Biden pune accentul pe drepturile omului în prima sa convorbire la telefon cu regele Salman, înaintea publicării unui raport al spionajului american cu privire la asasinarea lui Khashoggi

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Biden pune accentul pe drepturile omului în prima sa convorbire la telefon cu regele Salman, înaintea publicării unui raport al spionajului american cu privire la asasinarea lui Khashoggi

Preşedintele american Joe Biden a discutat pentru prima oară la telefon cu regele Salman al Arabiei Saudite, înaintea publicării unui raport american potenţia exploziv provind asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, relatează AFP.

Biden a evocat ”angajamentul Statelor Unite de a ajuta Araba Saudită în apărarea teritoriului său de atacuri ale unor grupări proiraniene”, potrivit agenţiei saudite oficiale de presă SPA.

Preşedintele american s-a angajat ca Teheranul ”să nu fie autorizat niciodată să deţină arma nucleară”, potrivit SPA.

Joe Biden a evocat ”parteneriatul îndelungat ” şi ”istoric” între cele două ţări aliate şi a ”subliniat importanţa pe care Statele Unite o acordă drepturilor omului universale şi statului de drept”, a anunţat într-un comunicat Casa Albă.

El a ”relevat în mod pozitiv recenta eliberare a mai multor activişti americano-saudiţi şi a doamnei Loujain al-Hathloul”, o activistă feministă, potrivit preşedinţiei americane..

Cei doi lideri au discutat despre eforturi americane în vederea încheierii Războiului din Yemen, unde Biden a oprit susţinerea acordată de către Statele Unite coaliţiei militare conduse de către Riad.

”Preşedintele i-a spus regelui Salman că va acţiona pentru a face relaţiile bilaterale cât mai puternice şi transparente posibil”, subliniază Casa Albă.

În comunicatul preşedinţiei americane nu se menţionează însă raportul serviciilor  americane de informaţii cu privire la asasinarea lui Jamal Khashoggi, care l-ar viza pe puternicul prinţ moştenitor Mohammed bin Salman, supranumit MBS, în pofida dezminţirilor regatului.

Însă Guvernul american a anunţat că acest raport urmează să fie prezentat ”foarte în curând” după convorbirea la telefon a lui Joe Biden cu regele Salman.

Știri similare

OMS estimează nevoile sanitare de urgenţă în Fâşia Gaza şi Cisiordania, în următoarele şase luni, la şapte milioane de dolari; Merkel se declară în favoarea unor ”contacte indirecte” cu Hamasul

OMS estimează nevoile sanitare de urgenţă în Fâşia Gaza şi Cisiordania, în următoarele şase luni, la şapte milioane de dolari; Merkel se declară în favoarea unor ”contacte indirecte” cu Hamasul

Externe

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) la Mediterana de Est a estimat joi că, în următoarele şase luni, sunt necesare şapte milioane de dolari în vederea unui răspuns în criza sanitară din Cisiordania ocupată şi în Fâşia Gaza, bombardată de către Israel, relatează AFP....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
SUA: FDA recomandă administrarea de rapeluri pentru Covid-19 numai persoanelor de cel puţin 65 de ani, nu populaţiei în ansamblul ei

SUA: FDA recomandă administrarea de rapeluri pentru Covid-19 numai persoanelor de cel puţin 65 de ani, nu populaţiei în ansamblul ei

Externe

Consilierii Administraţiei pentru Medicamente şi Alimente (FDA) din Statele Unite au decis să recomande vaccinurile de rapel COVID-19 pentru americanii cu vârsta de cel puţin 65 de ani şi pentru persoanele cu risc crescut de boală severă, după ce au respins în mod covârşitor cererea de aprobare a vaccinării populaţiei în ansamblul ei, transmite Reuters. ...

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Coreea de Nord şi Teheranul şi-au reluat o cooperare în domeniul nuclear

Coreea de Nord şi Teheranul şi-au reluat o cooperare în domeniul nuclear

Externe

Coreea de Nord şi Iranul şi-au reluat în 2020 o cooperare în domeniul dezvoltării unor rachete cu rază lungă de acţiune, se arată într-un raport ONU prezentat Consiliului de Securitate al ONU, care confirmă astfel că Phenianul continuă să încalce rezoluţiile ONU în domeniul nuclear, relatează AFP....

Vizualizări: 387, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Trump a spus că FBI i-a percheziţionat locuinţa din Florida şi i-a spart seiful

Trump a spus că FBI i-a percheziţionat locuinţa din Florida şi i-a spart seiful

Externe

Fostul preşedinte american Donald Trump a declarat că agenţi FBI i-au percheziţionat, luni, proprietatea sa din Mar-a-Lago şi au i-au spart seiful, posibil legat de o anchetă a Departamentului de Justiţie al SUA privind eliminarea de către Trump a dosarelor prezidenţiale oficiale în staţiunea din Florida, scrie Reuters. ...

Vizualizări: 285, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Moon Jae-in, vaccinat cu vaccinul AstraZeneca-Oxford

Moon Jae-in, vaccinat cu vaccinul AstraZeneca-Oxford

Externe

Preşedintele sud-coreean Moon Jae-in a fost vaccinatmarţi cu prima doză de vaccin împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford, înaintea unei vizite în regatul Unit, în iunie, unde urmează să ia parte la summitul Grupului Celor şapte (g7) cele mai bogate ţări, a anunţat Casa Albastră, relatează Reuters....

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Iordania dă undă verde vaccinului împotriva covid-19 Pfizer/BioNTech şi deschide calea vaccinării în această ţară care se confruntă cu o creştere a contaminărilor cu noul coronavirus

Iordania dă undă verde vaccinului împotriva covid-19 Pfizer/BioNTech şi deschide calea vaccinării în această ţară care se confruntă cu o creştere a contaminărilor cu noul coronavirus

Externe

Iordania a dat marţi undă verde vaccinului împotriva covid-19 al alianţei americano-germane Pfizer/BioNTech, deschizând astfel calea vaccinării în această ţară care se confruntă cu o creştere a contaminărilor cu noul coronavirus, anunţă autorităţile, relatează AFP....

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Iranul îşi creşte stocurile de uraniu puternic îmbogăţit, arată un raport AIEA

Iranul îşi creşte stocurile de uraniu puternic îmbogăţit, arată un raport AIEA

Externe

Iranul şi-a crescut în mod semnificativ, în utimele luni, cantitatea de uraniu puternic îmbogăţit pe care-l produce, încălcând astfel angajamente pe care şi le-a asumat în cadrul Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, se arată într-un raport al Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA), consultat de AFP....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Prima doză de vaccin AstraZeneca sau Pfizer reduce la aproape jumătate transmiterea covid-19 într-o gospodărie, arată un studiu în condiţii reale al agenţiei publice engleze de sănătate PHE

Prima doză de vaccin AstraZeneca sau Pfizer reduce la aproape jumătate transmiterea covid-19 într-o gospodărie, arată un studiu în condiţii reale al agenţiei publice engleze de sănătate PHE

Externe

O singură doză de vaccin împotriva covid-19 Pfizer-BioNTech sau AstraZeneca-Oxford permite o reducere a transmiterii noului coronavirus de până la 50% în cadrul unei gospodării, arată un studiu publicat de agenţia publică engleză de sănătate PHE, relatează AFP....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
O judecătoare federală, Dabney Friedrich, respinge o plângere împotriva lui Trump cu privire la dispersarea unor manifestanţi Black Lives Matter la Casa Albă, la Biserica Saint John, la 1 iunie 2020

O judecătoare americană a respins plângeri ale unor asociaţii de apărarea drepturilor civice împotriva fostului preşedinte Donald Trump şi unor membri ai administraţiei acestuia, acuzaţi de faptul că au ordonat dispersarea brutală a unor manifestanţi paşnici în apropierea Casei Albe vara trecută, în toiul unor proteste Black Lives Matter (BLM), relatează AFP....

Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă