”Există mişcare, este bine” salută Ursula von der Leyen negocierile post-Brexit

Vizualizări: 476, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
”Există mişcare, este bine” salută Ursula von der Leyen negocierile post-Brexit

”Există mşcare, este bine”, şi-a exprimat bucuria luni preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen, cu privire la negocierile post-Brexit în vederea obţinerii unui acord comercial, odată cu divorţul dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană, la 1 oanuarie 2021, relatează AFP.

”Vorbim despre un nou start cu vechi prieteni. Suntem în ultima linie dreaptă, dar ea este crucială”, a declarat luni von der Leyen, cu ocazia marcării a 60 de ani de la înfiinţarea Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

”Vrem reguli ale jocului echitabile, nu doar încă de la început, ci şi pe termen lung”, a adăugat ea.

Diplomaţi europeni au declarat luni că negocierile au înregistrat câteva progrese, dar că blocaje continuă să existe mai ales în subiectul pescuitului.

Negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier a prezentat situaţia negocierilor pe care Londra a decis împreună cu UE să le continue, însă făsă să stabilească o dată-limită.

El a semnalat ”câteva progrese”, mai ales în privinţa condiţiilor concurenţei loiale, însă a anunţat totodată divergenţe importante, mai ales în subiectului pescuitului, o problemă crucială pentru unele state membre, în frunte cu Franţa.

Regatul Unit, care a părăsit în mod oficial UE la 31 ianuarie, urmează să părăsească în mod defintiiv piaţa unică şi Uniunea Vamală la 31 decembrie.

În lipsa unui acord post-Brexit, schimburile regatului cu Uniunea urmează să aibă loc doar în baza reglementărilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), care prevăd taxe vamale şi cote, cu riscul unui nou şoc al economiilor afectate deja de pandemia covid-19.

Știri similare

Fondul Naţional Suveran rus îşi lichidează toate activele în dolari, anunţă ministrul rus al Finanţelor Anton Siluanov la Forumul Economic Internaţional de la Sankr Petersburg, înaintea summitului Biden-Putin

Externe

Fondul Suveran Naţional (FSN) rus a decis să-şi lichideze toate activele în dolari, ceea ce înseamnă o creştere a ponderii euro, yuanului chinez şi aurului în portofoliul pe care-l deţine, anunţă joi ministrul rus al Finanţelor Anton Siluanov, relatează Reuters....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Liderii europeni se angajează, la summitul virtual de la Bruxelles, la o consolidare a capacităţilor militare şi sanitare ale UE

Liderii europeni se angajează, la summitul virtual de la Bruxelles, la o consolidare a capacităţilor militare şi sanitare ale UE

Externe

Şefii de stat şi de guverne din Uniunea Euroeană (UE) s-au angajat, la finalul unui summit prin videoconferinţă, să-şi îmbunătăţească eforturile în vederea unei coordonări în domeniul Apărării şi cooperării cu NATO, dosare care au marcat a doua zi a reuniunii, în contextul unor tensiuni în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, relatează Euronews....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Rusia prelungeşte până la 15 mai măsuri de retorsiune prin care încetinşete Twitter, în pofida faptului că recunoaşte că reţeaua de socializare americană retrage tweeturi pe care Moscova le interzice

Rusia anunţă că prelungeşte cu o lună - până la 15 mai - măsuri de retorsiune constând în încetinirea debitului Twitter, în pofida faptului că recunoaşte că reţeaua de socializare americană şi-a accelerat retragerea unor conţinuturi pe care Moscova le interzice, relatează Reuters....

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Germania prevede vaccinarea persoanelor vulnerabile cu o a treia doză de vaccin anticovid, din septembrie

Germania prevede vaccinarea persoanelor vulnerabile cu o a treia doză de vaccin anticovid, din septembrie

Externe

Germania vrea să propună - în septembrie - administrarea unei a treia doze de vaccin împotriva covid-19 persoanelor în vârstă şi vulnerabile, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătăţii, prin care recomandă totodată vaccinarea copiilor şi adolescenţilor cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani, relatează AFP....

Vizualizări: 376, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Africa de Sud va interzice creşterea leilor în captivitate în scopul vânătorii

Africa de Sud va interzice creşterea leilor în captivitate în scopul vânătorii

Externe

Autorităţile din Africa de Sud au prezentat, duminică, planuri conform cărora vor interzice creşterea leilor în captivitate în scopul vânătorii sau pentru a fi mângâiaţi de turişti, pentru a se promova o experienţă “mai autentică”, informează AFP....

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
M5S îl susţine pe Draghi şi deschide calea formării unui guvern în Italia

M5S îl susţine pe Draghi şi deschide calea formării unui guvern în Italia

Externe

Membrii Mişcării Cinci Stele (M5S, populişti, antisistem) s-au pronunţat larg. într-o consultare online, în favoarea susţinerii premierului desemnat Mario Draghi, deschizând astfel calea unei intrări în funcţie a acestuia la conducerea unui Guvern de uniune naţională, relatează Reuters....

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Joe Biden depune jurământul cu mâna pe o biblie de la Douai, iar Kamala Harris pe Biblia primului judecător de culoare de la Curtea Supremă a SUA, Thurgood Marshall

Joe Biden depune jurământul cu mâna pe o biblie de la Douai, iar Kamala Harris pe Biblia primului judecător de culoare de la Curtea Supremă a SUA, Thurgood Marshall

Externe

Joe Biden urmează să fie învestit drept al 46-lea preşedinte al Statelor Unite într-o ceremonie în cadrul căreia va depune jurământul, potrivit tradiţiei, cu mâna pe Biblie - şi anume o Biblie de la Rheims–Douai (Douay–Rheims) de familie, veche de 127 de ani, pe care a depus jurământul la toate învestirile din cariera sa politică....

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul ucrainean al Sănătăţii, Viktor Liaşko, acuză Rusia de crimă împotriva umanităţii prin blocarea accesului la medicamente la preţuri accesibile în zonele ocupate de forţele ruse

Ministrul ucrainean al Sănătăţii, Viktor Liaşko, acuză Rusia de crimă împotriva umanităţii prin blocarea accesului la medicamente la preţuri accesibile în zonele ocupate de forţele ruse

Externe

Ministrul ucrainean al Sănătăţii, Viktor Liaşko, a acuzat autorităţile ruse că au comis o crimă împotriva umanităţii prin blocarea accesului la medicamente la preţuri accesibile în zonele pe care forţele ruse le-au ocupat de la invadarea ţării în urmă cu 5 luni şi jumătate, relatează The Associated Press....

Vizualizări: 269, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Statul Islamic se sprijinea pe indivizi şi societăţi familiale discrete din apropierea frontierelor ”califatului”, în principal din sudul Turciei, pentru a se aproviziona cu armament, dezvăluie ONG-ul britanic Conflict Armament Research într-un raport

Organizaţia jihadistă Statul Islamic (SI) se sprijinea pe indivizi şi societăţi familiale discrete care acţionau ca intermediari şi operau în apropierea frontierelor ”califatului” său - în sudul Turciei -, pentru a obţine materiale explozibile, electronice, drone şi a se aproviziona cu armament din întreaga lume - fără să atragă atenţia -, în pofida războiului împotriva coaliţiei internaţionale antijihadiste, dezvăluie organizaţia nonguvernamentală (ONG) Conflict Armament Research (CAR) într-un raport publicat marţi, relatează AFP....

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Partidul ceh de extremă-dreapta SPD, cu un posibil rol în formarea guvernului, va cere guvernului o lege care să permită un referendum în vederea ieşirii din UE

Partidul ceh de extremă-dreapta SPD, cu un posibil rol în formarea guvernului, va cere guvernului o lege care să permită un referendum în vederea ieşirii din UE

Externe

Partidul ceh de extremă-dreapta SPD, care ar putea juca un rol în formarea unui nou guvern ceh, luna viitoare, va cere guvernului o lege care să permită un referendum în vederea ieşirii din Uniunea Europeană, a declarat miercuri şeful partidului, Tomio Okamura, transmite Reuters....

Vizualizări: 404, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Parlamentul britanic denunţă un genocid al uigurilor în Xinjiang, Ambasada Chinei în M.Britanie îndeamnă Londra ”să-şi corecteze imediat greşelile”

Parlamentul britanic denunţă un genocid al uigurilor în Xinjiang, Ambasada Chinei în M.Britanie îndeamnă Londra ”să-şi corecteze imediat greşelile”

Externe

Parlamentul britanic cere Guvernului lui Boris Johnson, într-o moţiune, să ia măsuri pentru a pune capăt unui ”genocid” al uigurilor în regiunea chineză Xinjiang, înfuriind Beijingul, care îndeamnă Londra ”să-şi corecteze imediat greşelile”, relatează Reuters....

Vizualizări: 379, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă