New York, primul stat american care declară violenţa armată drept urgenţă de sănătate

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
New York, primul stat american care declară violenţa armată drept urgenţă de sănătate

New York a devenit primul stat american care a declarat violenţa armată drept urgenţă de sănătate, guvernatorul Andrew Cuomo semnând un ordin executiv în acest sens, relatează BBC.

În acest stat au avut loc 51 de atacuri armate în weekendul din preajma sărbătorii de 4 iulie, a spus guvernatorul Andrew Cuomo în timp ce a semnat ordinul executiv.

Prin această directivă vor fi alocaţi 138,7 milioane de dolari pentru intervenţia în cazul violenţei armate şi programe de prevenire.

În întreaga ţară, weekendul trecut au fost raportate aproximativ 200 de decese cauzate de arme de foc.

În luna martie, FBI a prezentat statistici preliminare pentru 2020 care arată o creştere importantă – de 25% – a numărului deceselor faţă de anul anterior. Până acum, tendinţa se menţine şi în 2021. În Statele Unite, cele mai multe omucideri sunt legate de arme de foc.

Preşedintele american Joe Biden a prezentat în luna iunie o strategie a Casei Albe în combaterea creşterii omuciderilor, care include limitarea comercianţilor de arme corupţi şi a traficului de arme de foc. El a alocat mai multe fonduri pentru personal, inclusiv pentru forţele de ordine. 

Ordinul lui Cuomo descrie violenţa armată drept o criză de sănătate publică şi el a făcut câteva comparaţii cu pandemia de Covid-19 şi răspunsul la aceasta.

„Dacă priviţi cifrele recente, mai mulţi oameni mor acum din cauza violenţei armate decât de Covid”, a spus guvernatorul democrat. „Aşa cum am făcut legat de Covid, New York va conduce din nou naţiunea cu o abordare exhaustivă în combaterea şi prevenirea violenţei armate”.

Fondurile alocate de el prin declaraţia de urgenţă vor merge către crearea unui birou de prevenţie a violenţei armate, care va fi monitorizat de departamentul de sănătate, şi combaterea circulaţiei armelor de foc din afara statului, către departamentele de poliţie cărora le este solicitat să ofere date privind incidentele armate, iar 57 de milioane de dolari vor fi investiţi în programe pentru tinerii cu probleme.

Știri similare

Noul obiectiv al lui Biden: 70% dintre americanii adulţi să fie vaccinaţi cu cel puţin o doză de vaccin pentru Covid-19 până la Ziua Independenţei

Noul obiectiv al lui Biden: 70% dintre americanii adulţi să fie vaccinaţi cu cel puţin o doză de vaccin pentru Covid-19 până la Ziua Independenţei

Externe

Preşedintele american Joe Biden a anunţat marţi obiectivul ca 70% dintre americanii adulţi să fie vaccinaţi cu cel puţin o doză de vaccin pentru Covid-19 până la vacanţa de Ziua Independenţei din 4 iulie, el cerând să fie imunizaţi mai ales tinerii de 20-30 de ani, transmite Reuters....

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ungaria a prelungit starea de urgenţă cu 90 de zile

Ungaria a prelungit starea de urgenţă cu 90 de zile

Externe

Parlamentul de la Budapesta a prelungit, luni, starea de urgenţă din cauza Covid cu 90 de zile, ceea ce înseamnă că Guvernul condus de Viktor Orban va putea să emită ordonanţe în situaţii excepţionale până pe 23 mai, potrivit hirado.hu. ...

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Interpolul anunţă primele confiscări de false vaccinuri împotriva covid-19; 2.400 de false vacicnuri confiscate în Africa de Sud, reţea de vaccin contrafăcut destructurată în China; avertisment cu privire la vaccinuri puse în vânzare pe Internet sau ”darknet”

Aproximativ 2.400 de doze de false vaccinuri au fost confiscate în Africa de Sud, iar o reţea de vaccnuri contrafăcute a fost destructurată în China, anunţă miercuri Interpolul, care avertizează că este vorba doar despre ”vârful aisbergului”, relatează AFP....

Vizualizări: 376, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Doisprezece membri ai Gărzii Naţionale, demişi din funcţie şi daţi afară din dispozitivul însărcinat cu securitatea învestirii lui Biden, înainte de ceremonie

Doisprezece membri ai Gărzii Naţionale, demişi din funcţie şi daţi afară din dispozitivul însărcinat cu securitatea învestirii lui Biden, înainte de ceremonie

Externe

Cel puţin 12 membri ai Gărzii Naţionale, armata americană de rezervă, au fost demişi din funcţie şi daţi afară din echoipa însărcinată cu securitatea ceremoniei de învestire a preşedintelui ales Joe Biden, în urma unor verificări aprofundate a celor 25.000 de membri ai Gărzii desfăşuraţi la Washington cu această ocazie, din cauza unor temeri cu privire la securitatea evenimentului, relatează Reuters....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Londra ia în calcul o prezenţă în Afganistan după retragerea trupelor internaţionale, dezvăluie documente clasificate ale Ministerului Apărării pierdute în sudul Angliei, care evocă o reacţiei a Rusiei privind trecerea HMS Defender în largul Crimeei

Ministerul britanic al Apărării anunţă duminică faptul că a lansat o anchetă după ce ”un membru al publicului” a descoperit documente ”sensibile” - aproximativ 50 de pagini, marţi, în spatele unei staţii de autobuz, în sudul Angliei, inclusiv despre trecerea recentă a unui distrugător din cadru Marinei Regale britanice (Royal Navy) prin largul Crimmei, potrivit BBC -, relatează AFP....

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Activişti şi ONG-uri se mobilizează în marja G7 în Cornwall şi cer o schimbare de direcţie în crizele modificărilor climatice şi sociale; coaliţia „Crack the crisis” lansează un Joe Biden şi un Boris Johnson gonflabili; „Mount Recyclemore”, un fel de Mont Rushmore din deşeuri electronice

Activişti şi ONG-uri s-au mobilizat în Cornwall, în marja summitului G7 în Marea Britanie, pentru a atrage atenţia publicului şi a liderilor lumii asupra mizei pe care o reprezintă crizele modificărilor climatice şi sociale, pe care îi îndeannă să le ”rezolve”, relatează Euronews....

Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Polonia vrea să cumpere vaccin chinezesc împotriva covid-19 produs de Sinopharm

Polonia vrea să cumpere vaccin chinezesc împotriva covid-19 produs de Sinopharm

Externe

Preşedintele polonez Andrzej Duda a discutat cu omologul său chinez Xi Jinping despre eventualitatea ca Polonia să cumpere doze ale unui vaccin împotriva covid-19 chinezesc, potrivit şefului său de cabinet, citat de agenţia poloneză de presă PAP, relatează Reuters....

Vizualizări: 396, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Pfizer anunţă o scădere a livrării vaccinului împotriva covid-19 în Europa, începând de săptămâna viitoare, până când îşi creşte capacitatea de producţie de la 1,2 la 2 miliarde de doze pe an

Pfizer anunţă o scădere a livrării vaccinului împotriva covid-19 în Europa, începând de săptămâna viitoare, până când îşi creşte capacitatea de producţie de la 1,2 la 2 miliarde de doze pe an

Externe

Laboratorul american Pfizer a avertizat vineri cu privire la o scădere - ”începând de săptămâna viitoare” - a livrărilor vaccinului împotriva covid-19, care va afecta Norvegia şi Europa, într-o perioadă în care îşi va îmbunătăţi capcitatea de producţie, au anunţat autortăţile norvegiene, relatează AFP....

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Trump lasă 14 milioane de oameni fără alocaţie de şomaj de sărbători, din cauză că nu promulgă planul relansării economice postcovid; un ”shutdown” poate avea loc marţi, în cazul în care Congresul nu ajunge la un compromis; miliardarul petrece sărbătorile la Mar-a-Lago

Milioane de şomeri americani au rămas fără ajutoare de şomaj sâmbătă, din cauză că preşedintele în exerciţiu Donald Trump refuză să promulge planul relansării economiei americane, în valoare de 900 de miliarde de dolari, adoptat luni de Congres, după ce miliardarul s-a plâns că sumele alocate în mod direct americanilor sunt insuficiente, relatează Reuters....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă