Biden participă joi la summitul UE prin videoconferinţă

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Biden participă joi la summitul UE prin videoconferinţă

Preşedintele american Joe Biden urmează să participe joi seara la summitul Celor 27 din UE, cu care să discute despre viitoarea cooperare între Statele Unite şi europeni, a anunţat preşedintele Consiliului European Charles Michel, relatează AFP.

”A venit timpul să ne reconstruim alianţa transatlantică”, a subliniat pe Twitter, marţi, Charles Michel, în contextul în care fostul preşedinte republican Donald Trump întreţinea relaţii foarte conflictuale cu UE.

Democratul Joe Biden urmează să se afle în legătură cu liderii europeni începând de la ora locală 20.45 (21.45, ora României), a precizat un purtător de cuvânt al lui Charles Michel.

”Preşedintele Biden va discuta cu liderii Uniunii Europene despre dorinţa sa de a revitaliza relaţiile între Statele Unite şi UE, de a coopera în lupta împotriva pandemiei (covid-19), de a înfrunta modificările climatice şi a aprofunda cea mai importantă relaţie din lume în domeniile comerţului şi investiţiilor”, a anunţat într-un comunicat Casa Albă.

”El va discuta de asemenea despre interese comune în politica externe, şi anume China şi Rusia”, anunţă în acest comunicat preşdinţia americană.

Aceasta urmează să fie prima participare a preşedintelui american Joe Biden la un summit al celor 27 de şefi de stat şi de guverne din UE, însă nu şi o premieră.

Preşedintele american Barack Obama a participat la un summit european la 5 aprilie 2009, iar George W. Bush înaintea sa, în iunie 2001, în Suedia.

Liderii Celor 27 se reunesc joi şi vineri, însă summitul are loc prin videoconferinţă, din cauza pandemiei covid-19.

Ei urmează să discute despre vaccinarea dificilă şi să abordeze mai multe subiecte din politica externă, mai ales relaţiile tensionate cu Turcia şi cu Rusia.

Bruxellesul şi Washingtonul încearcă să repare o relaţie degradată de către predecestorul lui Biden, care a atacat cu regularitate Bruxellesul şi capitalele UE în fiscalitate, comerţ şi cheltuieli în domeniul Apărării.

Secretarul de Stat american Antony Blinken participă, la Bruxelles, la o reuniune a omologilor săi din statelor membre NATO în vederea pregătirii summitului Alianţei prevăzut în iunie.

Blinken se întâlneşte miercuri cu preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen şi cu Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă şi Securitate Jospe Borrell.

Prima vizită fizică a lui Joe Biden în Europa ar urma să aibă loc la summitul G7 de la Cornwall, în Anglia, de la 11 la 13 iunie, şi ar urma să participe după aceea la primul său summit NATO, prevăzut în aceeaşi perioadă.

Un summit cu liderii UE este, de asemena planificat în perioada respectivă.

Știri similare

Rusia a testat cu succes noua sa rachetă hipersonică Zircon

Rusia a testat cu succes noua sa rachetă hipersonică Zircon

Externe

Rusia a anunţat luni că a testat cu succes noua sa rachetă hipersonică de croazieră Zircon, parte a arsenalului dezvoltat de Moscova, care asigură că acestea sunt de neegalat în lume, potrivit AFP. ...

Vizualizări: 583, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Guvernul britanic acuză un organism al transportatorilor de faptul că a cauzat penuria de carburant din Regatul Unit; Road Haulage Association, ”în întregime vinovată de această panică şi de acest haos”, acuză o sursă guvernamentală

Guvernul britanic acuză un organism al transportatorilor de faptul că a cauzat penuria de carburant din Regatul Unit; Road Haulage Association, ”în întregime vinovată de această panică şi de acest haos”, acuză o sursă guvernamentală

Externe

Ministrul britanic al Transporturilor Grant Shapps a acuzat duminică un organism care reprezintă sectorul rutier de faptul că a ”declanşat” penuriile de carburant cu care se confruntă Regatul Unit, după ce Guvernul a decis să acorde 5.000 de vize unor şoferi străini, cu scopul de a soluţiona această criză, relatează AFP....

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un stoc de 29 de milioane de doze de vaccin anticovid AstraZeneca-Oxford, cât livrările către UE în primul trimestru, ”descoperit” în Italia, în instalaţia de îmbuteliere de la Anagni, la sud-est de Roma

Un stoc de 29 de milioane de doze de vaccin anticovid AstraZeneca-Oxford, cât livrările către UE în primul trimestru, ”descoperit” în Italia, în instalaţia de îmbuteliere de la Anagni, la sud-est de Roma

Externe

Un stoc de 29 de milioane de doze de vaccin AstraZeneca-Oxford a fost ”descoperit” în apropiere de Roma, într-o instalaţie care lucrează pentru gigantul farmaceutic suedezo-britanic, a cărui destinaţie ridică semne de întrebare la Bruxelles şi alimentează neînrederea europenilor, în contextul în care AstraZeneca nu îşi respectă angajamentele în livrări, iar Comisia Europeană înăspreşte controlul exporturilor de vaccin împotriva covid-19....

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Prim-ministrul britanic Boris Johnson: Pregătiţi-vă cu încredere pentru 1 ianuarie

Prim-ministrul britanic Boris Johnson: Pregătiţi-vă cu încredere pentru 1 ianuarie

Externe

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a declarat, după discuţia avută cu preşedinta Comisiei Europene, la care a fost hotărât ca discuţiile privind un acord comercial post-Brexit să continue, că cele două părţi sunt încă departe pe subiectele cheie şi că, dacă este necesar, vor fi aplicate regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (WTO). ...

Vizualizări: 421, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Mexicul va lansa joi campania de vaccinare contra Covid-19

Mexicul va lansa joi campania de vaccinare contra Covid-19

Externe

Mexicul va lansa joi campania de vaccinare contra Covid-19, imediat ce soseşte lotul de vaccinuri comandat de la Pfizer/ BioNTech, a anunţat, marţi, ministrul adjunct al Sănătăţii, Hugo Lopez-Gatell, potrivit AFP. ...

Vizualizări: 399, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Italia impune carantină pentru vizitatorii din Marea Britanie, dar ridică restricţiile pentru cei din SUA, Canada, Japonia şi statele UE

Italia impune carantină pentru vizitatorii din Marea Britanie, dar ridică restricţiile pentru cei din SUA, Canada, Japonia şi statele UE

Externe

Italia a decis vineri să impună testarea obligatorie pentru Covid-19 şi o carantină de cinci zile pentru vizitatorii din Marea Britanie, din cauza îngrijorărilor provocate de varianta de coronavirus Delta, din India, ridicând în schimb restricţiile pentru călătorii din SUA, Canada, Japonia şi statele UE, dacă au un certificat care să arate că sunt vaccinaţi sau testaţi negativ, a anunţat ministrul Sănătăţii, Roberto Speranza, transmite Reuters....

Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un milion de americani au fost vaccinaţi contra Covid-19

Un milion de americani au fost vaccinaţi contra Covid-19

Externe

Un milion de americani au primit prima doză de vaccin contra Covid-19, a anunţat miercuri directorul principalei agenţii federale de sănătate publică a Statelor Unite, conform AFP. ...

Vizualizări: 419, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Curtea Supremă britanică refuză revenirea în Regatul Unit din Siria a lui Shamima Begum, soţia unui jihadist originar din Olanda, căreia i-a retras cetăţenia în 2019

Curtea Supremă britanică refuză revenirea în Regatul Unit din Siria a lui Shamima Begum, soţia unui jihadist originar din Olanda, căreia i-a retras cetăţenia în 2019

Externe

Curtea Supremă britanică a refuzat vineri întoarcerea în Regatul Unit a lui Shamima Begum, o tânără în vârstă de 21 de ani, care a intrat în gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) în Siria, pentru ca aceasta să poată contesta retragerea cetăţeniei, relatează AFP....

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă