Generalul în retragere nominalizat de Biden ca secretar al Apărării, Lloyd Austin, ar putea primi 1,7 milioane de dolari la plecarea din compania Raytheon Technologies

Vizualizări: 402, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Generalul în retragere nominalizat de Biden ca secretar al Apărării, Lloyd Austin, ar putea primi 1,7 milioane de dolari la plecarea din compania Raytheon Technologies

Generalul în retragere nominalizat de preşedintele ales Joe Biden ca secretar al Apărării, Lloyd Austin, ar putea primi până la 1,7 milioane de dolari la plecarea sa din compania Raytheon Technologies, potrivit unui document pentru etică publicat duminică, transmite Reuters.

Austin a obţinut un loc în consiliul de adminsitraţie al producătorului de arme Raytheon Technologies după ce s-a retras din armată, în 2016.

În cadrul compensaţiilor, acesta a primit acţiuni la Raytheon şi la alte două companii desprinse din aceasta, Carrier Global şi Otis Worldwide.

Dacă va demisiona pentru a ocupa postul în administraţia Biden, o parte din aceste acţiuni vor fi vândute în beneficiul său. Austin s-a angajat să se separe complet de Raytheon în termen de 90 de zile de la confirmarea sa în funcţie.

Acesta a mai acceptat să se recuze timp de un an de la unele decizii care implică această companie.

Documentul nu menţionează sumele exacte, doar intervale largi ale valorii acţiunilor, de la 800.000 de dolari la circa 1,7 milioane de dolari.

Dezvăluirile au loc în timp ce Biden pune presiuni din ce în ce mai mari asupra Congresului pentru a-i confirma echipa de securitate naţională cât mai aproape de învestirea sa din 20 ianuarie.

Planificarea tranziţiei a fost întârziată de preşedintele republican Donald Trump, care a contestat victoria democratului în alegerile din noiembrie.

Austin va avea de depăşit mai multe obstacole decât de obicei pentru a fi confirmat în funcţie. El are nevoie atât de aprobarea Senatului, cât şi de o derogare separată din partea Congresului, deoarece s-a retras din armată în urmă cu mai puţin de şapte ani. Austin ar fi al doilea şef al Pentagonului din ultimii patru ani care va avea nevoie de o astfel de derogare, după ce Trump l-a ales pe generalul de marină în retragere James Mattis pentru a fi primul său secretar al Apărării.

Unii parlamentari sunt atenţi la acordarea unor astfel de derogări, invocând nevoia de a menţine controlul civil asupra armatei. Rolul lui Austin în companii care caută să obţină contracte cu Departamentul Apărării ar putea, de asemenea, să dea de gândit unor liberali dintre democraţi.

Austin a condus Comandamentul Central al SUA sub preşedintele Barack Obama şi va fi primul secretar al Apărării afro-american.

Știri similare

SUA revin ca observator în cadrul Înaltului Comisariat ONU al Drepturilor Omului, la trei ani după ce au fost restrase de Trump care denunţa o părtinire împotriva Israelului

SUA revin ca observator în cadrul Înaltului Comisariat ONU al Drepturilor Omului, la trei ani după ce au fost restrase de Trump care denunţa o părtinire împotriva Israelului

Externe

Administraţia preşedinteluiamerican Joe Biden urmează să revină în cadrul Înaltului Comisariat ONU al Drepturilor Omului (UNHRC), la trei ani după ce fostul preşedinte Donald Trump a retras Statele Unite din acesta, denunţând o părtinire împotriva Israelului şi lipsa unei reforme a instituţiei, relatează Reuters....

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
SUA vor o consolidare a relaţiilor transatlantice cu UE şi Marea Britanie după acordul de liber-schimb post-Brexit, anunţă NSC

SUA vor o consolidare a relaţiilor transatlantice cu UE şi Marea Britanie după acordul de liber-schimb post-Brexit, anunţă NSC

Externe

Washingtonul se declară pregătit să ”acţioneze în vederea unei consolidări a relaţiilor transatlantice” atât cu Regatul Unit, cât şi cu Uniunea Europeană (UE), în urma acordului de liber-schimb care modifică profund relaţiile între cele două maluri ale Canalului Mânecii, relatează AFP....

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Americanii şi britanicii îi acuză pe taibani de ”masacrarea” a zeci de civili în Afganistan; ”Dacă nu sunteţi capabili să vă controlaţi combatanţii acum, nu aveţi nimic a face cu Guvernul mai târziu”

Americanii şi britanicii îi acuză pe taibani de ”masacrarea” a zeci de civili în Afganistan; ”Dacă nu sunteţi capabili să vă controlaţi combatanţii acum, nu aveţi nimic a face cu Guvernul mai târziu”

Externe

Ambasadele americană şi britanică la Kabul au acuzat luni talibanii de faptul că au ”masacrat zeci de civili” ca represalii, în districtul Spin Boldak, situat în sudul Afganistanului, pe care l-au cucerit la 14 iulie, relatează AFP....

Vizualizări: 331, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UPDATE – Sesiunea Congresului SUA destinată certificării victoriei lui Biden a fost reluată, fiind condusă de Mike Pence: „Violenţa nu câştigă niciodată. Libertatea câştigă”

UPDATE – Sesiunea Congresului SUA destinată certificării victoriei lui Biden a fost reluată, fiind condusă de Mike Pence: „Violenţa nu câştigă niciodată. Libertatea câştigă”

Externe

Sesiunea Congresului american destinată certificării victoriei lui Joe Biden în cursa pentru Casa Albă, întreruptă după ce susţinători ai lui Donald Trump au intrat în clădirea Capitoliului, a fost reluată miercuri seară, la ora locală 20:00, fiind condusă de vicepreşedintele Mike Pence care a condamnat incidentele din cursul zilei şi a subliniat că „violenţa nu câştigă niciodată”. Congresmenii deschid plicurile cu voturile din Colegiul Electoral, din care 306 voturi i-au fost atribuite lui Joe Biden şi 232 lui Donald Trump. Procedura constă în deschiderea plicurilor şi numărarea voturilor. Fuseseră numărate doar 12 voturi înainte ca susţinătorii lui Trump să rupă cordoanele de poliţişti şi să intre în clădire....

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Casa Albă prezintă portretul oficial al lui Joe Biden

Casa Albă prezintă portretul oficial al lui Joe Biden

Externe

Joe Biden are un portret oficial în calitate de preşedinte al Statelor Unite, realizat la patru luni de la alegeri, dezvăluit de către noul fotograf al Casei Albe Adam Schultz pe Twitter....

Vizualizări: 376, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă