Germania va înăspri verificarea persoanelor care intră în ţară, pentru a ţine sub control creşterea cazurilor de Covid-19

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Germania va înăspri verificarea persoanelor care intră în ţară, pentru a ţine sub control creşterea cazurilor de Covid-19

Germania intenţionează să înăsprească verificările în cazul persoanelor care intră în ţară, în cadrul eforturilor de a ţine sub control creşterea cazurilor de Covid-19, care provoacă un număr record de decese în cel mai populat stat din Uniunea Europeană, transmite Reuters.

Propunerea, care urmează să fie aprobată de miniştri miercuri, va cere persoanelor care sosesc din ţări cu un număr mare de cazuri, sau unde circulă o tulpină mai contagioasă a coronavirusului, să fie testate pentru această boală.

Operatorii de telefonie mobilă vor trebui să trimită informaţii pasagerilor care sosesc în Germania, de îndată ce telefoanele acestora se conectează la reţele din ţară, după o perioadă de absenţă, potrivit propunerii văzută de Reuters.

Propunerea survine după ce publicaţia Bild a scris că Angela Merkel a spus în timpul unei întâlniri cu parlamentari ai partidului său conservator că măsurile actuale de carantină ar putea dura până la începutul lunii aprilie.

”Dacă nu vom reuşi să oprim acest virus britanic, atunci vom avea un număr de zece ori mai mare de cazuri până de Paşte. Avem nevoie de 8-10 săptămâni de măsuri dure”, ar fi spus Merkel.

Trei participanţi la reuniune au declarat pentru Reuters că Merkel nu a fost explicită în legătură cu acest lucru, dar şi-a arătat îngrijorarea cu privire la noile tulpini mai virulente ale virusului, precum cea identificată pentru prima dată în Marea Britanie.

„Merkel a spus că următoarele opt până la zece săptămâni vor fi foarte grele dacă varianta britanică se va răspândi în Germania”, a spus una dintre persoane, adăugând că Merkel se referise la o creştere de zece ori a numărului de infecţii din Irlanda, din cauza noii variante.

Săptămâna trecută, Germania a înăsprit şi a extins carantina până la sfârşitul lunii ianuarie.

Marţi, Institutul Robert Koch (RKI) pentru boli infecţioase a raportat 12.802 de cazuri noi de coronavirus şi 891 de decese, aducând numărul total al deceselor din Germania de la începutul pandemiei la 41.577.

Știri similare

Parlamentul ungar adoptă o legislaţie care interzice ”promovarea” homosexualităţii în rândul minorilor

Parlamentul ungar adoptă o legislaţie care interzice ”promovarea” homosexualităţii în rândul minorilor

Externe

Ungaria a adoptat marţi un text de lege care interzice ”promovarea” homosexualităţii în rândul minorilor, provocând îngrijorări apărătorilor drepturilor omului, în contextul în care Guvernul suveranistului Viktor Orban îşi multiplică restricţiile impuse lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT), relatează AFP....

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Gaza – 33 de morţi în raiduri, cel mai grav bilanţ zilnic de luni

Gaza – 33 de morţi în raiduri, cel mai grav bilanţ zilnic de luni

Externe

Cel puţin 33 de palestinieni, între care opt copii, au fost ucişi duminică în atacuri israeliene în Fâşia Gaza, a trasnmis Ministerul local al Sănătăţii, precizând că este vorba despre cel mai grav bilanţ zilnic de la debutul conflictului de luni, potrivit AFP. ...

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Sesiunea Congresului SUA destinată certificării victoriei lui Biden a fost reluată, fiind condusă de Mike Pence: „Violenţa nu câştigă niciodată. Libertatea câştigă”

Sesiunea Congresului SUA destinată certificării victoriei lui Biden a fost reluată, fiind condusă de Mike Pence: „Violenţa nu câştigă niciodată. Libertatea câştigă”

Externe

Sesiunea Congresului american destinată certificării victoriei lui Joe Biden în cursa pentru Casa Albă, întreruptă după ce susţinători ai lui Donald Trump au intrat în clădirea Capitoliului, a fost reluată miercuri seară, la ora locală 20:00, fiind condusă de vicepreşedintele Mike Pence care a condamnat incidentele din cursul zilei şi a subliniat că „violenţa nu câştigă niciodată”. Congresmenii deschid plicurile cu voturile din Colegiul Electoral, din care 306 voturi i-au fost atribuite lui Joe Biden şi 232 lui Donald Trump. Procedura constă în deschiderea plicurilor şi numărarea voturilor. Fuseseră numărate doar 12 voturi înainte ca susţinătorii lui Trump să rupă cordoanele de poliţişti şi să intre în clădire....

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele mexican, diagnosticat cu Covid-19

Preşedintele mexican, diagnosticat cu Covid-19

Externe

Andrés Manuel López Obrador, preşedintele mexican, a anunţat că a fost diagnosticat cu Covid-19 şi că are simptome uşoare şi primeşte tratament medical, informează NBC. ...

Vizualizări: 382, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele Biden a promis Ucrainei sprijinul ”neclintit” al Statelor Unite, într-o discuţie la telefon cu Zelenski

Preşedintele Biden a promis Ucrainei sprijinul ”neclintit” al Statelor Unite, într-o discuţie la telefon cu Zelenski

Externe

Preşedintele american Joe Biden s-a folosit, vineri, de prima sa discuţie telefonică oficială cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru a-i oferi sprijinul ”neclintit” al Statelor Unite pentru suveranitatea şi integritatea Ucrainei, în contextul tensiunilor legate de prezenţa trupelor ruseşti la graniţa ţării, transmite Reuters....

Vizualizări: 607, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Parlamentul rus ratifică prelungirea cu cinci ani a Tratatului New START; acordul, prelungit ”aşa cum a fost semnat, fără nicio schimbare”, precizează Riabkov

Parlamentul rus ratifică prelungirea cu cinci ani a Tratatului New START; acordul, prelungit ”aşa cum a fost semnat, fără nicio schimbare”, precizează Riabkov

Externe

Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, a ratificat miercuri o prelungire a Tratatului New START privind limitarea aresenaelor nucleare rus şi american - ultimul pact major cu privire la controlul armamentului între Moscova şi Washington, relatează Reuters....

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ţările europene se pregăteau miercuri să înceapă utilizarea vaccinului pentru Covid-19 al J&J

Ţările europene se pregăteau miercuri să înceapă utilizarea vaccinului pentru Covid-19 al J&J

Externe

Ţările europene se pregăteau miercuri să înceapă utilizarea vaccinului pentru Covid-19 al Johnson & Johnson şi să accelereze campaniile de vaccinare, după ce autoritatea europeană de reglementare în domeniul sănătăţii şi-a dat acordul, iar livrările au fost reluate după o săptămână de pauză, transmite Reuters....

Vizualizări: 398, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă