Atac masiv cu rachete împotriva unei baze aeriene a forţelor americane din Irak, soldat cu doi răniţi

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Atac masiv cu rachete împotriva unei baze aeriene a forţelor americane din Irak, soldat cu doi răniţi

Cel puţin 14 rachete au lovit miercuri o bază aeriană a Statelor Unite şi a altor forţe internaţionale, rănind doi oameni, a anunţat coaliţia condusă de SUA, în timp ce forţele conduse de kurzi din Siria au spus că au respins un atac cu dronă într-o zonă în care operează forţe americane, transmite Reuters.

Deşi nu au existat revendicări imediate pentru responsabilitatea atacurilor – parte a unui val care vizează trupele americane sau zonele în care se află în Irak şi Siria – analiştii consideră că fac parte dintr-o campanie a miliţiilor susţinute de iranieni.

Grupurile miliţilor irakiene aliniate cu Iranul au promis să riposteze după atacurile SUA la graniţa irakiană-siriană care au ucis patru dintre membrii lor, luna trecută.

Două persoane au fost uşor rănite în atacul cu rachete asupra bazei aeriene Ain al-Asad din vestul Irakului, a declarat colonelul armatei americane Wayne Marotto, purtătorul de cuvânt al coaliţiei.

Rachetele au aterizat în bază şi în perimetrul acesteia.

Marotto afirmase mai devreme că trei persoane au fost rănite.

În Siria, forţele democratice siriene, susţinute de SUA, au declarat că nu s-au produs pagube în urma atacului cu drone asupra câmpului petrolier Al Omar, într-o zonă de est, care se învecinează cu Irakul, unde forţele SUA au fost atacate cu rachete, dar au scăpat fără răniţi pe 28 iunie.

Nu au existat comentarii imediate din partea armatei SUA cu privire la incidentul din Siria.

Oficialii armatei irakiene au declarat că ritmul atacurilor recente împotriva bazelor SUA cu rachete şi drone încărcate cu exploziv este fără precedent.

Surse militare irakiene au declarat că un lansator de rachete fixat pe spatele unui camion a fost folosit în atacul de miercuri şi a fost găsit pe terenurile agricole din apropiere, incendiat.

Marţi, o dronă a atacat aeroportul Erbil din nordul Irakului, vizând o bază americană din aeroport, au spus surse de securitate kurde.

Trei rachete au aterizat, de asemenea, luni, la baza Ain al-Asad, fără a provoca victime.

Statele Unite au purtat discuţii indirecte cu Iranul pentru a readuce ambele naţiuni în acordul nuclear din 2015, care a fost abandonat de fostul preşedinte Donald Trump.

 Nu a fost stabilită o dată pentru următoarea rundă de discuţii, care a fost amânată pe 20 iunie.

Hamdi Malik, asociat la Washington Institute şi specialist în miliţiile şiiţe din Irak, a declarat că atacurile fac parte dintr-o escaladare coordonată a miliţiilor susţinute de iranieni în Irak.

Tentativa de atac din estul Siriei părea să fie primul exemplu de operaţiuni desfăşurate simultan în ambele ţări.

„Mi se pare că au undă verde din Iran să escaladeze, mai ales având în vedere că negocierile nucleare nu merg bine. Dar, în acelaşi timp, nu vor să escaladeze dincolo de un anumit punct – sunt mai vulnerabili la atacurile aeriene americane decât erau în trecut – şi nu vor să complice prea mult negocierile pe care Iranul le poartă cu Occidentul”, a spus Malik.

Statele Unite au declarat săptămâna trecută Consiliului de Securitate al ONU că a vizat miliţiile susţinute de iranieni din Siria şi Irak cu atacuri aeriene pentru a-i descuraja pe ei şi Teheranul de la efectuarea sau susţinerea unor noi atacuri asupra personalului sau facilităţilor SUA.

Iranul a negat sprijinirea atacurilor împotriva forţelor SUA în Irak şi Siria şi a condamnat atacurile aeriene ale SUA asupra grupurilor susţinute de Iran.

Știri similare

UE se teme de un eventual incident după desfăşurarea a 150.000 de militari ruşi la frontiera cu Ucraina, ”cea mai masivă desfăşurare înregistrată”, denunţă Josep Borrell; Kievul cere impunerea unor sancţiuni sectoriale Rusiei

UE se teme de un eventual incident după desfăşurarea a 150.000 de militari ruşi la frontiera cu Ucraina, ”cea mai masivă desfăşurare înregistrată”, denunţă Josep Borrell; Kievul cere impunerea unor sancţiuni sectoriale Rusiei

Externe

Uniunea Europeană (UE) se teme de un eventual incident după desfăşurarea a 150.000 de militari ruşi, ”cea mai masivă desfăşurare înregistrată” la frontiera Rusiei cu Ucraina, relatează AFP....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ungaria a prelungit starea de urgenţă cu 90 de zile

Ungaria a prelungit starea de urgenţă cu 90 de zile

Externe

Parlamentul de la Budapesta a prelungit, luni, starea de urgenţă din cauza Covid cu 90 de zile, ceea ce înseamnă că Guvernul condus de Viktor Orban va putea să emită ordonanţe în situaţii excepţionale până pe 23 mai, potrivit hirado.hu. ...

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Varşovia îi acordă o viză umanitară atletei belaruse fugare la JO de la Tokyo Kristina Ţimanuskaia; soţul alergătoarei, Arseni Jdanevici, se află în Ucraina

Varşovia îi acordă o viză umanitară atletei belaruse fugare la JO de la Tokyo Kristina Ţimanuskaia; soţul alergătoarei, Arseni Jdanevici, se află în Ucraina

Externe

Atleta belarusă Kristina Ţimanuskaia, care a fost la un pas de a fi repatriată cu forţa duminică în Belarus, după ce şi-a criticat antrenorii la Jocurile Olimpce (JO) de la Tolyo, s-a refugiat luni în incinta Ambasadei Poloniei în Japonia şi urmează să sosească în Polonia în zilele următoare, cu o ”viză umanitară”, relatează Reuters....

Vizualizări: 381, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Papa Francisc proclamă un An al Familiei în 2021, consacrat locului familiei în Biserica Catolică, susţinerii cuplurilor în vederea căsătoriei şi în dificultăţile vieţii conjugale

Papa Francisc proclamă un An al Familiei în 2021, consacrat locului familiei în Biserica Catolică, susţinerii cuplurilor în vederea căsătoriei şi în dificultăţile vieţii conjugale

Externe

Papa Francisc anunţă un An al Familiei în 2021, consacrat locului familiei în Biserica Catolică şi susţinerii cuplurilor în vederea căsătoriei şi în dificultăţile vieţii conjugale, în care parohiile şi diocezele sunt însărcinate să acorde o atenţie specială cuplurilor înainte şi după uniune şi să ajute familiile în criză, relatează AFP....

Vizualizări: 419, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UE a cerut Indiei să îi permită achiziţia a 10 milioane de doze din vaccinul pentru Covid-19 al AstraZeneca, produse de Serum Institute

UE a cerut Indiei să îi permită achiziţia a 10 milioane de doze din vaccinul pentru Covid-19 al AstraZeneca, produse de Serum Institute

Externe

UE a cerut Indiei să îi permită achiziţia a 10 milioane de doze din vaccinul pentru Covid-19 al AstraZeneca, produse de Serum Institute of India, a declarat un oficial guvernamental, acesta fiind cel mai recent semn al presiunii tot mai mari la care este supus guvernul pentru a exporta mai mult din producţia sa de vaccinuri în alte ţări, transmite Reuters....

Vizualizări: 392, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Parlamentul moldovan susţine noul ”Guvern al integrităţii” al Nataliei Gavriliţa

Parlamentul moldovan susţine noul ”Guvern al integrităţii” al Nataliei Gavriliţa

Externe

Parlamentul Republicii Moldova a confirmat noul Guvern al premierului Natalia Gavriliţa, după ce Partidul Acţiunii şi Solidarităţii (PAS) a obţinut o victorie în alegerile parlamentare anticipate de la începutul lui iulie, relatează Radio Free Europe/Radio Liberty (RFE/RL)....

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă