Boris Johnson provoacă o nouă polemică după ce salută decizia lui Margaret Thatcher de a închide minele de cărbune britanice în anii ’80

Vizualizări: 510, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Boris Johnson provoacă o nouă polemică după ce salută decizia lui Margaret Thatcher de a închide minele de cărbune britanice în anii ’80

Premierul britanic Boris Johnson provoacă o nouă polemică, după ce a salutat decizia lui Margaret Thatcher de a închide minele de cărbune britanice în anii ’80, relatează AFP.

”Mulţumită lui Margaret Thatcher, care a închis un mare număr de mine de cărbune în întreaga ţară, am început devreme şi ne îndepărtăm acum rapid de cărbune”, a declarat Johnson în timpul unei vizite într-un parc eolian, joi, în Scoţia.

Premierul a chicotit făcând aceste declaraţii, care au declanşat o polemică şi au provocat un val de indignare.

Minele de cărbune – care au reprezentat odinioară cel mai important sector industrial al Regatului Unit – sunt legate intim de istoria economică şi socială a regatului  şi au devenit în anii ’80, simbolul opoziţiei faţă de ultraliberalismul premierului vremii.

Închiderea minelor a condus atunci la greve dure şi la violenţe.

În prezent, numeroase zone miniere au rămas sinistrate şi înregistrează un şomaj mare.

Declaraţiile lui Boris Johnson au fost denunţate drept ”ruşinoase” de către liderul opoziţiei laburiste, Keir Starmer.

”Ştergând cu o glumă repercusiunile devastatoare (ale închiderii minelor), el arată cât este de deconectat de muncitori”, a denunţat Starmer.

Partidul Laburist i-a cerut premierului conservator săprezinte scuze.

DECLARAŢII ”GROSOLANE ŞI LIPSITE DE SENSIBILITATE”

Premierii scoţian Nicola Sturgeon şi galez Mark Drakeford au denunţat, la rândul lor, declaraţii ”grosolane şi lipsite de sensibilitate”.

”Vieţi şi comunităţi întregi în Scoţia au fost aneantizate de distrugerea industriei cărbunelui de către Thatcher”, care nu aveau absolut nimic a face cu vreo grijă faţă de planetă, a denunţat Nicola Sturgeon.

Ultimele mine de cărbune au fost închise în 2015, în regatul Unit, cu excepţia unor instalaţii mici.

Declaraţiile lui Boris Johnson sunt cu atât mai criticate, cu cât Partidul său Conservator a câştigat teren, în ultimele alegeri legislative – în baza unui program în favoarea Brexitului şi unor promisiuni de reechilibrare economică – în regiunile dezindustrializate din nordul Angliei, în mod tradiţional laburiste.

Știri similare

Un suedez, condamnat la trei ani de închisoare cu privire la spionaj în favoarea Rusiei

Un suedez, condamnat la trei ani de închisoare cu privire la spionaj în favoarea Rusiei

Externe

Un consultant tehnologic suedez a fost condamnat miercuri la trei ani de închisoare de către un tribunal de la Göteborg (vest), cu privire la faptul că a vândut Rusiei informaţii sensibile privind fabricarea unor TIR-uri Scania, în cadrul primului proces de spionaj în această ţară nordică din ultimii 18 ani, potrivit televiziunii publice SVT, relatează AFP....

Vizualizări: 608, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Biden, despre migraţie: Trimitem înapoi marea majoritate a familiilor care vin. Negociem cu Mexicul să le preia

Biden, despre migraţie: Trimitem înapoi marea majoritate a familiilor care vin. Negociem cu Mexicul să le preia

Externe

Joe Biden a declarat joi, la prima sa conferinţă de presă din postura de preşedinte al SUA, că cele mai multe dintre familiile care trec graniţa de sud a Statelor Unite sunt trimise înapoi şi că sunt în curs negocieri cu Mexicul pentru a le prelua. El a subliniat că doar copiilor neînsoţiţi le este permis să rămână pe teritoriul american. ...

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Gruparea Stat Islamic a revendicat atentatul contra unei moschei afgane

Gruparea Stat Islamic a revendicat atentatul contra unei moschei afgane

Externe

Gruparea Stat Islamic (SI) a revendicat atentatul cu bombă care a provocat moartea a 12 persoane vineri într-o moschee din suburbiile oraşului Kabul, a indicat agenţia americană SITE, specializată în supravegherea activităţii online a grupării jihadiste, potrivit AFP. ...

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Starea civilă din Suedia respinge prenumele ”Vladimir Putin”

Starea civilă din Suedia respinge prenumele ”Vladimir Putin”

Externe

Starea civilă suedeză a refuzat ca un cuplu să-şi numească fiul ”Vladimir Putin”, apreciind că numele preşedintelui rus intră în categoria interzisă a prenumelor ”nepotrivite”, au anunţat luni autorităţile, relatează AFP....

Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Parlamentul canadian recunoaşte un ”genocid” al uigurilor în China

Parlamentul canadian recunoaşte un ”genocid” al uigurilor în China

Externe

Deputaţii canadieni au adoptat o rezoluţie cu caracter neconstrângător prin care asimilează tratamentul aplicat de China minorităţii sale uigure unui ”genocid” şi îndeamnă Guvernul lui Justin Trudeau să facă acelaşi lucru, relatează AFP....

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Opozanta rusă Liubov Sobol, o aliată apropiată a lui Navalnîi, inculpată penal cu privire la ”ameninţare”, după ce se duce în faţa locuinţei lui Konstantin Kudriaţev, un presupus agent FSB acuzat de opozant de implicare în otrăvirea sa

Echipa lui Aleksei Navalnîi dezvăluie de Crăciun o anchetă care vizează o apropiată a opozantului rus, din cauza unor ”ameninţări” la adresa unui presupus agent FSB pe care criticul Kremlinului îl acuză că a participat la otrăvirea sa, relatează AFP....

Vizualizări: 383, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Casa Albă prezintă portretul oficial al lui Joe Biden

Casa Albă prezintă portretul oficial al lui Joe Biden

Externe

Joe Biden are un portret oficial în calitate de preşedinte al Statelor Unite, realizat la patru luni de la alegeri, dezvăluit de către noul fotograf al Casei Albe Adam Schultz pe Twitter....

Vizualizări: 376, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul austriac al Muncii, Christine Aschbacher, a demisionat în urma acuzaţiilor de plagiat

Ministrul austriac al Muncii, Christine Aschbacher, a demisionat în urma acuzaţiilor de plagiat

Externe

Ministrul austriac al Muncii, Christine Aschbacher, a demisionat în urma acuzaţiilor că a plagiat o parte din lucrările sale universitare, dar a negat acest lucru şi a spus că demisionează pentru a-şi proteja familia. În locul acesteia, cancelarul Sebastian Kurz l-a numit pe economistul Martin Kocher, transmite Reuters....

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Covid-19: Varianta Delta dublează riscul de spitalizare – studiu

Covid-19: Varianta Delta dublează riscul de spitalizare – studiu

Externe

Persoanele infectate cu varianta Delta prezintă un risc de două ori mai mare de a fi spitalizate din cauza Covid-19 decât cele infectate cu varianta Alpha, potrivit unui studiu britanic publicat sâmbătă....

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Apropiaţi ai lui Navalnîi trag un semnal de alarmă cu privire la degradarea stării sănătăţii lui Navalnîi, serviciul penitenciar rus dă asigurări că starea sănătăţii opozantului este ”satisfăcătoare”

Sănătatea opozantului politic rus Aleksei Navalnîi este ”satisfăcătoare”, dau asigurări serviciile penitenciare ruse (FSIN) joi, la o zi după ce apropiaţi ai opozantului au avertizat că starea sănătăţii acestuia se deteriorează de când se află în colonia penitenciară Pokrov, considerată una dintre cele mai dure din ţară, relatează AFP....

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Moon Jae-in consideră ultimul său an de mandat drept ultima şansă în vederea unei păci durabile cu Coreea de Nord

Moon Jae-in consideră ultimul său an de mandat drept ultima şansă în vederea unei păci durabile cu Coreea de Nord

Externe

Preşedintele sud-coreean Moon Jae-in consideră ultimul său an de mandat drept ultima şansă în vederea unei păci durabile cu Coreea de Nord şi că a venit timpul faptelor, în contextul în care negocieri cu privire la programele nuclear şi balistic ale Phenianului se află într-un punct mort, relatează Reuters....

Vizualizări: 428, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
SUA confiscă un petrolier, M/T Courageous, care încalcă sancţiunile impuse Coreei de Nord; fostul proprietar al petrolierului, Kwek Kee Seng, din Singapore, căutat de justiţia americană; M/T Courageous, confiscat în Cambodgia

Un tribunal federal american a dispus confiscarea unui petrolier suspectat de faptul că efectuează livrări în Coreea de Nord - M/T Courageous -, care încalcă astfel sancţiunile impuse de către Statele Unite Phenianului, relatează AFP....

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă