Inaugurarea mandatului prezidenţial – Kamala Harris a depus jurământul de învestire în funcţia de vicepreşedinte al SUA – VIDEO

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Inaugurarea mandatului prezidenţial – Kamala Harris a depus jurământul de învestire în funcţia de vicepreşedinte al SUA – VIDEO

Kamala Harris a depus miercuri jurământul de învestire în funcţia de vicepreşedinte al Statelor Unite, devenind astfel prima femeie care deţine acestă funcţie în istoria SUA.

Kamala Harris a depus jurământul în faţa primului judecător hispanic din istoria Curţii Supreme, Sonia Sotomayor, pe două biblii – una care i-a apaţinut lui Thurgood Marshall, primul judecător de culoare de la Curtea Supremă a Statelor Unite, şi alta care a aparţinut unei prietene de familie, Regina Shelton, pe care a descris-o ca a doua mamă a ei.

Ea poartă la ceremonia de miercuri culoarea mov, ca omagiu adus lui Shirley Chisholm, prima femeie afro-americană care a candidat la preşedinţie.

Harris, în vârstă de 56 de ani, fost senator de California, intră în istorie drept prima femeie, prima femeie de culoare şi prima femeie cu origini asiatice care ocupă funcţia de vicepreşedinte al SUA.

La finalul anului 2019, ea a intrat în cursa pentru nominalizare din partea democraţilor pentru fotoliul de la Casa Albă, însă a renunţat la scurt timp după ce campania ei a întâmpinat mai multe obstacole, deşi era considerată „o stea în ascensiune” a partiului.

În august 2020, Biden a ales-o pentru funcţia de vicepreşedinte în cazul câştigării alegerilor din noiembrie.

Doar două femei au mai fost nominalizate pentru funcţia de vicepreşedinte, Sarah Palin – de republicani în 2008 şi Geraldine Ferraro – de democraţi în 1984. Niciuna dintre ele nu a ajuns la Casa Albă.

Kamala Harris, ai cărei părinţi sunt originari din India şi Jamaica, a devenit în 2016 a doua femeie afro-americană aleasă în Senatul American.

Harris a fost prima femeie care a ocupat funcţia de procuror districtual în San Francisco, aleasă în biroul respectiv în 2003, şi prima femeie care a fost procuror general în California, aleasă în 2010.

La ceremonia de la Washington D.C., organizată cu măsuri speciale de protecţie şi securitate, participă din partea fostei administraţii vicepreşedintele Mike Pence. Invitaţi sunt, între alţii, foştii preşedinţi Barack Obama, George W. Bush şi Bill Clinton. Cântăreaţa Lady Gaga a interpretat imnul naţional, iar Jennifer Lopez şi Garth Brooks urmează să susţină scurte reprezentaţii.

În Capitală au fost trimişi aproximativ 25.000 de militari din Garda Naţională. Mii de steaguri au fost amplasate în spaţiul din faţa Capitoliului, unde de obicei se afla publicul ceremoniei. 

Donald şi Melania Trump au părăsit, miercuri dimineaţă, Casa Albă, pentru ultima dată din postura de cuplu prezidenţial. Cei doi au participat la o ceremonie de rămas-bun la Joint Base Andrews, înainte de a pleca spre Florida. Trump este al patrulea preşedinte din istoria SUA care nu participă la inaugurarea mandatului succesorului.

Știri similare

Vaccinul rusesc împotriva covid-19 Sputnik V are o eficienţă de 97,6%, potrivit unui studiu în condiţii reale, anunţă unul dintre dezvoltatori, cercetătorul Denis Logunov, la Academia rusă de Ştiinţe

Vaccinul rusesc împotriva covid-19 Sputnik V are o eficienţă de 97,6%, potrivit unui studiu în condiţii reale, anunţă unul dintre dezvoltatori, cercetătorul Denis Logunov, la Academia rusă de Ştiinţe

Externe

Vaccinul împotriva covid-19 Sputnik V a dovedit o eficienţă de 97,6% în urma unei evaluări în condiţii reale, pe baza unor date cu privire la 3,8 milioane de persoane, a anunţat luni unul dintre principalii dezvoltatori ai vaccinului rusesc, Denis Logunov, relatează AFP....

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Oficial al Casei Albe: Statele Unite sunt pe cale să aducă pandemia de Covid-19 sub control

Oficial al Casei Albe: Statele Unite sunt pe cale să aducă pandemia de Covid-19 sub control

Externe

Statele Unite sunt pe cale să aducă pandemia de Covid-19 sub control, iar oficialii din sectorul sănătăţii se concentrează pe următoarea provocare, aceea de a vaccina cât mai mulţi americani, a declarat, duminică, coordonatorul reacţiei pentru Covid-19 al Casei Albe, Jeff Zients, transmite Reuters....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bărbat acuzat că a făcut parte dintr-o celulă celebră a grupării Stat Islamic arestat în Marea Britanie / Membrii grupării ar fi ucis 27 de ostatici, între care jurnalişti şi lucrători umanitari

Un bărbat acuzat că a făcut parte dintr-o celulă celebră a grupării Stat Islamic - Beatles - care a ucis 27 ostatici, inclusiv jurnalişti şi lucrători umanitari, a fost arestat pentru terorism în Marea Britanie, transmite BBC. ...

Vizualizări: 285, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Comisia Europeană propune norme privind testele antigenice rapide şi asigură 20 de milioane de teste pentru statele membre

Comisia Europeană propune norme privind testele antigenice rapide şi asigură 20 de milioane de teste pentru statele membre

Externe

Ca urmare a concluziilor Consiliului din 11 decembrie, Comisia Europeană a adoptat luni o propunere de recomandare a Consiliului privind un cadru comun pentru utilizarea, validarea şi recunoaşterea reciprocă a testelor antigenice rapide. De la izbucnirea pandemiei de COVID-19, testarea în scop de diagnosticare a evoluat rapid, dovedindu-şi rolul central pe care îl are în limitarea extinderii pandemiei, arată instituţia într-un comunicat de presă. Recomandările formulate de Comisie vor asigura utilizarea uniformă, validarea şi recunoaşterea testelor antigenice rapide în UE. CE a mai semnat luni un contract-cadru cu Abbott şi Roche, care permite achiziţionarea a peste 20 de milioane de teste antigenice rapide în valoare de până la 100 de milioane euro, finanţat prin Instrumentul pentru sprijin de urgenţă (ESI)....

Vizualizări: 408, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Afganistan: Femeile vor putea studia la universitate, susţin talibanii

Afganistan: Femeile vor putea studia la universitate, susţin talibanii

Externe

Ministrul interimar pentru Învăţământ Superior din guvernul taliban a afirmat, duminică, că afganele vor putea studia la universitate, însă nu în clase mixte, noul regim arătându-şi intenţia de a propune un program de învăţământ “islamic şi rezonabil”, informează AFP....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Franţa a anulat o întâlnire cu Marea Britanie la nivelul miniştrilor Apărării, din cauza disputei referitoare la submarine – surse

Franţa a anulat o întâlnire cu Marea Britanie la nivelul miniştrilor Apărării, din cauza disputei referitoare la submarine – surse

Externe

Franţa a anulat o întâlnire între ministrul Forţelor Armate Florence Parly şi omologul său britanic, planificată pentru această săptămână, după ce Australia a renunţat o comandă pentru submarine franceze în favoarea unui acord cu Washingtonul şi Londra, au declarat două surse familiare situaţiei, transmite Reuters. ...

Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Comisia germană a vaccinării Stiko urmează să recomande vaccinarea persoanelor în vârstă de peste 65 de ani cu vaccinul AstraZeneca-Oxford, după ce un unui studiu realizat în Scoţia arată că este eficient în cazul bătrânilor şi reduce riscul spitalizării cu 94%

Comisia germană de vaccinare (Stiko) ia în calcul să recomande vaccinarea cu vaccinul împotrva covid-19 AstraZeneca-Oxford a persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, după ce un studiu din Scoţia a arătat că acesta este eficient în cazul bătrânilor, a anunţat preşedintele comisiei, Thomas Mertens, relatează AFP....

Vizualizări: 391, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Refactorul-şef al publicaţiei independente Mediazona, Serghei Smirnov, arestat la manifestaţii în susţinerea lui Navalnîi, condamnat la 25 de zile de închisoare

Refactorul-şef al publicaţiei independente Mediazona, Serghei Smirnov, arestat la manifestaţii în susţinerea lui Navalnîi, condamnat la 25 de zile de închisoare

Externe

Jurnalistul rus Serghei Smirnov, redactor-şef al publicaţiei independente Mediazona, a fost condamnat la 25 de zile de închisoare de către un tribunal de la Moscova, după ce a fost găsit vinovat de încălcarea repetată a legislaţiei împotriva manifestaţiilor, relatează Reuters....

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă