Arlene Foster îşi prezintă oficial demisia din funcţia de premier al Irlandei de Nord

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Arlene Foster îşi prezintă oficial demisia din funcţia de premier al Irlandei de Nord

Principalele partide din Irlanda de Nord au la dispoziţie şapte zile pentru a se pune de acord asupra unui guvern, după ce Arlene Foster, din cadrul Partidului Unionist Democrat (DUP), şi-a prezentat în mod oficial demisia din postul de premier al provinciei semiautonome britanice, relatează Reuters.

Arlene Foster, criticată din cauza gestionării situaţiei post-Brexit, şi-a anunţat demisia la 28 aprilie, în urma unor violenţe legate de repercusiuni ale ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE) şi mai ales a ”Procotoclului nord-irlandez” prin care s-au impus bariere comerciale între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit.

DUP urmează să-l nominalizeze la conducerea Guvernuui pe Paul Givan.

Însă, dacă Partidul Sinn Fein (republican), care conduce împreună cu DP provincia, refuză să nominalizeze un vicepremier, Executivul nu va putea funcţiona şi s-ar putea organiza alegeri anticipate.

Sinn Fein îi cere partenerului său să promoveze un proiect de lege cu privire la limba irlandeză în provincia britanică.

Paul Givan a redus, pe când era ministrul Comerţului, finanţarea destinată limbii irlandeze şi a cauzat, îl acuză Sinn Fein, prăbuşirea, în urmă cu patru ani, a unui precedent guvern de uniune.

Noul lider DUP Edwin Poots a declarat luni postului BBC Radio Ulster că este ”angajat în toate aspectele NDNA”, dar că dispoziţia cu privire la limba irlandeză nu poate fi o condiţie prealabilă alegerii unui premier.

Știri similare

”Scânteia” Pablo Hasel face să explodeze un tineret aflat într-o situaţie precară în Spania

”Scânteia” Pablo Hasel face să explodeze un tineret aflat într-o situaţie precară în Spania

Externe

Străzile Barcelonei şi altor oraşe spaniole sunt, de marţi, teatrul unor confruntări între tineri şi poliţie - pe care au fost ridicate baricade, s-au incendiat pubele şi au fost jefuite magazine -, după încarcerearea rapperului catalan Pablo Hasél, condamnat la nouă luni de închisoare cu privire la tweeturi considerate de către justiţia spaniolă o ”apologie a terorismului”, care constituie ”scânteia” ce a ”detonat” un tineret aflat într-o situaţie precară, relatează AFP....

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ambasadorul rus la Londra Andrei Kelin, convocat la Foreign Office pe tema atacului informatic SolarWinds şi comasării unor trupe ruse la frontiera cu Ucraina

Ambasadorul rus la Londra Andrei Kelin, convocat la Foreign Office pe tema atacului informatic SolarWinds şi comasării unor trupe ruse la frontiera cu Ucraina

Externe

Ambasadorul rus la Londra Andrei Kelin a fost convocat la Ministerul britanic de Externe din cauza unor ”activităţi răuvoitoare” atribuite Moscovei, şi anume atacuri cibernetice şi comasarea a zecide mii de militari ruşi la frontiera Rusiei cu Ucraina, relatează AFP....

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UE va amâna aprobarea vaccinului rusesc Sputnik V pentru Covid-19 – surse

UE va amâna aprobarea vaccinului rusesc Sputnik V pentru Covid-19 – surse

Externe

Uniunea Europeană va amâna aprobarea vaccinului rusesc Sputnik V pentru Covid-19, din cauza nerespectării termenului limită de 10 iunie pentru depunerea datelor, diminuând perspectivele vaccinului în răspunsul la pandemie al UE, au declarat două persoane apropiate situaţiei, transmite Reuters....

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Poliţia belgiană caută un militar înarmat, simpatizant al extremei drepte şi calificat drept terorist, în urma proferării unor ameninţări la adresa statului şi unor personalităţi publice; înttre ţinte, virusologul Marc Van Ranst, ţinta unor activişti ”antimască”

Zeci de poliţişti belgieni căutau miercuri un militar înarmat, cunoscut ca fiind apropiat extremei drepte, fugar, după ce a proferat ameninţări la adresa statului şi unor personalităţi publice, a anunţat parchetul federal belgian, care a preluat dosarul, relatează AFP.....

Vizualizări: 420, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ratificarea unui acord post-Brexit, ”imposibilă” după expirarea termenului-limită dat de Parlamentul European, cu zece zile înainte de divorţul definitiv între Regatul Unit şi Uniunea Europeană

Noua tulpină de SARS-CoV-2 nu este sungurul lucru care riscă să izoleze Regatul Unit, cu zece zile înainte de divorţul definitiv cu Uniunea Europeană (UE), în contextul în care nu s-a ajuns încă la un acord comercial post-Brexit, iar eurodeputaţii consideră ”imposibil” să ratifice un text la timp, relatează Euroenews....

Vizualizări: 392, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Biden limitează atacurile cu drone vizând jihadişti în afara teatrelor de război în care SUA sunt angajate în mod oficial, în Afganistan, Siria şi Irak

Biden limitează atacurile cu drone vizând jihadişti în afara teatrelor de război în care SUA sunt angajate în mod oficial, în Afganistan, Siria şi Irak

Externe

Joe Biden a limitat folosirea de către armata americană a atacurlor cu avioane fără pilot (drone) vizând grupări jihadiste în afara teatrelor de război în care Statele Unite sunt angajate în mod oficial, revenind astfel asupra unei politici a predecesorului său Donald Trump, care le-a dat undă verde în acest sens militarilor ameriani în ţări precum Somalia, relatează AFP....

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă