Mii de poliţişti francezi manifestează, la Parlament, împotriva justiţiei

Vizualizări: 847, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Mii de poliţişti francezi manifestează, la Parlament, împotriva justiţiei

Peste 35.000 de persoane au manifestat miercuri împotriva justiţiei, la apelul unor sindicate, în faţa sediului Adunării Naţonale, Camera inferioară a Parlamentului francez, la două săptămâni după moartea unui poliţist, Éric Masson şi înaintea unor alegeri locale, relatează AFP.

Ministrul francez de Interne Gérald Darmanin a participat la manifestaţie, o iniţiativă foarte criticată, însă nu au avut loc incidente, iar ministrul a fost claxonat şi fluierat de către poliţiştii manifestanţi.

Unii poliţişti au făcut selfieuri cu ministrul.

”Trebuie să ne ajutaţi!”, i-au cerut mai mulţi mai mulţi manifestanţi.

”Seara, când mă culc, mă gândesc la voi”, i-a răspuns ministrul unui poliţist, care i-a spus că nu ştie, când pleacă la serviciu, ”cum se va întoarce” acasă.

Ministrul Justiţiei Eric Dupond-Moretti, absent la miting, este ţinta manifestanţilor şi sindicatelor, care cer o înăsprire în domeniul penal împotriva agresorilor poliţiştilor.

La tribună, unde s-a desfăşurat o banderolă neagră cu mesajul ”Plătiţi pentru a servi, nu pentru a muri”, secretarul general al Sindicatului Alliance, Fabien Vanhemelryck, a făcut să fie fluierat ”acest ministru care declară că este ministrul deţinuţilor (şi administraţiei penitenciare)”.

”Problema poliţiei este justiţia!”, a tunat sindicalistul în aplauzele manifestanţilor.

”Pedepse minime pentru agresiuni, acesta este mesajul puternic şi clar pe care-l aşteptăm”, a declarat anterior Grégory Joron de la Unité SGP Police-FO. ”Această măsură nu ucide libertatea, nu este anticonstituţională şi nici îngreţoşătoare”, a tunat el.

Mărturii ale unor poliţişti răniţi sau ale rudelor lor au fost difuzate pe estradă.

Sindicatele unite – un fapt destul de rar – şi-au exprimat dorinţa unei mobilizări ”neconfiscate politic”, în contextul în care securitatea s-a impus drept una dintre principalele teme ale campaniei în vederea alegerilor regionale de luna viitoare şi alegerilor prezidenţiale de anul viitor.

În pofida acestui îndemn, aleşi din cadrul Rassemblement national (RN, fostul FN, extremă dreapta), Partidului Comunist, Partidului Socialist, ecologistul Yannick Jadot şi din toate taberele au participat la manifestaţie.

”Noul orizont schiţat de către miniştrii şi aleşii noştri care participă la această manifestaţie şi se asociază în acest fel revendicărilor poliţiştilor, este al unei societăţi în care poliţia devine o putere autonomă, în loc să fie o forţă publică în serviciul cetăţeanului”, îşi exprimă indignarea, într-un comunicat, Sindicatul Magistraturii (SM, stânga).

Sindicate au decis să organizeze această adunare la exact două săptămâni de la uciderea brigadierului Eric Masson la Avignon, o dramă care a zdrnicnat poliţia franceză, marcată de asasinarea la 23 aprilie a lui Stéphanie Monfermé, o agentă administrativă la Comisariatul de la Rambouillet (Yvelines), de către un tunisian care s-ar fi radicalizat.

Potrivit unor lideri sindicali, numeroşi poliţişti sunt ”furioşi” şi ”dezgustaţi” de uciderea brigadierului la o banală intervenţie, un simbol al violenţelor cărora le sunt ţintă forţele de ordine şi care necesită, în opinia lor, pedepse penale mai dure.

După drama de la Avignon, Guvernul a oferit deja garanţii sindicatelor, pe care le-a primit la 10 mai la Matignon.

Pemierul Jean Castex s-a angajat să mărească la 30 de ani perioada de siguranţă a condamnaţilor pe viaţă găsiţi vinovaţi de uciderea unui poliţist sau jandarm.

Guvernul a depus miercuri un amendament în acest sens, în cadrul examinării la Palatul Bourbon a unui proiect de lege cu privire la ”încrederea” în justiţie, iniţiat de către ministrul Justiţiei Eric Dupond-Moretti. Proiectul urmează să fie supus votului în cursul acestei săptămâni.

Jean Castex s-a pronunţat, de asemenea, în favoarea unei limitări mai stricte a posibilităţii reducerii pedepsei celor care atacă forţe de ordine.

Însă sindicate denunţă faptul că ”cea mai importantă revendicare” a lor, şi anume ”implementarea unor pedepse minime” ale ”agresorilor forţelor de ordine” ”nu a fost luată în calcul”.

Știri similare

Lidera Sinn Fein: Rezultatul alegerilor din Scoţia este ”semnificativ” pentru mişcarea irlandeză de unitate

Lidera Sinn Fein: Rezultatul alegerilor din Scoţia este ”semnificativ” pentru mişcarea irlandeză de unitate

Externe

O victorie a partidelor pro-independenţă din Scoţia este semnificativă pentru campania irlandeză pentru unitate şi scoate în evidenţă că politica din Marea Britanie trece printr-o schimbare fundamentală, a declarat, sîmbătă, lidera naţionaliştilor irlandezi Sinn Fein, Mary Lou McDonald, transmite Reuters....

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Pegasus – Arabia Saudită dezminte acuzaţiile de spionaj. Macron a constituit un Consiliu de apărare „excepţional dedicat cazului şi problemei securităţii cibernetice”

Pegasus – Arabia Saudită dezminte acuzaţiile de spionaj. Macron a constituit un Consiliu de apărare „excepţional dedicat cazului şi problemei securităţii cibernetice”

Externe

Arabia Saudită a dezminţit acuzaţiile "nefondate" de spionaj după publicarea unei anchete şoc care afirmă că mai multe ţări au folosit aplicaţia israeliană Pegasus pentru a supraveghea în special jurnalişti şi activişti pentru drepturile omului. Preşedintele Franţei, al cărui telefon mobil ar fi fost ţintă în acest caz, a convocat joi dimineaţă un "consiliu excepţional", scrie AFP. ...

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Fosta conducătoare a firmei ruse Inter RAO, specializată în electricitate, Karina Ţurkan, condamnată la 15 ani de închisoare cu privire la furniarea unor informaţii confidenţiale Republicii Moldova; cetăţeana rusă, prezentată de Memorial drept o ”deţinută politică”

Fosta conducătoare a firmei ruse Inter RAO, specializată în electricitate, Karina Ţurkan, condamnată la 15 ani de închisoare cu privire la furniarea unor informaţii confidenţiale Republicii Moldova; cetăţeana rusă, prezentată de Memorial drept o ”deţinută politică”

Externe

Justiţia rusă a condamnat marţi la 15 ani de închisoare o fostă conducătoare a unei întreprinderi din sectorul energetic, Karina Ţurkan, acuzată de faptul că a furnizat informaţii confidenţiale Republicii Moldova, un proces denunţat de către principala organizaţie de apărarea drepturlor omului din Rusia, relatează AFP....

Vizualizări: 391, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Emmanuel Macron, instalat în concediu la Fort de Brégançon

Emmanuel Macron, instalat în concediu la Fort de Brégançon

Externe

Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a instalat la Fort de Brégançon, reşedinţa de vară a şefilor statului francez, în Var, confirmă vineri Palatul Élysée, care precizează că este vorba despre un concediu ”de studiu”, relatează AFP....

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Parchetul bulgar acuză şase ruşi de patru explozii în perioada 2011-2020 la depozite de muniţie destinată Ucrainei şi Georgiei; ”În curând vom fi acuzaţi că l-am asasinat pe arhiducele Franz Ferdinand”, ironizează Lavrov

Parchetul bulgar acuză şase ruşi de patru explozii în perioada 2011-2020 la depozite de muniţie destinată Ucrainei şi Georgiei; ”În curând vom fi acuzaţi că l-am asasinat pe arhiducele Franz Ferdinand”, ironizează Lavrov

Externe

Parchetul bulgar a stabilit o legătură între patru explozii care au avut loc în perioada 2011-2020 în depozite de muniţie destinată Ucrainei şi Georgiei şi sejurul a şase cetăţeni ruşi - cu presupusul scop de a împiedica livrarea muniţiei către Ucraina şi Georgia, relatează AFP....

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
America nu este o republică bananieră, o ”calomnie”, respinge Pompeo

America nu este o republică bananieră, o ”calomnie”, respinge Pompeo

Externe

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo le răspunde ”numeroaselor persoane” care au comparat Statele Unite cu o republică bananieră - în frunte cu fostul preşedinte republican George W. Bush - din cauza violenţelor de a Capitoliu, că nu este adevărat, denunţând o ”calomnie”, relatează AFP....

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Şeful administraţiei penitenciare ruse confirmă mutarea lui Navalnîi, fără să spună unde anume a fost mutat opozantul

Şeful administraţiei penitenciare ruse confirmă mutarea lui Navalnîi, fără să spună unde anume a fost mutat opozantul

Externe

Directorul serviciului federal penitenciar rus Aleksandr Kalaşnikov a confirmat vineri faptul că opozantul politic rus Aleksei Navalnîi a fost transferat de la închisoarea de la Moscova în care era încarcerat către un centru de detenţie în care să-şi ispăşească pedeapsa de doi şi jumătate de închisoare, potrivit agenţiei ruse de presă RIA Novosti, relatează Reuters....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă