Johnson îi propune lui Macron o ”restabilire a cooperării” în urma crizei diplomatice a submarinelor australiene, francezul aşteaptă ”propuneri”

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Johnson îi propune lui Macron o ”restabilire a cooperării” în urma crizei diplomatice a submarinelor australiene, francezul aşteaptă ”propuneri”

Premierul britanic Boris Johnson i-a propus vineri preşedintelui francez Emmanuel Macron ”restabilirea unei cooperări între Franţa şi Regatul Unit” după criza diplomatică a submarinelor, a anunţat Palatul Élysée în urma unei convorbiri între cei doi lideri, ”la cererea” premierului britanic, relatează AFP.

Johnson ”şi-a exprimat intenţia de a restabili o cooperare între Franţa şi Regatul Unit, potrivit valorilor şi intereselor noastre comune (modificări climatice, regiunea indo-pacifică, terorism). Preşedintele Republicii i-a răspuns că-i aşteată propunerile”, precizează într-un scurt comunicat preşedinţia franceză.

Această discuţie re loc la două zile după o convorbire la telefon între Macron şi omologul său american Joe Biden, care a permis o reducere a tensiunilor între Paris şi Washington, după anunţarea, la 15 septembrie, a unui parteneriat strategic, AUKUS, între Statele Unite, Australia şi Regatul Unit, soldat cu anularea unui mega-contract de achiziţionare a 12 submarine franceze cu propulsie clasică de către Canberra.

Emmanuel Macron a decis ca ambasadorul francez în Statele Unite Philippe Etienne să se întoarcă la Washington săptămâna viitoare.

Nicio decizie nu a fost anunţată, însă, cu privire la întoarcerea în Australia a ambasadorului francez, de asemenea chemat la Paris.

În schimb, o rechemare a ambasadorului francez la Londra a fost considerată inutilă, deoarece, potrivit ministrului francez de Externe Jean-Yves Le Drian, ”Marea Britanie este, în acest caz, cam a cincea roată la căruţă”.

”Cunoaştem oportunismul permanent” al britanicilor, denunţa duminică Le Drian.

Parisul a anulat, un semn al nemulţumirii sale, o întâlnire privată, prevăzută săptămâna aceasta între ministrul francez al Apărării Florence parly şi omologul său britanic Ben Wallace.

Știri similare

SUA anunţă sancţiuni punitive împotriva regimului Lukaşenko, inclusiv o listă comună cu UE vizând membri-cheie asociaţi încălcării drepturilor omului, corupţiei şi falsificării alegerilor din august 2020

Externe

Guvernul american impune sancţiuni punitive Belarusului şi regimului preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, primit de către omologul său rus Vladimir Putin în plin scandal internaţional cauzat de deturnarea duminică a unui avion european de linie în vederea arestării jurnalistului de opoziţie Roman Protasevici, relatează AFP şi Reuters....

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Estonia, una dintre cele mai afectate ţări de covid-19 din lume, reintră de joi în carantină, cel puţin până la jumătatea lui aprilie, anunţă premierul Kaja Kallas; varianta britanică a SARS-Cov-2, la originea unei intensificări a epidemiei

Estonia urmează să reintre în carantină începând de joi, anunţă premierul eston Kaja Kallas, în contextul în care datele cu privire la circulaţia covid-19 în această ţară baltică sunt pe cale să explodeze, iar varianta britanică s-ar afla, potrivit autorităţilor, la originea acestei intensificări, relatează Euronews....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Iranul a informat Naţiunile Unite că va îmbogăţi uraniu la o puritate de 20%

Iranul a informat Naţiunile Unite că va îmbogăţi uraniu la o puritate de 20%

Externe

Iranul a informat agenţia nucleară a Naţiunilor Unite că intenţionează să îmbogăţească uraniu la o puritate de 20%, nivel atins înainte de acordul nuclear internaţional din 2015, la baza de producţie Fordow, care este îngropată într-un munte, a anunţat, vineri, agenţia, transmite Reuters....

Vizualizări: 382, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Putin îşi exprimă în conferinţa de presă anuală speranţa să rezolve împreună cu Biden problemele ruso-americane şi preconizează că Trump va continua să aibă greutate în America; el respinge un amestec rus în favoarea lui Trump drept speculaţii vizând legitimitatea acestuia

Preşedintele rus Vladimir Putin îşi exprimă speranţa soluţionării, împreună cu noul preşedinte american Joe Biden, a problemelor celor două ţări şi preconizează că Donald trump va continua să influenţeze America, relatează AFP....

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Curtea Internaţională de Justiţie respinge obiecţiile SUA şi acceptă să judece plângerea Iranului prin care cere ridicarea sancţiunilor impuse de americani în dosarul nuclar

Curtea Internaţională de Justiţie respinge obiecţiile SUA şi acceptă să judece plângerea Iranului prin care cere ridicarea sancţiunilor impuse de americani în dosarul nuclar

Externe

Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ), cea mai înaltă jurisdicţie ONU, însărcinată să judece diferendele dintre state, a acceptat să examineze o plângere a Iranului prin care cere ridicarea sancţiunilor impuse Republicii islamice de către Statele Unite, relatează Reuters....

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Liderii G7 numiţi „ipocriţi” pentru că au participat la o petrecere pe plaja Carbis Bay încălcând regulile de distanţare socială. Downing Street neagă

Liderii G7 numiţi „ipocriţi” pentru că au participat la o petrecere pe plaja Carbis Bay încălcând regulile de distanţare socială. Downing Street neagă

Externe

Liderii G7 au fost criticaţi pentru că au participat la un eveniment în aer liber cu băutură şi mâncare, în contextul în care astfel de activităţi sunt încă interzise pentru nunţi. Downing Street a negat că petrecerea pentru liderii G7 de pe plaja Carbis Bay, care a avut loc sâmbătă, ar fi încălcat regulile de distanţare socială, scrie The Guardian. ...

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Comisia Europeană dă Polonia în judecată la CJUE cu privire la legea privind puterea judiciară şi cere măsuri provizorii

Comisia Europeană dă Polonia în judecată la CJUE cu privire la legea privind puterea judiciară şi cere măsuri provizorii

Externe

Comisia Europeană a decis miercuri să dea în judecată Polonia, la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), cu privire la legea privind puterea judiciară din 20 decembrie 2019, care a intrat în vigoare la 14 februarie 2020 şi cere Curţii să dispună măsuri provizorii până la soluţionarea dosarului, anunţă CE într-un comunicat....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Armata turcă a ucis 15 militanţi ai miliţiei kurzilor sirieni YPG

Armata turcă a ucis 15 militanţi ai miliţiei kurzilor sirieni YPG

Externe

Armata turcă a ucis 15 militanţi ai miliţiei kurzilor sirieni YPG, care, potrivit autorităţilor, se pregăteau să efectueze un atac într-o regiune din nord-estul Siriei controlată de Turcia şi de rebelii sirieni aliaţi, transmite Reuters....

Vizualizări: 379, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă