Cel puţin şapte morţi şi şapte persoane date dispărute la Seul, în inundaţii în urma unora dintre cele mai puternice ploi în Coreea de Sud din ultimii 80 de ani

Vizualizări: 274, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Cel puţin şapte morţi şi şapte persoane date dispărute la Seul, în inundaţii în urma unora dintre cele mai puternice ploi în Coreea de Sud din ultimii 80 de ani

Cel puţin şapte persoane au murit, iar alte şapte erau date dispărute în inundaţii-record la Seul, în urma unor ploi torenţiale care au inundat staţii de metrou şi mai multe drumuri în capitala sud-coreeană, anunţă marţi oficiali, relatează AFP.

”Cel puţin şapte persoane au murit la Seul (…), iar alte şapte sunt date dispărute, din cauza un or ploi puternice la ora (locală) 7.30 (1.30, ora României) în această (marţi) dimineaţa”, a declarat AFP un oficial de la Ministerul sud-coreean de Interne, la Seul.

Autorităţile au avertizat cu privire la alte ploi, iar salvatori încercau să deblocheze maşini inundate pe străzi la Seul, au constatat jurnalişti AFP.

Ploi diluviene, care au început luni, sunt unele dintre cele mai puternice în Coreea de Sud din ultimii 80 de ani, potrivit agenţiei sud-coreene de presă Yonhap.

Imagini dramatice, postate luni pe reţele de socializare, surprind persoane înaintând în apă până la brâu, staţii de metrou pline de apă şi maşini pe jumătate inundate în cartierul de lux Gangnam, la Seul.

Administraţia Meteorologică Coreeană (KMA) i-a somat pe sud-coreeni ”să fie atenţi la ploi puternice, rafale (de vânt) şi la tunete şi fulgere în regiunea din centru” în zilele următoare.

Ploi importante erau prognozate în regiunea centrală, inclusiv la Seul, până joi, precizează KMA.

Presa sud-coreeană scrie că trei persoane care locuiau într-un ”banjiha” – apartamente la subsol înjuste ca cel în care locuieşte familia din filmul ”Parasite” al lui Bong Joon-ho -, inclusiv un adolescent, au murit înecate în apartament.

Preşedintele Yoon Suk-yeol le-a ordonat oficialilor guvernamentali să evacueze locuitorii zonelor cu risc şi a îndemnat întreprinderile să le permită marţi angajaţilor un program de muncă flexibil.

”Nimic nu este maipreţios ca viaţa şi siguranţa. Guvernul va gestiona minuţios situaţia ploilor puternice”, a scris el pe Facebook.

Viaţa cotidiană era perturbată în continuare puternic, marţi, iar numeroase drumuri şi tuneluri erau închise din motive de siguranţă, potrivit Yonhap.

Știri similare

Regatul Unit autorizează al treilea vaccin împotriva covid-19, vaccinul Moderna, disponibil însă din primăvară

Regatul Unit autorizează al treilea vaccin împotriva covid-19, vaccinul Moderna, disponibil însă din primăvară

Externe

Autoritatea britanică de reglementare a aprobat vaccinul Moderna împotriva covid-19 - al treilea vaccin din arsenalul regatului în lupta împotriva pandemiei noului coronavirus - care urmează să fie disponibil, însă, abia din primăvară, a anunţat vineri Ministerul brotanic al Sănătăţii, relatează AFP....

Vizualizări: 386, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Papa Francisc proclamă un An al Familiei în 2021, consacrat locului familiei în Biserica Catolică, susţinerii cuplurilor în vederea căsătoriei şi în dificultăţile vieţii conjugale

Papa Francisc proclamă un An al Familiei în 2021, consacrat locului familiei în Biserica Catolică, susţinerii cuplurilor în vederea căsătoriei şi în dificultăţile vieţii conjugale

Externe

Papa Francisc anunţă un An al Familiei în 2021, consacrat locului familiei în Biserica Catolică şi susţinerii cuplurilor în vederea căsătoriei şi în dificultăţile vieţii conjugale, în care parohiile şi diocezele sunt însărcinate să acorde o atenţie specială cuplurilor înainte şi după uniune şi să ajute familiile în criză, relatează AFP....

Vizualizări: 419, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Experţi externi în hematologie, medicină cardiovasculară şi neurologie evaluează luni, în cadrul anchetei EMA, cazurile cu probleme sanguine semnalate după vaccinarea cu vaccinul antcovid AstraZeneca-Oxford

Un grup de experţi se reuneşte luni, în cadrul anchetei Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) cu privire la cazuri de formare a unor cheaguri de sânge la persoane vaccinate cu vaccinul împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford, care nu au o legătură, însă, în acest stadiu, cu vaccinarea cu acest vaccin relatează AFP....

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Fostul director de campanie al lui Trump, Paul Manafort, recunoaşte că i-a dat date în 2016 unui presupus spion rus, Konstantin Kilimnik

Fostul director de campanie al lui Trump, Paul Manafort, recunoaşte că i-a dat date în 2016 unui presupus spion rus, Konstantin Kilimnik

Externe

Fostul director de campanie al lui Donald Trump în 2016 Paul Manafort a recunoscut, într-un interviu acordat site-ului Business Insider, că a împărtăşit sondaje confidenţiale cu un presupus agent de informaţii rus, Konstantin Kilimnik, în timp ce Rusia se amesteca în alegerile prezidenţiale de atunci în favoarea miliardarului, relatează The Independent....

Vizualizări: 266, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
NYT: O asistentă de la terapie intensivă din Queens, Sandra Lindsay, prima persoană vaccinată în campania de vaccinare în masă din America; Trump felicită SUA şi lumea

NYT: O asistentă de la terapie intensivă din Queens, Sandra Lindsay, prima persoană vaccinată în campania de vaccinare în masă din America; Trump felicită SUA şi lumea

Externe

Primele vaccinări au avut loc luni, la Long Island Jewish Medical Center, în Queens, la New York, în cadrul unei campanii de vaccinare în masă din Statele Unite, care deschide un nou capitol în lupta împotriva pandemiei covid-19, soldată în America cu mai mulţi morţi decât în orice altă ţară, relatează The New York Times....

Vizualizări: 393, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Desfăşurare militară rusă la frontiera cu Ucraina ”mai masivă” decât în 2014, la anexarea Crimeei, estimează Pentagonul

Desfăşurare militară rusă la frontiera cu Ucraina ”mai masivă” decât în 2014, la anexarea Crimeei, estimează Pentagonul

Externe

Desfăşurarea militară rusă la frontiera cu Ucraina este mai mare decât în 2014, când Rusia a invadat Crimeea, denunţă Pentagonul, care refuză să prezinte o estimare, însă cataloghează această desfăşurare ”foarte îngrijorătoare” şi denunţă o escaladare la Marea Negară, relatează AFP....

Vizualizări: 383, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Macron discută cu Erdogan, într-un tête-à-tête ”substanţial” la Bruxelles, înaintea unui summit NATO, pentru a ”clarifica” numeroase subiecte ale unui contencios francezo-turc

Macron discută cu Erdogan, într-un tête-à-tête ”substanţial” la Bruxelles, înaintea unui summit NATO, pentru a ”clarifica” numeroase subiecte ale unui contencios francezo-turc

Externe

Preşedintele francez Emmanuel Macron a discutat luni, la Bruxelles, cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, pentru a ”clarifica” numeroase subiecte ale unui contencios francezo-turc în ultimii ani, anunţă Palatul Élysée, relatează AFP....

Vizualizări: 344, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă