Egipt a aprobat folosirea vaccinului anti-Covid-19 al Sinopharm

Vizualizări: 394, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Egipt a aprobat folosirea vaccinului anti-Covid-19 al Sinopharm

Guvernul egiptean a aprobat folosirea vaccinului anti-Covid-19 dezvoltat de compania farmaceutică chineză de stat Sinopharm, a anunţat ministrul Sănătăţii, Hala Zayed, potrivit presei internaţionale.

“Autoritatea farmaceutică egipteană a aprobat, sâmbătă, vaccinul Sinopharm”, a spus Zayed la postul MBC Masr.

Primul transport de vaccinuri a sosit în Egipt în decembrie, iar alte doze sunt aşteptate în această lună. “Al doilea transport va sosi în a doua sau a treia săptămână a lunii ianuarie şi imediat după ce va sosi vom începe vaccinările”, a adăugat Hala Zayed.

Fiecare serie de vaccinuri are 50.000 de doze. Primii care vor fi vaccinaţi sunt angajaţii din sistemul medical.

Miercuri, Sinopharm a anunţat că unul dintre vaccinurile sale, care va fi distribuit în China, are o eficienţă de 79 la sută. Eficienţa vaccinului Sinopharm este mai mică decât cele ale vaccinurilor Pfizer-BioNTech şi Moderna, care au o eficienţă de peste 90 la sută.

Egipt va primi şi vaccinul AstraZeneca/Oxford, în a treia sau a patra săptămână a lunii ianuarie, un contract în acest sens fiind pe cale de finalizare.

În plus, autorităţile egiptene negociază cu Pfizer.

Știri similare

Zelenski: Am expulzat armata rusă din regiunile nordice / Ei simt deja că a venit timpul să fugă din Herson şi din sudul ţării / Va veni timpul când vor fugi din regiunea Harkov, din Donbas, din Crimeea

Externe

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski susţine că armata rusă a fost ”expulzată” din regiunile nordice şi din Insula Şerpilor. ”Ei simt deja că a venit timpul să fugă din Herson şi din sudul ţării”, afirmă preşedintele, adăugând că ”va veni timpul când vor fugi din regiunea Harkov, din Donbas, din Crimeea”. ...

Vizualizări: 275, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
UE condamnă spionarea jurnaliştilor, în urma informaţiilor că o firmă israeliană de software a fost folosită pentru accesarea telefoanelor acestora

UE condamnă spionarea jurnaliştilor, în urma informaţiilor că o firmă israeliană de software a fost folosită pentru accesarea telefoanelor acestora

Externe

Uniunea Europeană a condamnat luni orice fel de spionare a jurnaliştilor, în urma informaţiilor că o firmă israeliană de software a fost folosită pentru accesarea telefoanelor unor ziarişti, oficiali guvernamentali şi activişti pentru drepturile omului, la nivel global, transmite Reuters....

Vizualizări: 376, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Patru scenarii posibile în vederea formării unei coaliţii care să-i succeadă lui Merkel, după alegerile legislative germane

Patru scenarii posibile în vederea formării unei coaliţii care să-i succeadă lui Merkel, după alegerile legislative germane

Externe

Cine este succesorul Angelei Merkel este o întrebare fără răspuns la o zi după alegerle legislative germane, după anunţarea unor rezultate provizorii potrivit cărora Paritdul Social Democrat (SPD) condus Olaf Scholz depăşeşte cu un scor mic (25,7%) Uniunea Creştin Democrată a cancelarului în exerciţiu condus de către Armin Laschet (24,1%), relatează AFP care prezintă patru scenarii posibile în urma acestor rezultate....

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Statele Unite şi Iranul au început să se implice în relaţii diplomatice indirecte, cu europenii şi alte părţi, pentru revenirea la respectarea acordului nuclear

Statele Unite şi Iranul au început să se implice în relaţii diplomatice indirecte, cu europenii şi alte părţi, pentru revenirea la respectarea acordului nuclear

Externe

Statele Unite şi Iranul au început să se implice în relaţii diplomatice indirecte, cu europenii şi alte părţi, pentru revenirea la respectarea acordului nuclear din 2015, a declarat, vineri, consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, transmite Reuters....

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Anchetă în SUA după ce controlori de trafic aerian de la New York primesc un mesaj de ameninţare cu un atac cu un avion kamikaze vizând Capitoliul, drept răzbunare a asasinării generalului iranian Qassem Soleimani

Controlori de trafic de la New York au primit luni o ameninţare înfiorătoare cu un atac de răzbunare a generalul iranian Qassem Soleimani, cu un avion kamikaze, vizând Capitoliul, miercuri, când congresmenii se reunesc în vederea certificării victoriei lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale americane de la 3 noiembrie, relatează CBS News....

Vizualizări: 381, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Grecia va începe administrarea vaccinului de la Johnson & Johnson pe 5 mai

Grecia va începe administrarea vaccinului de la Johnson & Johnson pe 5 mai

Externe

Grecia va începe să administreze vaccinul cu doză unică de la Johnson & Johnson pe 5 mai, au anunţat miercuri autorităţile din Sănătate, la o zi după ce Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) şi-a anunţat sprijinul pentru folosirea serului, scrie The Guardian....

Vizualizări: 415, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Campanie media în Grecia pentru stoparea imigraţiei afgane

Campanie media în Grecia pentru stoparea imigraţiei afgane

Externe

Ministerul pentru Migraţie de la Atena a decis să apeleze la o campanie în presă şi social media pentru a descuraja cetăţenii afgani să imigreze în Grecia fără să ştie legile şi regulile pentru solicitanţii de azil, relatează ekathimerini.com....

Vizualizări: 339, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă