Israel negociază cu alte ţări un acord cu privire la surplusul său de doze de vaccin Pfizer

Vizualizări: 393, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Israel negociază cu alte ţări un acord cu privire la surplusul său de doze de vaccin Pfizer

Israel negociază cu alte ţări un acord cu privire la surplusul său de doze de vaccinuri Pfizer/BioNTech, care vor expira la sfârşitul acestei luni, a declarat, duminică, un oficial din Ministerul Sănătăţii, potrivit Reuters.

Hezi Levi, director general în ministerul israelian, nu a dat detalii cu privire la numărul de doze care fac obiectul negocierii.

Într-un interviu la Radio 103 FM, el a confirmat că săptămâna trecută s-a discutat un astfel de acord cu Marea Britanie, însă a precizat că nu s-a materializat un acord şi că este vorba de “ceva din trecut”.

Cotidianul Haaretz notează că ar fi vorrba de aproximativ un milion de doze.

“Negociem cu alte ţări. Ne ocupăm de asta non-stop”, a explicat Levi, adăugând că vaccinurile vor expira la 31 iulie şi că orice eventual acord va trebui să primească acceptul Pfizer.

Un purtător de cuvânt al Pfizer a declarat că compania “este încântată să discute potenţiale solicitări de donaţii de vaccinuri Pfizer/BioNTech pentru covid-19 între guverne, mai ales dacă acest lucru ajută la asigurarea faptului că vaccinul este folosit pentru a-i proteja pe oameni de această boală”.

Luna trecută, palestinienii au refuzat aproximativ un milion de doze oferite de Israel, precizând că data de expirare este prea apropiată.

În decembrie, Israel a lansat una dintre cele mai rapide campanii de vaccinare din lume şi de atunci a fost imunizată aproape 90 la sută din populaţia cu vârsta de peste 50 de ani.

Știri similare

Prim-ministrul britanic Boris Johnson: Pregătiţi-vă cu încredere pentru 1 ianuarie

Prim-ministrul britanic Boris Johnson: Pregătiţi-vă cu încredere pentru 1 ianuarie

Externe

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a declarat, după discuţia avută cu preşedinta Comisiei Europene, la care a fost hotărât ca discuţiile privind un acord comercial post-Brexit să continue, că cele două părţi sunt încă departe pe subiectele cheie şi că, dacă este necesar, vor fi aplicate regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (WTO). ...

Vizualizări: 421, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Trei zile de carantină pentru Auckland după descoperirea unor noi cazuri de Covid-19

Trei zile de carantină pentru Auckland după descoperirea unor noi cazuri de Covid-19

Externe

Prim-ministrul neozeelandez, Jacinda Ardern, a anunţat duminică impunerea a trei zile de carantină pentru cel mai mare oraş, Auckland, după ce trei noi cazuri de Covid-19 au fost înregistrate aici, acestea fiind primele în decurs de o lună depistate în ţară, informează The Guardian. ...

Vizualizări: 379, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Liderii UE au convenit interzicerea utilizării de către Belarus a spaţiului aerian european şi alte sancţiuni

Liderii UE au convenit interzicerea utilizării de către Belarus a spaţiului aerian european şi alte sancţiuni

Externe

Liderii Uniunii Europene au convenit, luni, un set de sancţiuni împotriva Belarusului, inclusiv interzicerea utilizării spaţiului aerian şi a aeroporturilor din cele 27 de state membre, pe fondul furiei provocate de deturnarea unui avion de pasageri care zbura între două ţări membre, pentru arestarea unui jurnalist de opoziţie, transmite CNBC....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Nicola Sturgeon anunţă că Scoţia intră într-o carantină ”ca în martie” 2020, întreaga lună ianuarie, din cauza variantei britanice a noului coronavirus; Boris Johnson urmează să anunţe noi restricţii în Anglia

Premierul scoţian Nicola Sturgeon a anunţat luni că Scoţia intră din nou într-o izolare ”asemănătoare celei din martie” 2020, în vederea unei opriri a unei creşteri puternice a contaminărilor cu varianta britanică a noului coronavirus, relatează AFP....

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Joe Biden îşi completează echipa economică; ”Ei îmi împărtăşesc convingerea că clasa de mijloc a construit această ţară, iar sindicatele au construit clasa de mijloc”

Joe Biden îşi completează echipa economică; ”Ei îmi împărtăşesc convingerea că clasa de mijloc a construit această ţară, iar sindicatele au construit clasa de mijloc”

Externe

Joe Biden i-a nominalizat la Departamentul Comerţului pe guvernatoarea statului Rhode Island, Gina Raimondo, la Departamentul Muncii pe primarul Bostonului Marty Walsh, un fost conducător sindical local, iar pe Isabel Guzman, o fostă membră a administraţiei Obama, la conducerea agenţiei însărcinate cu IMM-urile, relatează Reuters şi AFP....

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
O echipă tehnică din Qatar soseşte la Kabul cu un avion de tip C-17A Globemaster, primul avion care aterizează în Afganistan după plecarea americanilor, pentru a discuta despre ”reluarea operaţiunilor pe aeroport”

Un avion la bordul căruia se afla o echipă tehnică din Qatar a sosit miercuri la Kabul, capitala Afganistanului, pentru a discuta despre ”reluarea operaţiunilor pe aeroport”, declară o sursă apropiată dosarului pentru AFP....

Vizualizări: 341, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Spania: O bătrână despre care familia fusese informată că a murit din cauza Covid-19 şi a fost înmormântată a revenit la căminul în care locuia

Spania: O bătrână despre care familia fusese informată că a murit din cauza Covid-19 şi a fost înmormântată a revenit la căminul în care locuia

Externe

O spaniolă în vârstă de 85 de ani despre care familia sa fusese informată că a murit din cauza coronavirusului şi a fost înmormântată şi-a surprins rudele revenind la căminul de bătrâni în care locuia, la nouă zile de la data anunţului cu privire la înmormântare, informează cotidianul La Voz de Galicia, citat de Reuters....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
SUA vor un nou efort de pace în Afganistan şi şi-ar putea retrage trupele de la 1 mai

SUA vor un nou efort de pace în Afganistan şi şi-ar putea retrage trupele de la 1 mai

Externe

Secretarul american de Stat Antony Blinken a cerut reducerea violenţelor în Afganistan într-o perioadă de 90 de zile şi un nou efort de pace sub coordonarea Naţiunilor Unite, el avertizând că Statele Unite şi-ar putea retrage trupele din această ţară de la 1 mai, potrivit unei scrisori adresate preşedintelui afgan Ashraf Ghani, despre care au scris duminică mai multe publicaţii, transmite Reuters....

Vizualizări: 391, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Inundaţii – Bilanţul deceselor a crescut la 180 în Germania

Inundaţii – Bilanţul deceselor a crescut la 180 în Germania

Externe

Inundaţiile devastatoare din vestul Germaniei au costat viaţa a cel puţin 180 de persoane, potrivit unui nou bilanţ, în timp ce 150 de persoane sunt încă date dispărute, scrie AFP....

Vizualizări: 448, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Lloyd Austin anunţă o suplimentare a trupelor americane cu 500 de militari ”în regiunea Wiesbaden încă din această toamnă”, SUA dau pagina relaţiilor acre cu Germania din vremea lui Trump

Lloyd Austin anunţă o suplimentare a trupelor americane cu 500 de militari ”în regiunea Wiesbaden încă din această toamnă”, SUA dau pagina relaţiilor acre cu Germania din vremea lui Trump

Externe

Statele Unite dau pagina relaţiilor lor acre cu Germania din vremea lui Donald Trump, iar noul secretar american al Apărării Llyod Austin a anunţat marţi, în cadrul primei sale vizite la Berlin, o suplimentare cu 500 de militari a trupelor americane în această ţară şi a lăsat în surdină diferendul cu privire la gazoductul Nord Stream 2, relatează AFP....

Vizualizări: 383, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă