Justiţia americană anticipează sute de ”inculpări” în urma violeneţlor de la Capitoliu

Vizualizări: 382, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Justiţia americană anticipează sute de ”inculpări” în urma violeneţlor de la Capitoliu

Justiţia americană a identificat 170 de suspecţi în violenţele de la Capitoliu de miercurea trecută şi anticipează ”sute” de inculpări în următoarele luni, inclusiv cu privire la ”răzvrătire”, anunţă Departamentul american al Justiţiei, relatează AFP.

Justiţia a reţinut, pentru moment, ”capetele de acuzare cele mai simple, pentru a acţiona cât mai rapid posibil”, precum ”pătrundere ilegală” sau ”purtarea neautorizată de arme”, a anunţat marţi procurorul federal al Washingtonului Michael Sherwin.

Însă aceste acuzaţii pot fi reîncadrate ulterior, iar ”noi intenţionăm să reţinem infracţiuni majore precum răzvrătirea şi conspiraţia” cu privire la faptele garve, a anunţat el într-o conferinţă de presă.

O celulă alcătuită din procurori cu experienţă în dosare de securitate naţională şi de corupţie a fost înfiinţată în vederea pregătirii acuzaţiilor de acest tip, fapte care pot fi pedepsite cu până la 20 de ani de închisoare, a precizat el.

”Cred că amploarea acestei anchete şi acestor cazuri sunt fără precedent, nu doar în istoria FBI, ci probabil în istoria Departamentului Justiţiei”, a declarat procurorul.

Sute de susţinători ai lui Donald Trump au luat cu asalt şi aupătruns în sediul Congresului, la Washington, la 6 ianuarie, semănând haos şi violenţă, în timp ce congresmenii certificau victoria democratului Joe Biden în alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie.

Poliţia federală (FBI) a mobilizat imediat echipe în vederea identificării participanţilor la acest asalt, cu ajutorul numeroaselor fotografii şi înregistrări video postate pe reţele de socializare.

Până în prezent au fost inculpate aproximativ 70 de persoane – inclusiv reprezentanţi ai unor mişcări, precum Jake Angeli, care purta o căciulă de bizon, sau Richard Barnett, care a pozat cu picioarele pe biroul preşedintei democrate a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi.

Aceste persoane au apărut în fotografii amplu postate pe reţele de socializare, examinate minuţios de către anchetatori.

Peste 100.000 de fotografii, înregistrări video şi alte documente au fost examinate de săptămâna trecută, a anunţat adjunctul directorului FBI din Washington Steven D’Antuono, potrivit Reuters.

Bombe artizanale au fost descoperite la Capitoliu, în apropierea unor bitouri ale partidelor Democratşi republican.

”Ele (bombele) erau reale, cu detonatoare şi cronometre adevărate”, a subliniat Michael Sherwin.

Ancheta este necesar să stabilească dacă era vorba despre o diversiune care să ţină ocupată Poliţia Capitoliului la momentul asaltului sau despre un plan ”mai malefic”, a anunţat el.

FBI a emis avize de căutare şi apeluri către martori şi a difuzat recent fotografii cu un bărbat suspectat că pus bombe artizanale la comitetele naţionale democrat şi republican.

Știri similare

Liderul Al-Qaida în Peninsula Arabică Khalid Batarfi se află în libertate şi comentează atacul susţinătorilor lui Trump la Capitoliu, într-o înregistrare video, doar ”vârful aisbergului a ceea ce aşteaptă SUA, cu voia lui Allah”

Liderul Al-Qaida în Peninsula Arabică Khalid Batarfi se află în libertate şi comentează atacul susţinătorilor lui Trump la Capitoliu, într-o înregistrare video, doar ”vârful aisbergului a ceea ce aşteaptă SUA, cu voia lui Allah”

Externe

Liderul Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQPA) pare să fie activ în continuare, potrivit unei înregistrări video recente în care apare, după ce ONU anunţa într-un raport că acesta se afla în detenţie, anunţă joi SITE Intelligence Group şi doi şefi de trib, relatează AFP....

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Statul New York ar putea folosi Garda Naţională pentru a înlocui lucrătorii din sectorul medical nevaccinaţi împotriva Covid-19

Statul New York ar putea folosi Garda Naţională pentru a înlocui lucrătorii din sectorul medical nevaccinaţi împotriva Covid-19

Externe

Guvernatorul New York-ului, Kathy Hochul, are în vedere angajarea Gărzii Naţionale şi a unor lucrători medicali din afara statului pentru a compensa lipsa de personal din spitale, în condiţiile în care zeci de mii de lucrători îşi pot pierde locul de muncă pentru că nu au respectat termenul pentru vaccinarea obligatorie împotriva Covid-19, care expiră luni, transmite Reuters. ...

Vizualizări: 461, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Comisia Europeană iniţiază acţiuni esenţiale care vizează constituirea unui front comun pentru a învinge COVID-19

Comisia Europeană iniţiază acţiuni esenţiale care vizează constituirea unui front comun pentru a învinge COVID-19

Externe

Cu două zile înainte de reuniunea liderilor europeni pe tema răspunsului coordonat la criza cauzată de pandemia de COVID-19, Comisia Europeană a stabilit o serie de acţiuni necesare pentru a intensifica lupta împotriva pandemiei. Într-o Comunicare adoptată marţi CE îndeamnă statele membre să intensifice campania de vaccinare: ar trebui ca până în martie 2021 cel puţin 80 % dintre persoanele cu vârsta peste 80 de ani şi 80 % dintre cadrele medicale şi asistenţii sociali din fiecare stat membru să fie vaccinaţi, arată un comunicat de presă al instituţiei. Iar până în vara anului 2021, ar trebui ca statele membre să fi vaccinat cel puţin 70 % din populaţia lor adultă....

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Donald Trump şi Rudy Giuliani au cerut unui judecător federal să respingă un proces în care sunt acuzaţi de conspiraţie pentru a incita la atacarea Capitoliului

Donald Trump şi Rudy Giuliani au cerut unui judecător federal să respingă un proces în care sunt acuzaţi de conspiraţie pentru a incita la atacarea Capitoliului

Externe

Fostul preşedinte american Donald Trump şi fostul său avocat personal Rudy Giuliani au cerut, joi, unui judecător federal să respingă un proces în care sut acuzaţi de conspiraţie pentru incitarea la atacul mortal asupra Capitoliului, din 6 ianuarie, transmite CNBC....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Talibanii neagă că vicepremierul Abdul Ghani Baradar ar fi fost ucis într-un schimb de focuri cu rivali ai săi

Talibanii neagă că vicepremierul Abdul Ghani Baradar ar fi fost ucis într-un schimb de focuri cu rivali ai săi

Externe

Talibanii au negat marţi că unul dintre cei mai importanţi lideri ai lor, molahul Abdul Ghani Baradar, numit vicepremier săptămâna trecută, ar fi fost ucis de rivali ai grupării, în urma zvonurilor legate de sciziunile din cadrul acesteia, la aproape o lună de când au preluat puterea la Kabul, transmite Reuters....

Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Aproximativ 600 de migranţi, salvaţi în weekend la Marea Mediterană

Aproximativ 600 de migranţi, salvaţi în weekend la Marea Mediterană

Externe

Peste 400 de migranţi care se aflau la bordul unei ambarcaţiuni de lemn au fost salvaţi de trei ONG-uri la Marea Mediterană, în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar bilanţul persoanelor salvate în zonă în weekend a crescut la 600, anunţă SOS Méditerranée, relatează AFP....

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Covid-19: O femeie de 90 de ani a murit după ce a fost infectată simultan cu tulpinile Alpha şi Beta

Covid-19: O femeie de 90 de ani a murit după ce a fost infectată simultan cu tulpinile Alpha şi Beta

Externe

Cercetătorii de la spitalul Onze-Lieve-Vrouwziekenhuis (OLVZ) din Aalst (Belgia) au raportat cazul fără precedent al unei femei de 90 de ani care a murit în martie din Covid-19, după ce a fost infectată simultan cu două variante diferite, Alpha (britanică) şi Beta (sud-africană), un fenomen probabil "subestimat", anunţă agenţia Belga....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Viktor Orbán: Ungaria a atins pragul de 3,5 milioane de persoane vaccinate, astfel că terasele pot fi redeschise începând de sâmbătă dimineaţă

Viktor Orbán: Ungaria a atins pragul de 3,5 milioane de persoane vaccinate, astfel că terasele pot fi redeschise începând de sâmbătă dimineaţă

Externe

Ungaria a atins pragul de 3,5 milioane de persoane vaccinate, astfel că terasele pot fi redeschise începând de sâmbătă dimineaţă, a anunţat prim-ministrul ungar Viktor Orbán, în cadrul emisiunii "Bună dimineaţa, Ungaria!" a postului naţional Radio Kossuth, conform MTI. ...

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă