Iranul aşteaptă fapte şi nu vorbe în dosarul nuclear şi va acţiona ca atare, avertizează Ali Khamenei

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Iranul aşteaptă fapte şi nu vorbe în dosarul nuclear şi va acţiona ca atare, avertizează Ali Khamenei

Iranul aşteaptă fapte şi nu vorbe de la puterile occidentale părţi ale Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, avertizează miercuri ayatollahul Ali Khamenei, relatează Reuters.

”Am auzit multe cuvinte frumoase şi promisiuni care, în comparaţie cu realitatea, nu au fost respectate şi s-au luat chiar decizii opuse. Vorbele şi promisiunile nu servesc la nimic. De această dată, (noi vrem) numai fapte de la partea adversă şi vom acţiona ca atare”, a subliniat într-un discurs transmis la televiziune Khamenei.

Noul preşeidnte american Joe Biden vrea să readucă Statele Unite în Acordul de la Viena, dar cere ca mai întâi Iranul să revină la respctarea acestuia.

Fostul preşedinte american Donald Trump a retras Statele Unite din acest acord în mai 2018 şi a reimpus Iranului şi multiplicat sancţiuni americane în strategia sa a ”presiunii maxime”.

În urma acestei retrageri americane, Republica islamică a început, în mai 2019, să re retragă treptat din angajamentele pe care şi le-a asumat prin acord.

Teheranul a anunţat luni că pune capăt inspecţiilor-surpriză ale Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) începând de la 23 februarie,  săptămâna viitoare, dacă celalte părţi ale acordului nu-şi respectă obligaţiile.

Autorităţile iraniene dau însă asigurări că pot reveni în cadrul prevederilor acordului, dacă Statele Unite ridică mai întâi sancţiunile.

Știri similare

New York City impune intrarea în carantină a călătorilor din străinătate, din cauza noii tulpini a coronavirusului din Marea Britanie

New York City impune intrarea în carantină a călătorilor din străinătate, din cauza noii tulpini a coronavirusului din Marea Britanie

Externe

New York City a decis, miercuri, obligativitatea de intrare în carantină a călătorilor din străinătate, pentru a proteja oraşul de noua tulpină de Covid-19 din Marea Britanie, în timp ce lucrătorii din sectoarele esenţiale, cum sunt paramedicii, au început să fie vaccinaţi, relatează Reuters....

Vizualizări: 382, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Covid-19: Varianta Delta dublează riscul de spitalizare – studiu

Covid-19: Varianta Delta dublează riscul de spitalizare – studiu

Externe

Persoanele infectate cu varianta Delta prezintă un risc de două ori mai mare de a fi spitalizate din cauza Covid-19 decât cele infectate cu varianta Alpha, potrivit unui studiu britanic publicat sâmbătă....

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Laboratorul anglo-suedez AstraZeneca, obligat de către un judecător belgian să livreze până în octombrie 50 de milioane de doze de vaccin antocovid UE, care cerea 90 de milioane de doze până la 30 iunie;

Un judecător belgian a hotărât vineri ca laboratorul farmaceutic anglo-suedez AstraZeneca să livreze celor 27 de state membre ale Uniunii Europene 50 de milioane de doze de vaccin AstraZeneca-Oxford până la sfârşitul lui septembrie, relatează AFP....

Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Iranul pune în serviciu o a patra ”cascadă” de centrifuge de tip IR-2m la instalaţia nucleară subterană de la Natanz, anunţă AIEA

Iranul pune în serviciu o a patra ”cascadă” de centrifuge de tip IR-2m la instalaţia nucleară subterană de la Natanz, anunţă AIEA

Externe

Iranul a pus în serviciu o a patra ”cascadă” - de 174 de centrifuge de tip IR-2m - în vederea producerii de uraniu îmbogăţit în instalaţia nucleară subterană de la Natanz, a anunţat joi Agenţia Internaţională a Energiei Atomice (AIEA), într-un raport adresat statelor membre, relatează reuters....

Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Vaccinul împotriva covid-19 al Moderna ”nu prezintă probleme de siguranţă”, estimează Agenţia americană a medicamentului, care se reuneşte joi pentru a lua o decizie cu privire la autorizarea acestuia

Vaccinul Moderna împotriva covid-19 este sigur şi eficient, a apreciat marţi Agenţia americană a medicamentului (FDA), într-o analiză care prefigurează autorizarea de urgenţă a acestuia în Statele Unite până la sfârşitul săptămânii, relatează AFP....

Vizualizări: 385, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Lloyd Austin anunţă o suplimentare a trupelor americane cu 500 de militari ”în regiunea Wiesbaden încă din această toamnă”, SUA dau pagina relaţiilor acre cu Germania din vremea lui Trump

Lloyd Austin anunţă o suplimentare a trupelor americane cu 500 de militari ”în regiunea Wiesbaden încă din această toamnă”, SUA dau pagina relaţiilor acre cu Germania din vremea lui Trump

Externe

Statele Unite dau pagina relaţiilor lor acre cu Germania din vremea lui Donald Trump, iar noul secretar american al Apărării Llyod Austin a anunţat marţi, în cadrul primei sale vizite la Berlin, o suplimentare cu 500 de militari a trupelor americane în această ţară şi a lăsat în surdină diferendul cu privire la gazoductul Nord Stream 2, relatează AFP....

Vizualizări: 383, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Polonia ar trebui să copieze legea ungară care interzice şcolilor să folosească materiale care promovează homosexualitatea, potrivit ministrului Educaţiei

Polonia ar trebui să copieze legea ungară care interzice şcolilor să folosească materiale care promovează homosexualitatea, potrivit ministrului Educaţiei

Externe

Polonia ar trebui să copieze legea ungară care interzice şcolilor să folosească materiale care promovează homosexualitatea, potrivit unor comentarii publicate luni de ministrul Educaţiei, Przemyslaw Czarnek, în condiţiile în care guvernul naţionalist atacă ceea ce numeşte ”ideologia LGBT”, transmite Reuters....

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Dezacord, la summitul UE, cu privire la obiectivele Uniunii în lupta împotriva modificărilor climatice

Dezacord, la summitul UE, cu privire la obiectivele Uniunii în lupta împotriva modificărilor climatice

Externe

Şefii de stat şi de guverne UE, reuniţi la Bruxelles, nu au reuşit să se înţeleagă, marţi, asupra felului în care să atingă noul obiectiv al Uniunii în vederea unei reduceri a emisiilor de gaze cu efect de seră, din cauza unor divergenţe pe tema unei viitoare reforme a politicilor în lupta împotriva modificărilor climatice, declară oficiali europeni pentru Reuters....

Vizualizări: 521, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Rămăşiţele unui băiat kurd iranian în vârstă de 15 luni, Artin, mort în Canalul Mânecii în octombrie, împreună cu alţi patru membri ai familiei, după răstunarea ambarcaţiunii cu care treceau din Franţa în Regatul Unit, găsite în Norvegia

Rămăşiţele unui copil, găsite pe coasta norvegiană, aparţin unui băiat în vârstă de 15 luni care a murit în Canalul Mânecii în 2020, anunţă poliţia norvegiană, relatează BBC News....

Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UPDATE – Joe Biden a recunoscut în mod oficial ca genocid masacrele din 1915 împotriva armenilor din Imperiul Otoman / Reacţiile Turciei şi Armeniei

UPDATE – Joe Biden a recunoscut în mod oficial ca genocid masacrele din 1915 împotriva armenilor din Imperiul Otoman / Reacţiile Turciei şi Armeniei

Externe

Preşedintele american Joe Biden a recunoscut, sâmbătă, în mod oficial ca genocid masacrele din 1915 împotriva armenilor din Imperiul Otoman. Biden a devenit primul preşedinte american care face acest lucru şi riscă o potenţială ruptură cu Turcia, dar semnalează astfel implicarea în lupta pentru drepturile omului în lume, relatează cnn.com. Preşedintele Turciei, ministrul de Externe şi directorul de comunicare al Preşedinţiei Turciei au reacţionat, afirmând că administraţia SUA arată greşit istoria, iar decizia este “una cu adevărat nefericită pentru relaţiile Turcia – SUA”. Premierul Armeniei, Nikol Pashinyan, a reacţionat în social media după declaraţia lui Biden: “SUA şi-a demonstrat însă o dată angajamentul neclintit pentru protejarea drepturilor omului şi a valorilor universiate”....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă