Discuţiile privind reluarea acordului nuclear, în pericol după ce Iranul a început să producă uraniu îmbogăţit

Vizualizări: 386, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Discuţiile privind reluarea acordului nuclear, în pericol după ce Iranul a început să producă uraniu îmbogăţit

Iranul a început procesul de producţie a uraniului îmbogăţit, care ar putea ajuta la dezvoltarea unei arme nucleare, a transmis unitatea de monitorizare a ONU, relatează BBC.

Teheranul a informat Agenţia Internaţională de Energie Atomică (IAEA) şi a spus că procesul reprezintă dezvoltarea de combustibil pentru un reactor de cercetare.

Oficialii britanici, francezi şi germani au spus că această acţiune poate ameninţa discuţiile de revenire la acordul nuclear din 2015 care a fost abandonat.

Statele Unite au spus că reprezintă „un nefericit pas înapoi”.

Acordul, cunoscut sub titlul formal de Joint Comprehensive Plan of Action (JCPOA), stabilit între Iran şi China, Franţa, Germania, Rusia, Marea Britanie şi Statele Unite, a impus restricţii asupra programului nuclear al Iranului pentru a îngreuna dezvoltarea de arme nucleare.

În schimb, SUA şi semnatarii europeni au fost de acord să ridice sancţiuni economice impuse Iranului.

Fostul preşedinte american Donald Trump a retras SUA din acord în 2018 şi a reimpus sancţiuni Iranului, după care Teheranul a început să încalce mai multe dintre restricţii.

Administraţia americană actuală a menţinut sancţiunile impuse de Trump, iar negociatori din SUA şi Europa au avut discuţii la Viena privind reinstaurarea acordului. Discuţiile au început în aprilie şi au fost încheiate pe 20 iunie, fără a fi stabilită o dată de reluare a lor.

Preşedintele iranian ales, Ibrahim Raisi, vrea ca SUA să ridice sancţiunile impuse ţării sale în schimbul conformării la acord.

Într-un comunicat emis marţi, IAEA a precizat: „Astăzi, Iranul a informat Agenţia că UO2 (dioxid de uraniu) îmbogăţit până la 20% U-235 va fi livrat către laboratorul de cercetare şi dezvoltare de la uzina de fabricare a combustibilului din Isfahan, unde va fi transformat în UF4 (tetrafluorură de uraniu), apoi în metal îmbogăţit cu 20% U-235, înainte de a-l folosi la producţia de combustibil”.

Oficialii din Regatul Unit, Franţa şi Germania au spus că sunt foarte îngrijoraţi legat de decizia Iranului, despre care au spus că nu are „o necesitate civilă credibilă” pentru uraniu îmbogăţit şi că producţia acestuia este un pas cheie în dezvoltarea unei arme nucleare.

„Cu cele mai recente acţiuni, Iranul ameninţă un rezultat pozitiv al discuţiilor de la Viena în ciuda progresului atins în şase runde de negocieri”, au transmis într-o declaraţie comună. În aceeaşi notă, cele trei naţiuni au făcut apel la Iran să revină în discuţiile din capitala austriacă.

Știri similare

Familia studentului Guillaume T., aflat la originea mişcării #MeTooGay în Franţa, vrea să depună plângere în urma sinuciderii tânărului

Familia studentului Guillaume T., aflat la originea mişcării #MeTooGay în Franţa, vrea să depună plângere în urma sinuciderii tânărului

Externe

Familia lui Guillaume T., un student a cărui mărturie a declanşat mişcarea #MeTooGay în ianuarie, cere ca o anchetă să examineze o eventuală responsabilitate în sinuciderea tânărului a alesului din cadrul Partidului Comunist Francez (PCF) de la Primăria Parisului pe care l-a acuzat de viol, a anunţat ea luni într-un comunicat, prin intermediul avocatei, relatează AFP....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Johnson îi propune lui Macron o ”restabilire a cooperării” în urma crizei diplomatice a submarinelor australiene, francezul aşteaptă ”propuneri”

Johnson îi propune lui Macron o ”restabilire a cooperării” în urma crizei diplomatice a submarinelor australiene, francezul aşteaptă ”propuneri”

Externe

Premierul britanic Boris Johnson i-a propus vineri preşedintelui francez Emmanuel Macron ”restabilirea unei cooperări între Franţa şi Regatul Unit” după criza diplomatică a submarinelor, a anunţat Palatul Élysée în urma unei convorbiri între cei doi lideri, ”la cererea” premierului britanic, relatează AFP....

Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Desfăşurare militară rusă la frontiera cu Ucraina ”mai masivă” decât în 2014, la anexarea Crimeei, estimează Pentagonul

Desfăşurare militară rusă la frontiera cu Ucraina ”mai masivă” decât în 2014, la anexarea Crimeei, estimează Pentagonul

Externe

Desfăşurarea militară rusă la frontiera cu Ucraina este mai mare decât în 2014, când Rusia a invadat Crimeea, denunţă Pentagonul, care refuză să prezinte o estimare, însă cataloghează această desfăşurare ”foarte îngrijorătoare” şi denunţă o escaladare la Marea Negară, relatează AFP....

Vizualizări: 385, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Von der Leyen urmează să discute din nou la telefon, despre Brexit, cu Johnson

Von der Leyen urmează să discute din nou la telefon, despre Brexit, cu Johnson

Externe

Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen urmează să discute din nou la telefon cu premierul britanic Boris Johnson, miercuri sau joi, despre negocierile Uniunii Europene (UE) cu Regatul Unit pe tema viitoarei lor relaţii, potrivit unor surse europene, relatează Reuters....

Vizualizări: 397, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Parchetul bulgar acuză şase ruşi de patru explozii în perioada 2011-2020 la depozite de muniţie destinată Ucrainei şi Georgiei; ”În curând vom fi acuzaţi că l-am asasinat pe arhiducele Franz Ferdinand”, ironizează Lavrov

Parchetul bulgar acuză şase ruşi de patru explozii în perioada 2011-2020 la depozite de muniţie destinată Ucrainei şi Georgiei; ”În curând vom fi acuzaţi că l-am asasinat pe arhiducele Franz Ferdinand”, ironizează Lavrov

Externe

Parchetul bulgar a stabilit o legătură între patru explozii care au avut loc în perioada 2011-2020 în depozite de muniţie destinată Ucrainei şi Georgiei şi sejurul a şase cetăţeni ruşi - cu presupusul scop de a împiedica livrarea muniţiei către Ucraina şi Georgia, relatează AFP....

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Erdogan: Turcia a neutralizat un oficial de rang înalt al PKK, într-o tabără de refugiaţi din nordul Irakului

Erdogan: Turcia a neutralizat un oficial de rang înalt al PKK, într-o tabără de refugiaţi din nordul Irakului

Externe

Turcia a neutralizat un oficial de rang înalt al Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), aflat într-o tabără de refugiaţi din nordul Irakului, a declarat duminică preşedintele Tayyip Erdogan, aceasta fiind prima confirmare a unui atac aerian împotriva taberei, despre care Ankara afirmă că este un adăpost al militanţilor kurzi, transmite Reuters....

Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Putin vizează imunitatea colectivă împotriva covid-19 în toamnă şi îndeamnă ruşii să se vaccineze

Putin vizează imunitatea colectivă împotriva covid-19 în toamnă şi îndeamnă ruşii să se vaccineze

Externe

Populaţia rusă urmează să atingă imunitatea colectivă împotriva covid-19 în toamnă, a anunţat miercuri Vladimir Putin în discursul său anual desprea starea naţiunii, în contextul unor tensiuni cu Occidentul şi înaintea unor manifestaţii în susţinerea opozantului politic încarcerat Aleksei Navalnîi, relatează AFP....

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă