duminică ministrul turc al Apărării Hulusi Akar, în cadrul unei vizite la Tripoli, după ce mareşalul a îndemnat la ”vânarea ocupantului” turc, relatează AFP....

Vizualizări: 402, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă