Mai mult de 4,5 milioane de decese asociate Covid-19, de la începutul pandemiei

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Mai mult de 4,5 milioane de decese asociate Covid-19, de la începutul pandemiei

Mai mult de 4,5 milioane de decese asociate Covid-19 au fost înregistrate la nivel mondial de la începutul pandemiei, potrivit datelor universităţii americane Johns Hopkins, care a calculat că numărul de infecţii cu SARS-CoV-2 a depăşit 217 milioane.

În ultimele 28 de zile, în întreaga lume au fost contorizate 18 milioane de cazuri de infectare şi 273.847 de decese asociate.

Statele Unite sunt ţara cel mai grav afectată de pandemie, cu peste 39 de milioane de cazuri şi mai mult de 638.700 de decese asociate.

India a înregistrat 32 de milioane de cazuri şi mai mult de 438.000 de decese asociate, în timp ce Brazilia a raportat 20,7 milioane de contaminări şi al doilea cel mai mare bilanţ al deceselor din lume, peste 579.500. 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii se arată îngrijorată cu privire la creşterea numărului de contaminări în Europa în ultimele săptămâni. Pe continent, până în prezent, au fost înregistrate peste 64 de milioane de cazuri confirmate şi mai mult de 1,3 milioane de decese asociate.

La nivel mondial, au fost administrate peste 5,24 de miliarde de doze de vaccin anti-Covid, cu 1,08 miliarde de doze administrate în ultimele 28 de zile.

SARS-CoV-2 a fost descoperit la finalul anului 2019, în Wuhan (China), şi s-a răspândit în mai puţin de două luni în întreaga lume. În prezent, cea mai contagioasă variantă a coronavirusului este Delta, descoperită în India. Este considerat că aceasta stă la baza creşterii semnificative a numărului de cazuri înregistrate în ultimele luni.

Știri similare

UE urmează să prezinte o lege a semiconductorilor, cu obiectivul de a-şi apăra suveranitatea tehnologică, promite Ursula von der Leyen în discrusul despre starea Uniunii

UE urmează să prezinte o lege a semiconductorilor, cu obiectivul de a-şi apăra suveranitatea tehnologică, promite Ursula von der Leyen în discrusul despre starea Uniunii

Externe

Comisia Europeană urmează să propună o lege europeană a semiconductorilor, în vederea apărării suveranităţii tehnologice a Uniunii Europene (UE) în acest domeniu strategic, a promis miercuri, în discursul său despre starea Uniunii, preşedinta CE Ursula von der Leyen, relatează AFP....

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Legea marţială, declarată în mai multe cartiere la Mandalay, al doilea cel mai important oraş din Myanmar, în urma unor manifestaţii împotriva loviturii de stat

Legea marţială, declarată în mai multe cartiere la Mandalay, al doilea cel mai important oraş din Myanmar, în urma unor manifestaţii împotriva loviturii de stat

Externe

Legea marţială a fost decretată luni în mai multe cartiere la Mandalay, al doilea cel mai important oraş din Myanmar, în urma unor manifestaţii împotriva loviturii de stat militare, au anunţat autorităţile locale într-o declaraţie oficiaă, relatează AFP....

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UPDATE. Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 – Momente de reculegere în întreg oraşul New York. Preşedintele Biden, alături de Clinton şi Obama la comemorare

UPDATE. Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 – Momente de reculegere în întreg oraşul New York. Preşedintele Biden, alături de Clinton şi Obama la comemorare

Externe

Primul moment de reculegere în întreg oraşul New York a fost ţinut sâmbătă, în memoria victimelor atacurilor teroriste din urmă cu 20 de ani, la ora locală 08:46. La memorialul creat pe locul fostelor clădiri World Trade Center se află şi cuplul prezidenţial Biden, foştii preşedinţi Bill Clinton şi Barack Obama şi alţi politicieni....

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Tedros Adhanom Ghebreyesus a atras un sprijin larg pentru obţinerea unui al doilea mandat la conducerea OMS – diplomaţi

Tedros Adhanom Ghebreyesus a atras un sprijin larg pentru obţinerea unui al doilea mandat la conducerea OMS – diplomaţi

Externe

Tedros Adhanom Ghebreyesus a atras un sprijin larg pentru obţinerea unui al doilea mandat în funcţia de şef al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), fiind nominalizat oficial de cel puţin 17 membri ai Uniunii Europene şi susţinut de ţări din alte regiuni, au declarat joi mai mulţi diplomaţi, transmite Reuters....

Vizualizări: 436, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul de Externe al Franţei confirmă că un jurnalist francez a fost răpit de militanţi islamişti din regiunea Sahel din vestul Africii

Ministrul de Externe al Franţei confirmă că un jurnalist francez a fost răpit de militanţi islamişti din regiunea Sahel din vestul Africii

Externe

Ministrul de Externe al Franţei, Jean-Yves Le Drian, a confirmat, duminică, faptul că un jurnalist francez care a dispărut luna trecută în oraşul Gao, din nordul Mali, a fost probabil luat ostatic de militanţi islamişti din regiunea SaheL, situată în vestul Africii, transmite Reuters....

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Premierul luxemburghez Xavier Bettel, în stare ”gravă, dar stabilă”; internarea, prelungită cu două-patru zile; ”repiră greu, dar nu este intubat”; semnătura premierului, primită prin delegare de către ministrul Finanţelor Pierre Gramegna

Premierul luxemburghez Xavier Bettel urmează să rămână spitalizat încă ”două până la patru zile”, din cauza persistenţei unor simprome covid-19, au anuţat luni serviciile sale, care evocă o stare ”gravă, dar stabilă”, relatează AFP....

Vizualizări: 334, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Moscova lansează licitaţii în vederea dotării poliţiei cu material antirevoltă, înaintea unei manifestaţii în susţinerea lui Navalnîi; aproximativ 370.000 de persoane s-au înscris pe ste-ul campaniei ”Free Navalny”

Rusia a lansat o licitaţie în vederea achiziţionării unor echipamente de protecţie pentru poliţie, potrivit unor documente publicate pe site-ul de licitaţii publice ruseşti, după ce susţinători ai opozantului Aleksei Navalnîi au anunţat că pregătesc cea mai importantă manifestaţie din istoria modernă a ţării, relatează Reuters....

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă