Boris Johnson şi Ursula von der Leyen se întâlnesc miercuri seara la Bruxelles, în încercarea de a debloca negocierile pentru Brexit

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Boris Johnson şi Ursula von der Leyen se întâlnesc miercuri seara la Bruxelles, în încercarea de a debloca negocierile pentru Brexit

Premierul britanic Boris Johnson şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se vor întâlni miercuri seara, la Bruxelles, pentru a încerca să deblocheze negocierile referitoare la acordul comercial post-Brexit, a anunţat, marţi guvernul de la Londra, transmite Reuters.

”Premierul va merge mâine (miercuri n.r.) pentru a lua cina cu Ursula von der Leyen, în vederea continuării discuţiilor referitoare la relaţia viitoare dintre Marea Britanie şi UE”, a declarat un purtător de cuvânt al biroului premierului britanic din Downing Street.

Marţi, guvernul britanic a anunţat că a ajuns la un acord cu Uniunea Europeană care-i permite să retragă dispoziţiile controversate din proiectul de lege prin care revine asupra Tratatului Retragerii Regatului Unit din UE, care-i nemulţimeau pe europeni în toiul negocierilor comerciale.

Negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a avertizat marţi că Uniunea Europeană ”nu-şi va sacrifica niciodată viitorul” pentru a încheia un acord post-Brexit cu preţul unor concesii care să-i fragilizeze piaţa unică.

Știri similare

Planul Biden de relansare economică, în valoare de 1.900 de miliarde de dolari, adoptat în Camera Reprezentanţilor

Planul Biden de relansare economică, în valoare de 1.900 de miliarde de dolari, adoptat în Camera Reprezentanţilor

Externe

Camera Reprezentanţilor a adoptat sâmbătă vastul plan de relansare economică - în valoare de 1.900 de miliarde de dolari - al lui Joe Biden, doar cu votul democraţilor, un prim pas crucial înaintea examinării textului în Senat, unde creşterea salariului minum urează să fie abandonată, relatează AFP....

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
O comisie privind imunizarea din SUA îşi dă acordul pentru vaccinarea adolescenţilor de 12-15 ani cu vaccinul pentru Covid-19 al Pfizer/BioNTech

O comisie privind imunizarea din SUA îşi dă acordul pentru vaccinarea adolescenţilor de 12-15 ani cu vaccinul pentru Covid-19 al Pfizer/BioNTech

Externe

Unele state americane se pregătesc să înceapă vaccinarea adolescenţilor de 12-15 ani cu vaccinul pentru Covid-19 al Pfizer/BioNTech, în urma avizului în unanimitate dat de o comisie consultativă privind practicile de imunizare a Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) al Statelor Unite, transmite Reuters....

Vizualizări: 530, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
PIB-ul german înregistrează o contracţie de 5% în 2020 din cauza covid-19, cea mai mare contracţie de la criza financiară din 2009, potrivit unor prime estimări; ”Economia germană a intrat într-o recesiune profundă, după un deceniu de creştere”, comentează Destatis

Produsul Intern Brut (PIB) al Germaniei s-a contractat cu 5% în 2020 - cea mai mare contracţie de la criza financiară din 2009 - în urma unui an marcat de consecinţele pandemiei covid-19, potrivit unor date oficiale provizorii publicate joi, relatează AFP....

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
SUA acuză Elveţia şi Vietnamul de o manipulare a monedelor naţionale cu scopul de a obţine un avantaj comercial ilicit; Trezoreria supraveghează zece ţări, inclusiv Germania, Japonia şi Italia şi îndeamnă China la ”trasparenţă”

Statele Unite acuză Elveţia şi Vietnamul de o manipulare a monedelor lor naţionale cu scopul de a obţine un avantaj comercial necuvenit şi cer Chinei să fie mai ”trasparentă”, potrivit unui raport semestrial al Trezoreriei americane, publicat miercuri, cu privire la aceste practici, relatează AFP....

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Turcia propune să nu folosească sistemul antiaerian rusesc de tip S-400, SUA îndeamnă în continuare Ankara să renunţe la rachetele ruseşti

Turcia propune să nu folosească sistemul antiaerian rusesc de tip S-400, SUA îndeamnă în continuare Ankara să renunţe la rachetele ruseşti

Externe

Statele Unite îndeamnă din nou Turcia să renunţe la sistemul de rachete de tip S-400 pe care l-a achiziţionat din Rusia, părând să închidă uşa unor negocieri propuse de Ankara prin ministrul turc al Apărării Hulusi Akar, care a anunţat într-un interviu că Guvernul turc este pregătit să nu folosească S-400, pentru a potoli tensiunile în acest dosar, care afectează relaţiile între cele două state membre NATO, relatează AFP....

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Covid-19 – Egiptul a omologat vaccinul rusesc Sputnik V

Covid-19 – Egiptul a omologat vaccinul rusesc Sputnik V

Externe

Autoritatea egipteană pentru medicamente a anunţat miercuri că a omologat un nou vaccin contra coronavirusului, cel rusesc Sputnik V, la o lună după debutul campaniei de vaccinare, informează AFP. ...

Vizualizări: 457, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Două experte independente de la ONU, Agnès Callamard şi Irene Khan, cer o anchetă internaţională cu privire la otrăvirea cu noviciok a lui Navalnîi, ”deliberată, pentru a transmite un avertisment clar şi sinistru cu privire la care va fi soarta oricui ar critica şi s-ar opune Guvernului”

Două experte independente de la ONU cer o anchetă internaţională cu privire la presupusa otrăvire cu un agent neurotoxic de tip noviciok, în Rusia, în august, a principalului opozant al Kremlinului Aleksei Navalnîi şi cer de asemenea ”eliberarea imediată” a opozantului politic încarcerat, relatează AFP....

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UE acuză Rusia de o campanie ilegală de recrutare militară în Peninsula ucrainană Crimeea, anexată

UE acuză Rusia de o campanie ilegală de recrutare militară în Peninsula ucrainană Crimeea, anexată

Externe

Uniunea Europeană (UE) acuză Rusia de lansarea unei campanii de recrutare militară în Peninsula ucraineană Crimeea, care încalcă dreptul internaţional, după ce Moscova a dat asigurări că o comasare a unor trupe şi material militar în apropierea frontierei cu Ucraina nu reprezintă o ameninţare, relatează Reuters....

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Procesul lui Trump din Senat a început cu prezentarea video a evenimentelor din 6 ianuarie: Revolta de la Capitoliu „nu trebuie să fie viitorul nostru”

Procesul lui Trump din Senat a început cu prezentarea video a evenimentelor din 6 ianuarie: Revolta de la Capitoliu „nu trebuie să fie viitorul nostru”

Externe

Procesul din Senat în care fostul preşedinte Donald Trump este acuzat de „incitare la insurecţie” a început marţi cu prezentarea unei compilaţii de înregistrări video ce prezentau evenimentele din 6 ianuarie, când în revolta de la Capitoliu au murit cinci persoane. ...

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Angela Merkel a renunţat la o vizită în Israel din cauza crizei din Afganistan

Angela Merkel a renunţat la o vizită în Israel din cauza crizei din Afganistan

Externe

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a renunţat la o vizită în Israel, care era programată în acest weekend, din cauza crizei din Afganistan. Decizia cancelarului a fost anunţată cu puţin înainte de exploziile de la aeroportul din Kabul, relatează dpa....

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Rifaat al-Assad, unchiul lui Bashar al-Assad, condamnat în apel la patru ani de închisoare în Franţa, pentru ”bunuri obţinute prin mijloace ilegale”

Rifaat al-Assad, unchiul lui Bashar al-Assad, condamnat în apel la patru ani de închisoare în Franţa, pentru ”bunuri obţinute prin mijloace ilegale”

Externe

Curtea de Apel din Paris a confirmat joi condamnarea lui Rifaat al-Assad, unchiul liderului sirian Bashar al-Assad, la patru ani de închisoare, cu privire la faptul că şi-a constituit în mod fraudulos în Franţa un patrimoniu evaluat la 90 de milioane de euro, relatează AFP....

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă