Ceremonia funerară regală pentru prinţul Philip – „Viaţa lui îndelungată a fost o binecuvântare pentru noi”/ FOTO

Serviciul funerar pentru prinţul Philip, duce de Edinburgh şi soţ al reginei Elizabeth II, a avut loc sâmbătă, într-un cadru restrâns, în Capela St. George a Castelului Windsor.

Cortegiul funerar, în fruntea căruia s-au aflat prinţul Charles şi prinţesa Anne, a pornit de la Castelul Windsor spre Capela St. George pe muzica de fanfară aleasă de însuşi ducele de Edinburgh. În curtea castelului s-a aflat şi trăsura lui, pe banchetă fiind puse şapca şi mănuşile sale.

Prinţii Charles, Andrew, Edward şi prinţesa Anne, cei patru copii ai ducelui de Edinburgh, precum şi prinţii William şi Harry, nepoţi ai lui, au condus sicriul pe acest drum, urmaţi de regina Elizabeth II, aflată împreună cu o doamnă de onoare în Bentley-ul oficial.

În salve de tun şi clopote, cortegiul s-a deplasat pe domeniul Windsor. Ceilalţi invitaţi să participe la ceremonie, inclusiv ducesele de Cambridge şi de Cornwall, au aşteptat cortegiul la capelă.

Regina a intrat prima în capelă, pe o altă uşă decât cea principală.

La ora 15:00 (ora României 17:00), a fost ţinut un minut de reculegere în memoria prinţului.

Serviciul religios a fost ţinut de Diaconul de Windsor, David Conner, şi de Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, iar regina Elizabeth II a stat aşezată singură. 

„Viaţa lui îndelungată a fost o binecuvântare pentru noi. Am fost inspiraţi de loialitatea lui de neclintit faţă de regina noastră, de serviciul lui în slujba naţiunii şi a Commonwealth-ului, de curajul, forţa morală şi credinţa sa”, a spus Diaconul. 

El a adăugat: „Vieţile noastre au fost îmbogăţite de bunătatea, umorul şi umanitatea lui (…) Ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea harul de a-i urma exemplul”.

Un cor format din patru cântăreţi a intonat imnuri. La finalul serviciului religios au fost spuse mai multe rugăciuni şi au fost prezentate titlurile şi însemnele primite de duce de-a lungul vieţii. Sicriul a fost scos din capelă, iar în final a fost cântat imnul Regatului.

Congregaţia a părăsit capela în urma reginei. Întreaga ceremonie funerară, inclusiv serviciul religios, a durat o oră şi jumătate.

La ceremonia din capelă au participat 30 de persoane, inclusiv trei rude din Germania. Ele au purtat haine de doliu, cu medalii, sau vestimentaţie de zi, însă nu uniforme militare.

Evenimentul a avut loc cu respectarea măsurilor impuse în contextul pandemiei.

Prinţul Philip, soţul reginei Elizabeth II, a murit pe 9 aprilie, la vârsta de 99 de ani. El se retrăsese din viaţa publică în 2017.

„Cu mare tristeţe, Majestatea Sa Regina a anunţat decesul iubitului ei soţ, Alteţa Sa Regală Prinţul Philip, duce de Edinburgh. Alteţa Sa Regală a murit liniştit în această dimineaţă la Castelul Windsor”, a fost mesajul transmis de Palatul Buckingham.

Ducele de Edinburgh şi regina Elizabeth II au avut patru copii: primul, prinţul Charles (prinţ de Wales), s-a născut în 1948, urmat de prinţesa Anne, în 1950, prinţul Andrew (duce de York), în 1960 şi de prinţul Edward (Earl of Wessex), în 1964.

Prinţul Philip, cu origini greceşti şi daneze, s-a născut pe 10 iunie 1921, în Corfu. Tatăl lui a fost prinţul Andrew al Greciei şi Danemarcei, iar mama lui, prinţesa Alice, fiica lordului Louis Mountbatten şi strănepoată a reginei Victoria.

A fost educat în Franţa, Germania şi Marea Britanie, după ce familia lui a fost exilată când el era copil.

Prinţul Philip al Greciei şi Danemarcei, titlu primit la naştere, s-a înrolat în Marina britanică în 1939. Din luna iulie a aceluiaşi an, a început să corespondeze cu prinţesa Elizabeth, pe care o întâlnise prima dată în 1934. După război, a primit permisiunea regelui George VI să se căsătorească cu Elizabeth.

În iulie 1947, a fost anunţată logodna. El a renunţat la titlurile deţinute şi a fost numit Duce de Edinburgh, Earl of Merioneth şi Baron Greenwich of Greenwich în dimineaţa zilei în care s-a căsătorit – 20 noiembrie 1947.

Prinţul Philip, care s-a caracterizat la un moment dat ca „un prinţ discreditat din Balcani fără vreun merit sau distincţie deosebită”, a jucat un rol cheie în dezvoltarea monarhiei moderne în Marea Britanie.