Comisia Europeană cere Consiliului European să ia măsuri pentru ca România, Bulgaria şi Croaţia să facă parte din spaţiul Schengen

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Comisia Europeană cere Consiliului European să ia măsuri pentru ca România, Bulgaria şi Croaţia să facă parte din spaţiul Schengen

Comisia Europeană cere Consiliului European să ia măsuri pentru ca România, Bulgaria şi Croaţia să facă parte din spaţiul Schengen, pentru că au îndeplinit majoritatea condiţiilor, dar fără beneficiile care vin odată cu eliminarea controalelor la graniţele interne ale regiunii, potrivit strategiei Executivului UE referitoare la spaţiul Schengen adresată Parlamentului European şi Consiliului.

Potrivit Comisiei, Bulgaria şi România au fost evaluate pozitiv în cadrul procesului de evaluare al spaţiului Schengen încă din 2010/2011.

În privinţa Croaţiei, Comisia a adoptat pe 22 octombrie 2019 documentul Communication55, potrivit căruia ţara a luat măsurile pentru a asigura respectarea condiţiilor necesare pentru aplicarea acquisului Schengen, fapt confirmat printr-o verificare ţintită a graniţelor externe ale Croaţiei.

”Comisia consideră că este momentul ca aceste evaluări pozitive să fie respectare şi cere Consiliului să ia măsurile necesare pentru ca Bulgaria, Romînia şi Croaţia să devină părţi ale regiunii fără controale la graniţele interne ale statelor membre”, se arată în document.

Potrivit acestuia, aceste state membre implementează practic majoritatea acquisului Schengen, dar fără beneficiile care sunt aduse de apartenenţa la spaţiul Schengen, iar acest lucru trebuie rectificat.

”Nu doar că intrarea lor în spaţiul Schengen este o aşteptare legală şi o obligaţie legală a acestor ţări, dar Comisia este convinsă şi că aderarea lor va creşte securitatea în UE în ansamblul ei, întrucât aceste ţări vor fi capabile să folosească pe deplin instrumentele disponibile, cum ar fi cele legate de Sistemul de Informaţii privind Vizele şi de interoprabilitate”.

În acest fel, intrarea Bulgariei, României şi Croaţiei este crucială pentru îmbunătăţirea încrederii reciproce în spaţiul Schengen, a mai arătat Comisia Europeană.

Știri similare

Rusia a înregistrat primele cazuri de transmitere a gripei aviare la om

Rusia a înregistrat primele cazuri de transmitere a gripei aviare la om

Externe

Rusia a anunţat, sâmbătă, că a înregistrat primele cazuri de transmitere a gripei aviare de la păsări la om şi că a informat Organizaţia Mondială a Sănătăţii cu privire la această “descoperire importantă”, a declarat Anna Popova, care conduce agenţia sanitară rusă Rospotrebnadzor....

Vizualizări: 394, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Fostul diplomat canadian Michael Kovrig, acuzat de spionaj, judecat în China cu uşile închise, la trei zile după procesul lui Michael Spavor

Fostul diplomat canadian Michael Kovrig, acuzat de spionaj, judecat în China cu uşile închise, la trei zile după procesul lui Michael Spavor

Externe

Procesul unui al doilea canadian, fostul diplomat Michael Kovrig, în vârstă de 49 de ani, deţinut în China de peste doi ani, acuzat de ”spionaj”, are loc la Beijing luni, la trei zile după cel al lui Michael Spavor, iar Canada denunţă o încarcerea ”arbitrară” ca răspuns la arestarea unei femei de afaceri chineze în Vancouver, Meng Wanzhou, fiica fondatorului grupului chinez în domeniul telecomunicaţiilor Huawei, relatează AFP....

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un tânăr în vârstă de 22 de ani, Rico Marley, arestat într-un supermarket Publix, la periferia Atlantei, cu şase arme de foc asupra sa şi purtând vestă antiglonţ

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, Rico Marley, arestat într-un supermarket Publix, la periferia Atlantei, cu şase arme de foc asupra sa şi purtând vestă antiglonţ

Externe

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, Rico Marley, care avea asupra sa şase arme de foc - inclusiv o puşcă de asalt şi o puşcă cu pompă - a fost arestat într-un supermarket, la o periferie a oraşului Atlanta, a anunţat poliţia capitalei statului Georgia, relatează AFP....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Guvernul afgan interzice fetelor în vârstă de peste 12 ani să mai cânte în public; un ONG afgan de apărarea drepturilor omului condamnată o discriminare pe bază de sex

Guvernul afgan interzice fetelor în vârstă de peste 12 ani să mai cânte în public; un ONG afgan de apărarea drepturilor omului condamnată o discriminare pe bază de sex

Externe

Ministerul afgan al Educaţiei a interzis elevelor în vârstă de peste 12 ani să cânte la evenimente publice, mai puţin la evenimente exclusiv feminine, şi ca profesori bărbaţi să le predea muzica, o decizie denunţată de către oorganizaţie afgană de apărarea drepturilor omului, care reproşează Guverului de la Kabul faptul că promovezză discriminarea în funcţie de sex, relatează Al-Jazeera....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
AFP: Situaţia panemiei în lume: UE începe vaccinarea; a treia carantină în Israel; 80 de milioane de contaminări la nivel mondial

AFP: Situaţia panemiei în lume: UE începe vaccinarea; a treia carantină în Israel; 80 de milioane de contaminări la nivel mondial

Externe

Italianca Claudia Alivernini, românca Mihaela Anghel, spaniola Araceli Rosario Hidalgo Sanchez, francezii Jean-Jacques Monsuez şi Mauricette - pensionare, infirmiere, medici - se află printre primele persoane vaccinate cu vaccinul alianţei americano-germane Pfizer-BioNTech în Uniunea Europeană, care şi-a lansat în mod oficial campania de vaccinare împotriva covid-19, relatează AFP, care prezintă noi măsuri, noi bilanţuri, fapte marcate şi un rezumat al ltimelor evoluţii ale pandemiei în lume....

Vizualizări: 422, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă