Americanii au evacuat aproximativ 7.000 de persoane din Afganistan din 14 august până acum

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Americanii au evacuat aproximativ 7.000 de persoane din Afganistan din 14 august până acum

Armata americană a evacuat aproximativ 7.000 de persoane din Afganistan din 14 august până acum, a anunţat, joi, un înalt responsabil al Pentagonului, potrivit AFP.

“De la începutul operaţiunilor de evacuare, la 14 august, am transportat cu avionul aproximativ 7.000 de persoane evacuate”, a afirmat generalul Hank Taylor, într-o conferinţă de presă, menţionând că armata intenţionează să “maximizeze capacitatea fiecărui avion” astfel încât să fie evacuaţi cât mai mulţi oameni.

În total, de la sfârşitul lunii iulie au fost evacuate aproape 12.000 de persoane. Printre acestea s-au numărat cetăţeni americani, angajaţi ai ambasadei SUA la Kabul şi afgani care au lucrat pentru americani, în special traducători.

Deoarece la aeroportul din Kabul se află foarte mulţi oameni care vor să părăsească Afganistanul după preluarea puterii de către talibani, armata americană este pregătită să mărească şi numărul zborurilor şi să mărească pe cât posibil capacitatea avioanelor.

Știri similare

Justiţia rusă dispune încarcerea lui Navalnîi până la 15 februarie; opozantul îi îndeamnă pe ruşi ”să iasă în stradă”

Justiţia rusă dispune încarcerea lui Navalnîi până la 15 februarie; opozantul îi îndeamnă pe ruşi ”să iasă în stradă”

Externe

Un tribunal rus a dispus luni plasarea în detenţie a opozantului rus Aleksei Navalnîi pe o peroadă de 30 de zile, începând de la data controversatei sale arestări, duminică, de către serviciul penitenciar rus (FSIN), la sosirea sa la Moscova, după cinci luni de convalescenţă în Germania, relatează AFP....

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Administraţia Biden se pregăteşte să ceară tuturor străinilor care vizitează SUA să fie vaccinaţi complet împotriva Covid-19

Administraţia Biden se pregăteşte să ceară tuturor străinilor care vizitează SUA să fie vaccinaţi complet împotriva Covid-19

Externe

Administraţia Biden se pregăteşte să ceară tuturor străinilor care vizitează Statele Unite să fie vaccinaţi complet împotriva Covid-19, în cadrul unei eventuale ridicări a restricţiilor care interzic majorităţii străinilor să intre în ţară, a declarat un oficial al Casei Albe, transmite Reuters....

Vizualizări: 438, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele Biden îl va primi la Casa Albă pe preşedintele afgan Ashraf Ghani, pe fondul creşterii violenţelor în Afganistan

Preşedintele Biden îl va primi la Casa Albă pe preşedintele afgan Ashraf Ghani, pe fondul creşterii violenţelor în Afganistan

Externe

Preşedintele american Joe Biden se va întâlni la Casa Albă cu preşedintele afgan Ashraf Ghani şi cu preşedintele Înaltului Consiliu pentru Reconciliere Abdullah Abdullah, pentru a discuta despre retragerea trupelor Statelor Unite din această ţară, pe fondul intensificării luptelor dintre forţele afgane şi talibani, transmite Reuters....

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Activista saudită Loujain al-Hathloul, condamnată la aproape şase ani de închisoare de către un tribunal special saudit antiterorist, în urma unor acţiuni paşnice în favoarea drepturilor femeilor saudite; tânăra se află în greva foamei de la 28 octombrie

Un tribunal saudit antiterorist a condamnat-o luni pe o activistă a drepturilor femeilor, Loujain al-Hathloul, în vârstă de 31 de ani, la cinci ani şi opt luni de închisoare, potrivit presei locale, relatează AFP....

Vizualizări: 415, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Treisprezece morţi şi numeroşi răniţi în California, între un SUV Expedition Expedition cu 25 de persoane la bord şi un TIR cu două remorci; unele victime ar proveni din Mexicul vecin

Treisprezece morţi şi numeroşi răniţi în California, între un SUV Expedition Expedition cu 25 de persoane la bord şi un TIR cu două remorci; unele victime ar proveni din Mexicul vecin

Externe

Treisprezece persoane au murit, iar mai multe altele au fost rănite într-o coliziune între un vehicul înţesat de pasagerişi un TIR în sudul Californiei, a anunţat poliţia rutieră, revizuind în scădere un bilanţ anunţat anterior de către un spital, relatează AFP....

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UE cere AstraZeneca despăgubiri dure, de zece euro pe zi de întârziere pentru o doză şi cel puţin zece milioane de euro; verdictul justiţiei belgiene, în iunie

UE cere AstraZeneca despăgubiri dure, de zece euro pe zi de întârziere pentru o doză şi cel puţin zece milioane de euro; verdictul justiţiei belgiene, în iunie

Externe

Uniunea Europeană (UE) a cerut miercuri, la un tribunal din Bruxelles, ca laboratorul farmceutic anglo-suedez AstraZeneca să plătească despăgubiri în valoare de zece euro pe doza de vaccin împoriva covid-19 - pe ziua de întârziere, în cadrul unui proces cu privire la întârzieri în livrări, şi cere totodată despăgubiri în valoare de cel puţin zece milioane de euro, relatează Reuters....

Vizualizări: 399, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă