BBC: O fotografie în care pare să fie prinţesa Latifa, despre care nu se mai ştie nimic de câteva luni, a fost postată pe Instagram

Vizualizări: 493, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
BBC: O fotografie în care pare să fie prinţesa Latifa, despre care nu se mai ştie nimic de câteva luni, a fost postată pe Instagram

O fotografie postată săptămâna aceasta pe două conturi publice de Instagram pare să o arate pe prinţesa Latifa, fiica emirului din Dubai, care nu a mai fost văzută de câteva luni, anunţă BBC.

La mijlocul lunii februarie, BBC Panorama a difuzat un material video, în care prinţesa afirma că este ţinută ostatică şi că se teme pentru viaţa ei.

BBC notează, sâmbătă, că un prieten al prinţesei a confirmat că Latifa este în fotografia postată.

David Haigh, cofondator al campaniei Free Latifa, a declarat: „Confirmăm că au existat mai multe evoluţii potenţial semnificative şi pozitive în campanie. Nu intenţionăm să comentăm mai departe în această etapă, o declaraţie suplimentară va fi emisă la momentul potrivit”.

În fotografie pare să fie prinţesa Latifa într-un centru comercial din Dubai, Mall of the Emirates (MoE), alături de alte două femei. Prietenii Latifei au declarat pentru BBC că le recunosc pe ambele femei şi că Latifa este o amică a lor.

Fotografia a fost postată pe Instagram, care nu include metadate ce ar arăta data şi ora, precum şi locul în care a fost făcută.

În imagine se poate vedea un cinematograf care promovează filmul Demon Slayer: Mugen Train, care a fost lansat în Emiratele Arabe Unite la 13 mai 2021.

Fotografia a fost postată pe Instagram joi pe conturile celorlalte femei din imagine, una dintre ele adăugând comentariul: „Seara minunată la MoE cu prietenii”.

Nici o femeie nu a răspuns la cererea BBC de comenta cu privire la starea Latifa sau de a oferi informaţii despre momentul în care a fost făcută fotografia.

„Presupunând că fotografia este autentică, ea dovedeşte că Latifa este în viaţă, dar nu ştim nimic despre condiţiile de reţinere sau libertatea ei”, a declarat Kenneth Roth de la Human Rights Watch pentru BBC.

În februarie, familia regală din Dubai a anunţat că prinţesa Latifa primeşte „îngrijiri acasă”, după ce BBC a obţinut filmuleţe în care aceasta acuza faptul că este ţinută ostatică încă din 2018, când a încercat să fugă din ţară. În filmuleţele înregistrate în secret, prinţesa a spus că se teme pentru viaţa ei.

Filmările au determinat apeluri globale pentru o investigaţie ONU. Agenţia ONU pentru drepturile omului a cerut Emiratelor Arabe Unite să furnizeze dovezi că prinţesa este încă în viaţă.

Ea afirma atunci că este ţinută ”ostatică” şi că se teme pentru viaţa sa.

”Sunt într-o vilă. Sunt ţinută ostatică, iar această vilă a fost transformată în închisoare”, declara prinţesa, în vârstă de 35 de ani, în această înregistrare video cu telefonul mobil, în toaletă, pentru că”este singura încăpere cu uşă pe care o pot încuia”.

”Toate ferestrele au fost închise (…). Sunt cinci poliţişti afară şi două poliţiste înăuntru”, susţinea fiica lui Mohammed bin Rashid al-Maktoum.

În 2018, Latifa al-Maktoum anunţa într-o înregistrare video difuzată pe YouTube că vrea să fugă din ţară.

Abia reţinându-şi lacrimile, ea spunea că a fost ”torturată” şi ”încarcerată timp de trei ani” de către tatăl său, în urma unei prime tentative de evadare, pe când era doar o adolescentă, în 2002.

Această înregistrare video a fost publicată după eşecul tentativei de a evada, la bordul unui velier, imobilizat de către Marina indiană.

Potrivit BBC, ea spunea în înregistrările sale video că a fost drogată pe velier şi că s-a trezit abia după ce s-a întors în Dubai, unde este reţinută.

Guvernul din Dubai a rupt tăcerea în acest caz rocambolesc la 17 aprilie 2018 şi a confirmat că prinţesa a fost ”adusă” familiei sale şi că este ”bine”.

În martie 2020, justiţia britanică a stabilit că emirul Dubaiului a comandat răpirea a două dintre fiicele sale, Latifa şi Shamsa.

La vârsta de 18 ani, Shamsa a încercat să fugă de tatăl său, în 2000, pe când se afla într-o vacanţă în Anglia.

Potrivit versiunii Latifei, tânăra a fost găsită la două luni după ce a fugit, a fost ”drogată”, adusă la Dubai şi ”închisă”.

Justiţia britanică s-a pronunţat în cadrul unei proceduri între emirul Dubaiului şi prinţesa Haya.

Devenită, în 2004, a şasea soţie a suveranului emiratului, Haya a creat senzaţie în 2019 după ce a fugit la Londra împreună cu cele două fiice ale cuplului.

Știri similare

Un tânăr, arestat, după ce aruncă cu un ou în Macron, la Salonul Internaţional al Restauraţiei şi domeniului Hotelier, la Lyon

Un tânăr, arestat, după ce aruncă cu un ou în Macron, la Salonul Internaţional al Restauraţiei şi domeniului Hotelier, la Lyon

Externe

Preşedintele francez Emmanuel Macron a fost luat din nou drept ţintă, luni, la Salonul Internaţional al Restauraţiei şi domeniului Hotelier (SIRHA), la Lyon, unde un ou fost aruncat în direcţia sa, care a sărit, fără să se spargă, de pe umărul şefului statului, iar un tânăr care a aruncat oul, al cărui motiv rămâne necunoscut pentru moment, a fost reţinut şi evacuat de către forţele de ordne, relatează Le Figaro....

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Iranul va începe să îmbogăţească uraniu cu o puritate de 60%, după ce a acuzat Israelul de sabotaj

Iranul va începe să îmbogăţească uraniu cu o puritate de 60%, după ce a acuzat Israelul de sabotaj

Externe

Iranul a anunţat, marţi, că va începe să îmbogăţească uraniu cu o puritate de 60%, după ce a acuzat Israelul de sabotaj, cea ce va aduce materialul de fisiune mai aproape de nivelul de 90% necesar pentru fabricarea unei bombe nucleare, la o zi după ce Teheranul a acuzat că Israelul i-a sabotat un centru nuclear important, transmite Reuters....

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Trei rachete au fost trase din Siria către Israel (armata israeliană)

Trei rachete au fost trase din Siria către Israel (armata israeliană)

Externe

Trei rachete au fost trase vineri seara din Siria în direcţia Israelului, primele de la începutul escaladării violenţelor dintre armata israeliană şi Hamasul palestinian, potrivit unei surse militare de la Iersualim, scrie AFP. ...

Vizualizări: 603, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Moscova lansează licitaţii în vederea dotării poliţiei cu material antirevoltă, înaintea unei manifestaţii în susţinerea lui Navalnîi; aproximativ 370.000 de persoane s-au înscris pe ste-ul campaniei ”Free Navalny”

Moscova lansează licitaţii în vederea dotării poliţiei cu material antirevoltă, înaintea unei manifestaţii în susţinerea lui Navalnîi; aproximativ 370.000 de persoane s-au înscris pe ste-ul campaniei ”Free Navalny”

Externe

Rusia a lansat o licitaţie în vederea achiziţionării unor echipamente de protecţie pentru poliţie, potrivit unor documente publicate pe site-ul de licitaţii publice ruseşti, după ce susţinători ai opozantului Aleksei Navalnîi au anunţat că pregătesc cea mai importantă manifestaţie din istoria modernă a ţării, relatează Reuters....

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un tânăr în vârstă de 22 de ani, Rico Marley, arestat într-un supermarket Publix, la periferia Atlantei, cu şase arme de foc asupra sa şi purtând vestă antiglonţ

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, Rico Marley, arestat într-un supermarket Publix, la periferia Atlantei, cu şase arme de foc asupra sa şi purtând vestă antiglonţ

Externe

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, Rico Marley, care avea asupra sa şase arme de foc - inclusiv o puşcă de asalt şi o puşcă cu pompă - a fost arestat într-un supermarket, la o periferie a oraşului Atlanta, a anunţat poliţia capitalei statului Georgia, relatează AFP....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Blinken îndeamnă, la Copenhaga, la ”protejarea civililor” şi copiilor în conflictul israeliano-palestinian; Washingtonul cere Israelului ”precizări” cu privire la ”justificarea” distrugerii unui imobil în care erau sedii ale unor publicaţii internaţionale

Blinken îndeamnă, la Copenhaga, la ”protejarea civililor” şi copiilor în conflictul israeliano-palestinian; Washingtonul cere Israelului ”precizări” cu privire la ”justificarea” distrugerii unui imobil în care erau sedii ale unor publicaţii internaţionale

Externe

Secretarul de Stat american Antony Blinken îndeamnă luni israelienii şi palestinienii ”să protejeze civilii şi mai ales copiii” şi reafirmă că statul evreu are, ”în calitate de democraţie”, o ”datorie specială” în acest sens, relatează AFP....

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Nicola Sturgeon anunţă că Scoţia intră într-o carantină ”ca în martie” 2020, întreaga lună ianuarie, din cauza variantei britanice a noului coronavirus; Boris Johnson urmează să anunţe noi restricţii în Anglia

Nicola Sturgeon anunţă că Scoţia intră într-o carantină ”ca în martie” 2020, întreaga lună ianuarie, din cauza variantei britanice a noului coronavirus; Boris Johnson urmează să anunţe noi restricţii în Anglia

Externe

Premierul scoţian Nicola Sturgeon a anunţat luni că Scoţia intră din nou într-o izolare ”asemănătoare celei din martie” 2020, în vederea unei opriri a unei creşteri puternice a contaminărilor cu varianta britanică a noului coronavirus, relatează AFP....

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
China eradichează malaria, după 70 de ani de luptă împotriva bolii transmise de ţânţarul anofel, anunţă OMS

China eradichează malaria, după 70 de ani de luptă împotriva bolii transmise de ţânţarul anofel, anunţă OMS

Externe

China a eradicat malaria (paludismul) după 70 de ani de luptă împotriva acestei boli transmise de către un ţânţar, după ce a înregistrat 30 de milioane de cazuri pe an în anii '40 şi nu a mai anunţat niciun caz indigen în ultimii patru ani, anunţă miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează AFP....

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă