Cutremur de magnitudinea 6,6 în largul Insulei indoneziene Sumatra

Vizualizări: 390, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cutremur de magnitudinea 6,6 în largul Insulei indoneziene Sumatra

Un cutremur de magnitudinea 6,6 a avut loc vineri în largul Insulei Sumatra, potrivit institului american de geofizică USGS, relatează AFP.

Seismul a fost înregistrat la ora locală 12.30, în apropiere de Insula Nias, la aproximativ 250 de kilometri sud de oraşul Sinabang, capitala Insulei Simeulue.

Un purtător de cuvânt al serviciilor de salvare de pe Insula Nias, Agus Wibisono, anunţă că pare să nu existe nici victime şi nici pagube.

El precizează că locuitori din zona de coastă au intrat în panică, din cauza zguduiturilor puternice, de teama unui tsunami.

”Cutremurul m-a ameţit, însă pentru moment clădirile din regiunea mea nu par să fi fost avariate”, a declarat la telefon AFP un gjhid turistic din sudul Insulei Nias, Sosial Zigoto.

Cutremurul resimţit destul de puternic la Padang, capitala vestului Sumatrei, a fost urmat de o replică mai slabă, care nu s-a soldat nici ea cu victime sau pagube.

Indonezia este zguduită frecvent de cutremure sau erupţii vulcanice, din cauza poziţiei sale pe ”Centrua de Foc” a pacificului, unde plăci tectonice intră în coliziune.

În 2018, un cutremur de magnitudinea 7,5 a provocat un tsunami care a lovit Palu, pe Insula Sumatra, unde 4.300 de oameni au murit sau au fost daţi dispăruţi.

Însă Indonezia rămâne marcată de cutremurul de la 26 decembrie 2004, de magnitudinea 9,1, în largul Sumatrei, care a provocat un tsunami uriaş, soldat cu moartea a 220.000 de oameni în întreaga regiune, dintre care aproximativ 170.000 numai în Indonezia.

Aceasta este una dintre cele mai grave catastrofe naturale înregistrate vreodată.

Știri similare

R. Moldova – Premierul desemnat, Natalia Gavriliţa: Avem şanse puţine în Parlament, pentru că suntem un Guvern anticorupţie

R. Moldova – Premierul desemnat, Natalia Gavriliţa: Avem şanse puţine în Parlament, pentru că suntem un Guvern anticorupţie

Externe

Premierul desemnat al Republicii Moldova Natalia Gavriliţa afirmă că echipa guvernamentală pe care o va propune săptămâna viitoare în Parlament are şanse puţine să treacă testul Legislativului, întrucât este un Guvern care va lovi în corupţie şi în schemele de delapidare a banilor publici. Prim-ministrul desemnat mai spune că în eventualitatea în care va obţine vot de încredere din partea deputaţilor, se va ocupa prioritar de gestionarea crizei economice şi pandemice, informează Deschid.md, care citează IPN. ...

Vizualizări: 428, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Biden nu vrea să aştepte ”viitorul atac armat în masă” şi îndeamnă la o reformă imediată a vânzării armelor de foc, la trei ani de la atacul de la liceul din Parkland; ”Producători de armament pun armament de război pe străzile noastre în deplină cunoştinţă de cauză”

Preşedintele american Joe Biden îndeamnă Congresul să acţioneze ”acum” pentru a limita circulaţia armelor de foc în Statele Unite, la trei ani de la atacul armat în liceul Parkland din Florida, relatează AFP....

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Directorul AIEA Rafael Grossi vrea să se ducă în Iran pentru a ”găsi o soluţie”, după Teheranul anunţă că urmează să limiteze de la 23 februarie accesul inspectorilor agenţiei ONU în anumite instalaţii

Directorul general al Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomie (AIEA) Rafael Grossi propune să efectueze o vizită în Iran, cu scopul de a ”găsi o soluţie”, în contextul în care Teheranul intenţionează să limiteze în curând accesul inspectorilor agenţiei în anumite instalaţii, relatează AFP....

Vizualizări: 386, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Pfizer şi Moderna îşi scumpesc vaccinurile anticovid în Europa în cadrul unui acord cu UE, dezvăluie Financial Times; Pfizer sescumpeşte de la 15,5 la 19,5 euro, iar Moderna de la 19 la 21,5 euro

Companiile farmaceutice Pfizer şi Moderna şi-au scumpit vaccinul împotriva covid-19, în cadrul unui acord cu Uniunea Europeană (UE) - Pfizer de la 15,5 la 19,5 euro, iar Moderna de la 19 la 21,5 euro -, dezvăluie cotidianul financiar britanic Financial Times, care precizează că a consultat contractul, relatează AFP....

Vizualizări: 558, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Muncitor român omorât într-un abator din Germania. Un român de 35 de ani şi prietena acestuia, reţinuţi în acest caz de Poliţia germană

Muncitor român omorât într-un abator din Germania. Un român de 35 de ani şi prietena acestuia, reţinuţi în acest caz de Poliţia germană

Externe

Un muncitor român în vârstă de 34 de ani a fost omorât, vineri dimineaţă, în abatorul Tönnies din Rheda-Widenbrück, el fiind înjunghiat de un alt român în timp ce se afla la banda de tranşare a cărnii, scriu jurnaliştii de la Deutsche Welle. Agresorul, în vârstă de 35 de ani, şi prietena acestuia, care ar avea legătură directă cu crima, au fost reţinuţi de către poliţişti nemţi ...

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
G7 cere eliberarea ”imediată” a lui Ptotasevici şi a celorlalţi jurnalişti şi deţinuţi politici din Belarus

G7 cere eliberarea ”imediată” a lui Ptotasevici şi a celorlalţi jurnalişti şi deţinuţi politici din Belarus

Externe

Miniştrii de Externe din statele membre G7 condamnă joi, ”cu cea mai mare fermitate”, arestarea de către Belarus a jurnalistului din opoziţie Roman Protasevici şi a partenerei sale Sofia Sapega şi cer ”eliberea imediată şi necondiţionată” a acestora şi a celorlalţi jurnalişti şi deţinuţi politici din ţară, relatează AFP....

Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Aproximativ 500 de familii ale unor victime covid-19 cer, într-un proces la Roma, despăgubiri în valoare de 100 de milioane de euro Guvernului italian, pe care-l acuză de ”neglijenţă sistematică” în gestionarea pandemiei

Aproximativ 500 de familii italiene cer despăgubiri în valoare de 100 de milioane de euro Guvernului, acuzând autorităţile sanitare de o ”neglijenţă sistematică” în gestionarea pandemiei covid-19, într-un proces care a început la Roma, relatează The Guardian....

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Taiwanul efectuează exerciţii militare cu muniţie reală după ce China încheie cele mai mari manevre militare organizate vreodată în jurul insulei pe care o revendică. Beijingul ameninţă într-o Carte Albă că nu va renunţa la forţă, Taipiul respinge modelul ”o ţară, două sisteme”

Armata taiwaneză a efectuat joi un nou exerciţiu militar cu muniţie reală, după ce Beijingul, care-şi continuă ameninţările, a încheiat cele mai importante manevre militare chineze organizate vreodată în jurul insulei pe care o revendică, relatează AFP....

Vizualizări: 277, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Un texan, Paul Murray, arestat de Secret Service la reşedinţa vicepreşedintei Kama Harris, cu o puşcă şi muniţie neînregistrată în maşină; niciuna dintre persoanele protejate nu se afla la Observatorul Naval

Un bărbat din Texas a fost arestat în exteriorul reşedinţei oficiale a vicepreşedintei Kamala Harris, Observatorul Naval, la Washington, şi a fost inculpat cu privire la faptul că avea o puşcă şi muniţie în maşină, anunţă Poliţia din Washington, relatează CNN....

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă