Casa Albă respinge ideea unui paşaport vaccinal federal

Vizualizări: 396, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Casa Albă respinge ideea unui paşaport vaccinal federal

Casa Albă nu le impune un paşaport sanitar americanilor, care să arate că au fost vaccinaţi împotriva covid-19, însă sectorul privat este liber să avanseze această idee, relatează AFP.

”Guvernul nu susţine şi nu va susţine un sistem care să le ceară americanilor să deţină un certificat”, a anunţat marţi o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.

”Nu va exista vreo bază federală de date cu privire la vaccinare şi nici vreo obligaţie federală ca toată lumea să obţină un certificat de vaccinare”, a precizat ea.

Întreprinderile private, însă, sunt foarte interesate de această idee, în vederea unei redeschideri a afacerilor sau reluării unor adunări mari de oameni pe stadioane sau în săli de spectacol, a precizat ea.

Administraţia Biden urmează să publice ”sfaturi” şi ”răspunsuri importante la întrebări pe care americanii şi le pun, mai ales cu privire la datele personale, siguranţă şi discriminare”.

”Interesul Guvernului federal este simplu, şi anume ca datele personale şi drepturile americanilor să fie protejate şi ca aceste sisteme să nu fie folosite împotriva oamenilor în mod nedrept”, a avertizat Jen Psaki.

Mai multe ţări au implementat sau intenţionează să implementeze un ”paşaport” sanitar care să arate să o persoană a fost vaccinată împotriva covid-19, în vederea unei facilitări a reluării adunărilor mari şi turismului.

Însă această idee se află în centrul unor critici şi îngrijorări cu privire la eventuale discrimnări şi cu privire la protecţia datelor private.

Știri similare

Preşedintele Biden a acceptat varianta bipartizană a Senatului pentru un plan de investiţii în infrastructură de 1.200 de miliarde de dolari

Preşedintele Biden a acceptat varianta bipartizană a Senatului pentru un plan de investiţii în infrastructură de 1.200 de miliarde de dolari

Externe

Preşedintele american Joe Biden a acceptat, joi, varianta bipartizană a Senatului pentru un plan de investiţii în valoare de 1.200 de miliarde de dolari, pentru modernizarea drumurilor, podurilor şi stimularea economiei, acesta fiind un progres major al unuia dintre obiectivele sale majore de politică internă, transmite Reuters....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Rămăşiţele unui băiat kurd iranian în vârstă de 15 luni, Artin, mort în Canalul Mânecii în octombrie, împreună cu alţi patru membri ai familiei, după răstunarea ambarcaţiunii cu care treceau din Franţa în Regatul Unit, găsite în Norvegia

Rămăşiţele unui copil, găsite pe coasta norvegiană, aparţin unui băiat în vârstă de 15 luni care a murit în Canalul Mânecii în 2020, anunţă poliţia norvegiană, relatează BBC News....

Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
O nouă mutaţie ”îngrijorătoare”, detectată la varianta britanică a noului coronavirus, care şi-a adăugat în panoplie mutaţia E484K, specifică până acum variantelor sud-africnă şi braziliană; mutaţia a apărut ”spontan”

Marea Britanie a descoperit în sud-vestul Angliei 11 persoane infectate cu o nouă tulpină a variantei engleze - care şi-a adăugat în panoplie mutaţia E484K, specifică până acum variantelor sud-africnă şi braziliană, relatează Reuters....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Comisia Europeană cere Consiliului să ia măsuri pentru ca România, Bulgaria şi Croaţia să facă parte din spaţiul Schengen

Comisia Europeană cere Consiliului să ia măsuri pentru ca România, Bulgaria şi Croaţia să facă parte din spaţiul Schengen

Externe

Comisia Europeană cere Consiliului să ia măsuri pentru ca România, Bulgaria şi Croaţia să facă parte din spaţiul Schengen, pentru că au îndeplinit majoritatea condiţiilor, dar fără beneficiile care vin odată cu eliminarea controalelor la graniţele interne ale regiunii, potrivit strategiei Executivului UE referitoare la spaţiul Schengen adresată Parlamentului European şi Consiliului....

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
CEDO stabileşte că vaccinarea obligatorie este ”necesară într-o societate democratică”, într-un caz de refuzare a accesului unor copii nevaccinaţi la o grădiniţă în Cehia

CEDO stabileşte că vaccinarea obligatorie este ”necesară într-o societate democratică”, într-un caz de refuzare a accesului unor copii nevaccinaţi la o grădiniţă în Cehia

Externe

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), sesizată de părinţi ai unor copii cărora li s-a refuzat accesul la o grădiniţă, din cauză că nu au fost vaccinaţi, în Cehia, a stabilit joi că vaccinarea obligatorie este ”necesară într-o societate democratică”, într-o hotărâre a instanţei sale supreme, Marea Cameră, relatează AFP....

Vizualizări: 396, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
O italiancă, vaccinată la Toscana, din greşeală, cu şase doze de vaccin împotriva covid-19 Pfizer-BioNTech; tânăra stagiară în Medicină, plasată sub observaţie într-un spital

O italiancă, vaccinată la Toscana, din greşeală, cu şase doze de vaccin împotriva covid-19 Pfizer-BioNTech; tânăra stagiară în Medicină, plasată sub observaţie într-un spital

Externe

Unei tinere italience i s-au administrat din greşeală şase doze de vaccin împotriva covid-19 Pfizer-BioNTech, iar tânăra a fost plasată sub observaţie, într-o stare de sănătate bună, la un spital din Toscana (centru), dezvăluie luni agenţia italiană de presă AGI, relatează AFP....

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă