Cel puţin zece migranţi morţi în Texas, într-un accident de camionetă în apropiere de frontiera cu Mexicul

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cel puţin zece migranţi morţi în Texas, într-un accident de camionetă în apropiere de frontiera cu Mexicul

Cel puţin zece persoane au murit, în Texas, în apropiere de frontiera cu Mexicul, în accidentul unei camionete care transporta aproximativ 30 de persoane, presupuşi migranţi clandestini, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP.

Autorităţile texane au anunţat că anchetează cu privire la un ”accident major” în apropiere de oraşul Falfurrias, la câţiva kilometri de frontiera cu Mexicul.

O camionetă marca Ford rula cu viteză către nord, pe o autostradă, pe care a derapat, s-a lovit de un stâlp electric de metal şi de un panou de semnalizare, potrivit unui martor.

”Şoferul şi nouă pasageri au murit la locul accidentului”, au precizat miercuri autorităţile texane.

Potrivit unui oficial local, aproximativ 30 de persoane se aflau la bordul vehicului.

”Se pare că este vorba despre migranţi fără documente, însă este necesar să cooperăm cu consuatele” vizate, a declarat AFP un purtător de cuvânt al Departamentului Securităţii Publice din Texas, sergentul Nathan Brandley.

Vehicule supraaglomerate este modul de operare al trecătorilor migranţilor la această frontieră.

În martie, un presupus trecător a fost inculpat după ce 13 persoane au murit într-o coliziune între un camion mare şi un vehicul înţesat, în sudul Californiei.

Venirea migranţilor în Statele Unite a scăzut în timpul pandemiei covid-19, însă a început să crească uşor, din nou, în 2020, şi a crescut puternic după intrarea în funcţie a preşedintelui democrat Joe Biden.

Republicanii îl acuză pe Biden de faptul că îi atrage pe migranţi, după ce a relaxat politici migratorii extrem de dure ale predecesorului său republican Donald Trump.

Știri similare

SUA anunţă sancţiuni punitive împotriva regimului Lukaşenko, inclusiv o listă comună cu UE vizând membri-cheie asociaţi încălcării drepturilor omului, corupţiei şi falsificării alegerilor din august 2020

Externe

Guvernul american impune sancţiuni punitive Belarusului şi regimului preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, primit de către omologul său rus Vladimir Putin în plin scandal internaţional cauzat de deturnarea duminică a unui avion european de linie în vederea arestării jurnalistului de opoziţie Roman Protasevici, relatează AFP şi Reuters....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Certificatorul german TÜV Rheinland, găsit vinovat în dosarul protezelor mamare low-cost PIP şi condamnat de Curtea de Apel din Paris la despăgubirea câtorva sute de victime în scandalul sanitar

Curtea de Apel de la Paris a recunoscut joi vina certificatorului TÜV Rheinland în dosarul protezelor mamare frauduloase PIP, după mai bine de zece ani de proceduri judiciare şi o serie de hotărâri contradictorii, şi a condamnat această societate germană la despăgubirea câtorva sute de victime ale acestui scandal sanitar, relatează AFP....

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
O Curte de Apel din New York îi suspendă licenţa de avocat lui Rudy Giuliani, din cauza unor declaraţii false cu scopul de a convinge justiţia să anuleze înfrângerea lui Trump în alegerile prezidenţiale din noiembrie

O Curte de Apel i-a suspendat dreptul lui Rudy Giuliani de a practica avocatura la New York, din cauza unor declaraţii false pe care le-a făcut cu scopul de a convinge justiţia să anuleze înfrângerea lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din noiembrie, relatează The Associated Press....

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Statuia din Capitoliu a generalului confederat Lee va fi înlocuită cu cea a activistei pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare Barbara Johns

Statuia din Capitoliu a generalului confederat Lee va fi înlocuită cu cea a activistei pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare Barbara Johns

Externe

O statuie din rotonda Capitoliului a generalului confederat Robert E. Lee va fi înlocuită cu o statuie care o reprezintă pe activista pentru drepturi civile ale persoanelor de culoare Barbara Johns, care a jucat un rol major în desegregarea şcolilor publice din Statele Unite, relatează Reuters. ...

Vizualizări: 376, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Lobbyul american al armelor de foc NRA nu se poate declara în faliment în Texas pentru a se sustrage justiţiei din New York, care cere dizolvarea asociaţiei, hotărăşte un judecător texan, Harlin Hale

Lobbyul american al armelor de foc, National Rifle Association (NRA), nu se poate declara în faliment în Texas, cu scopul de a se sustrage justiţiei din New York, care cere dizolvarea asociaţiei, a hotărât un judecător texan, relatează AFP....

Vizualizări: 382, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Navalnîi intră în greva foamei, denunţând lipsa unui acces la îngrijiri medicale şi o tortură prin privare de somn; ”Intru în greva foamei, pentru a cere aplicarea legii şi pentru ca să se lase un medic să vină să mă vadă”, anunţă el pe Instagram

Opozantul politic rus Aleksei Navalnîi, încarcerat în Colonia penitenciară numărul doi de la Pokrov, la 100 de kilometri de Moscova, a anunţat miercuri că intră în greva foamei, denunţând lipsa unui acces la îngrijiri medicale şi o ”tortură” prin privare de somn, relatează AFP....

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cartografi recunosc Oceanul Austral drept al cincilea ocean al lumii

Cartografi recunosc Oceanul Austral drept al cincilea ocean al lumii

Externe

National Geographic Society (NGS), organizaţie ştiinţifică non-profit care cartografiază cerul, spaţiul terestru şi maritim, recunoaşte în mod oficial existenţa unui nou ocean - în jurul Antarcticii, la Polul Sud - al cincilea ocean al lumii, pe care-l denumeşte Oceanul Austral....

Vizualizări: 417, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un al treilea libian, Abu Agila Mohammad Masud, inculpat în SUA cu privire la atentatul de la Lockerbie

Un al treilea libian, Abu Agila Mohammad Masud, inculpat în SUA cu privire la atentatul de la Lockerbie

Externe

Un libian, Abu Agila Mohammad Masud, un fost agent al serviciilor de informaţii, în prezent încarcerat în Libia, împotriva căruia s-au formulat două capete de acuzare, a fost inculpat în Statele Unite, la marcarea a 32 de ani de la tragedie, cu privire la o presupusă implicare în atentatul de la Lockerbie din 1988 vizând un avion aparţinând companiei americane Pan Am, soldat cu 270 de morţi, inclusiv 190 americani, relatează Reuters şi AFP....

Vizualizări: 408, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Experţi norvegieni îndeamnă Norvegia să renunţe la vaccinurile împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford şi Johnson&Johnson din cauza trombozei, un efect secundar grav, dar rar

Experţi norvegieni îndeamnă Norvegia să renunţe la vaccinurile împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford şi Johnson&Johnson din cauza trombozei, un efect secundar grav, dar rar

Externe

Un Comitet de experţi - înfiinţat de Guvernul norvegian pentru a se pronunţa asupra vaccinurilor împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford şi Johnson & Johnson - preconizează, luni, o renunţare la aceste vaccinuri, din cauza riscului trombozei, un efect secundar rar, dar grav, relatează AFP....

Vizualizări: 535, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Mii de poliţişti francezi manifestează, la Parlament, împotriva justiţiei

Mii de poliţişti francezi manifestează, la Parlament, împotriva justiţiei

Externe

Peste 35.000 de persoane au manifestat miercuri împotriva justiţiei, la apelul unor sindicate, în faţa sediului Adunării Naţonale, Camera inferioară a Parlamentului francez, la două săptămâni după moartea unui poliţist, Éric Masson şi înaintea unor alegeri locale, relatează AFP....

Vizualizări: 857, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă