China va permite accesul în ţară doar străinilor vaccinaţi împotriva Covid-19 cu un vaccin chinezesc

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
China va permite accesul în ţară doar străinilor vaccinaţi împotriva Covid-19 cu un vaccin chinezesc

China va relua procesarea de vize pentru străini din zeci de ţări, dar numai dacă aceştia au fost vaccinaţi împotriva Covid-19 cu un vaccin fabricat în China, potrivit publicaţiei The Guardian. China are acum cinci vaccinuri aprobate pentru uz general sau de urgenţă, inclusiv trei care sunt distribuite şi în alte ţări, fie prin comerţ, fie sub formă de ajutoare.

Măsura a ridicat întrebări cu privire la motivaţiile din spatele cererii, dat fiind că vaccinurile Chinei nu sunt aprobate în multe dintre ţările pentru care a deschis călătoriile şi că nu va accepta vaccinurile străine făcute în altă parte, inclusiv cele aprobate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Beijingul a interzis în mare măsură călătoriile neesenţiale în China în timpul pandemiei. Reluarea călătoriei este un factor esenţial pentru redresarea economică şi multe ţări discută bule negociate cu atenţie, sau paşapoarte de vaccinare recunoscute reciproc, pe măsură ce implementează campanii interne de vaccinare.

Anunţurile făcute de ambasadele chineze în aproximativ 20 de ţări în această săptămână variază uşor în funcţie de fiecare ţară, dar, în cea mai mare parte, promit o revenire la procesarea vizelor pre-pandemice pentru unele grupuri, astfel încât să reia ”schimburile interumane în mod ordonat”.

Până în prezent, este permis accesul străinilor din locuri precum Hong Kong, SUA, Marea Britanie, India, Australia, Irak, Thailanda, Croaţia, Israel, Pakistan şi Filipine.

Eventualii beneficiari trebuie să fi fost vaccinaţi fie cu două doze ale unui vaccin, fie cu un vaccin cu doză unică, cu cel puţin 14 zile înainte de călătorie, dar vaccinul trebuie să fie unul dintre vaccinurile produse de China la nivel intern.

Testele negative pentru Covid-19 şi regulile de carantină vor fi aplicate în continuare.

Cominicatul emis de ambasada din SUA afirmă că China va permite acum întoarcerea ”cetăţenilor străini şi a membrilor familiilor acestora care vizitează China continentală pentru reluarea muncii şi a producţiei în diferite domenii”.

De asemenea, China a extins eligibilitatea pentru călătoriile care au ca scop ”nevoi umanitare”, pentru membrii de familie ai cetăţenilor chinezi sau rezidenţi care doresc să participe la reuniuni de familie, să aibă grijă de rude în vârstă sau de bolnavi sau să participe la înmormântări.

China a anunţat pentru prima dată modificări ale proceselor de acordare a vizelor pentru străini în Hong Kong, unde vaccinul chinezesc Sinovac este unul dintre vaccinurile administrate deja publicului.

Vaccinurile chinezeşti au fost, de asemenea, aprobate pentru utilizare în Filipine, Thailanda şi Irak, dar în alte câteva ţări cărora China le-a oferit opţiunea de călătorie nu există niciun vaccin chinezesc disponibil. Asta a însemnat că oamenii din Australia, de exemplu – care pot primi doar un vaccin aprobat, prescris de un medic – au fost excluşi din oferta Chinei în mod implicit.

Paul Griffin, un medic specializat în boli infecţioase din Australia, a spus că este posibil ca autorităţile de reglementare australiene să aprobe în cele din urmă un vaccin chinezesc, ”dar nu ştiu dacă acestea sunt examinate de TGA … şi cu siguranţă nu avem un acord de cumpărare”.

După criticile iniţiale şi suspiciunile cu privire la lipsa de date publicate ale studiilor din China, există acum o acceptare mult mai largă a vaccinurilor chinezeşti, deşi ratele de eficacitate raportate variază enorm.

Încă nu se ştie în ce măsură vaccinurile chinezeşti blochează transmiterea Covid-19, atât la indivizi, cât şi la nivel de populaţie atunci când se utilizează mai multe tipuri.

China are acum cinci vaccinuri aprobate pentru uz general sau de urgenţă, inclusiv trei care sunt distribuite şi în alte ţări, fie prin comerţ, fie prin ajutoare.

Eforturile de a furniza vaccinurile la nivel internaţional a fost etichetat ca o campanie de ”diplomaţie a vaccinurilor”, pentru a spori locul Chinei în calitate de contribuitor la sănătate la nivel mondial, cu preluare în special în Asia, Africa şi America de Sud.

Într-un briefing de presă de marţi, Zhao Lijian, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, a negat faptul că regula a fost concepută pentru a împinge alte ţări să recunoască vaccinurile Chinei.

”Propunerea noastră … este făcută după ce am analizat temeinic siguranţa şi eficacitatea vaccinurilor chinezeşti. Acesta este un aranjament făcut de partea chineză unilateral. Este un lucru diferit de recunoaşterea vaccinului”, a spus Zhao.

 Robert Booy, expert în boli infecţioase şi vaccinuri la Universitatea din Sydney, a declarat că anunţul de la Beijing este ”un semn bun” pentru persoanele care se întorc în China pentru a lucra şi că are sens să ne dorim ca acei repatriaţi să fie vaccinaţi.

Cred că toate ţările, China sau nu, sunt mândre de un vaccin sigur şi eficient şi ar dori să vadă un vaccin de calitate utilizat pe scară largă, aşa că aş elimina politica din acest lucru şi aş spune că înţeleg că vreau să văd utilizwt un vaccin sigur şi eficace. Dar faptul că vaccinurile fabricate în China nu sunt disponibile în multe ţări face lucrurile dificile. Sper că autorităţile chineze vor accepta orice vaccin împotriva Covid-19 de renume”, a spus Booy.

Știri similare

CHIPS and Science Act, o lege care vizează relansarea producţiei de semiconductori în SUA, promulgată de Biden

CHIPS and Science Act, o lege care vizează relansarea producţiei de semiconductori în SUA, promulgată de Biden

Externe

Preşedintele american Joe Biden a promulgat o lege care susţine industria americană a semiconductorilor - CHIPS and Science Act -, care prevede investiţii în valoare de peste 200 de miliarde de dolari în următorii cinci ani cu scopul ca Statele Unite să-şi recâştige poziţia de lider în industria componentelor electromnice, să fie mai puţin dependente de China şi mai competitive în lume, relatează AFP....

Vizualizări: 273, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Primarul din New York City cere o investigaţie independentă privind acuzaţiile de comportament sexual nepotrivit aduse guvernatorului Andrew Cuomo de o fostă consilieră

Primarul din New York City cere o investigaţie independentă privind acuzaţiile de comportament sexual nepotrivit aduse guvernatorului Andrew Cuomo de o fostă consilieră

Externe

Primarul din New York City, Bill de Blasio, a cerut, joi, o investigaţie independentă privind acuzaţiile de comportament sexual nepotrivit aduse guvernatorului Andrew Cuomo de o fostă consilieră a acestuia, care candidează în prezent la un post de preşedinte al unui cartier din Manhattan, transmite Reuters....

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
OMS avertizează Europa împotriva unei relaxări a restricţiilor, după o scădere ”semnificativă” a îmbolnăvirilor de covid-19; ”Situaţia din india poate avea loc oriunde”, avertizează Kluge; 7% dintre europeni, vaccinaţi, mai mulţi decât bolnavii de covid-19 (5,5%)

OMS avertizează Europa împotriva unei relaxări a restricţiilor, după o scădere ”semnificativă” a îmbolnăvirilor de covid-19; ”Situaţia din india poate avea loc oriunde”, avertizează Kluge; 7% dintre europeni, vaccinaţi, mai mulţi decât bolnavii de covid-19 (5,5%)

Externe

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) avertizează joi Europa împotriva unei relaxări a restricţiilor şi subliniază că ”situaţia din india poate avea lloc oriunde”, relatează AFP....

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Turcia propune să nu folosească sistemul antiaerian rusesc de tip S-400, SUA îndeamnă în continuare Ankara să renunţe la rachetele ruseşti

Turcia propune să nu folosească sistemul antiaerian rusesc de tip S-400, SUA îndeamnă în continuare Ankara să renunţe la rachetele ruseşti

Externe

Statele Unite îndeamnă din nou Turcia să renunţe la sistemul de rachete de tip S-400 pe care l-a achiziţionat din Rusia, părând să închidă uşa unor negocieri propuse de Ankara prin ministrul turc al Apărării Hulusi Akar, care a anunţat într-un interviu că Guvernul turc este pregătit să nu folosească S-400, pentru a potoli tensiunile în acest dosar, care afectează relaţiile între cele două state membre NATO, relatează AFP....

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Erdogan: Turcia nu va deveni ”unitatea de stocare a migranţilor a Europei”, în contextul crizei afgane

Erdogan: Turcia nu va deveni ”unitatea de stocare a migranţilor a Europei”, în contextul crizei afgane

Externe

Preşedintele turc Tayyip Erdogan a cerut joi ţărilor europene să îşi asume responsabilitatea pentru migranţii care vin din Afganistan, adăugând că Turcia nu intenţionează să devină ”unitatea de stocare a migranţilor a Europei”, în contextul turbulenţelor care au loc în urma preluării controlulului de către talibani în statul afgan, transmite Reuters....

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UE sancţionează patru oficiali ruşi de rang înalt în domeniul judiciar, Aleksandr Kalaşnikov, Aleksandr Bastrîkin, Igor Krasnov şi Viktor Zolotov, în dosarul Navalnîi; Moscova anunţă că va replica ”bineînţeles”

UE sancţionează patru oficiali ruşi de rang înalt în domeniul judiciar, Aleksandr Kalaşnikov, Aleksandr Bastrîkin, Igor Krasnov şi Viktor Zolotov, în dosarul Navalnîi; Moscova anunţă că va replica ”bineînţeles”

Externe

Statele membre UE şi-au oficializat luni sancţiunile impuse unui număr de patru oficiali ruşi de rang înalt implicaţi în proceduri judiciare angajate împotriva opozantului politic rus Aleksei Navalnîi şi în reprimarea susţinătorilor acestuia, relatează AFP....

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Mesajul autorului cărţii “Vânătorii de zmeie” pentru planetă: Nu este momentul să întoarceţi spatele refugiaţilor afgani. Le cer oamenilor să nu abandoneze poporul afgan după ce reflectoarele nu vor mai fi asupra sa

Mesajul autorului cărţii “Vânătorii de zmeie” pentru planetă: Nu este momentul să întoarceţi spatele refugiaţilor afgani. Le cer oamenilor să nu abandoneze poporul afgan după ce reflectoarele nu vor mai fi asupra sa

Externe

Khaled Hosseini, scriitor născut la Kabul în 1965 şi care în prezent locuieşte în SUA, a vorbit, într-un interviu pentru CNN, despre situaţia din Afganistan, el lansând totodată un apel către naţiunile lumii să nu refuze să îi primească pe refugiaţii afgani şi să îi ajute pe oamenii din ţară....

Vizualizări: 400, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un avion cargo Boeing 737 aterizează pe mare, în largul Hawaii, din cauza uneiprobleme la motor; piloţii, salvaţi de Paza de Coastă americană

Un avion cargo Boeing 737 aterizează pe mare, în largul Hawaii, din cauza uneiprobleme la motor; piloţii, salvaţi de Paza de Coastă americană

Externe

Un avion cargo de tip Boeing 737 exploatat de compania Transair, la bodul căreia se aflau un pilot şi un copilot, a aterizat de urgenţă pe apă, în largul Honolulu, în Hawaii, din cauza unei probleme la motor, a anunţat vineri Agenţia americană a aviaţiei FAA, relatează AFP....

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă