Ambasadorul Myanmarului la ONU Kyaw Moe Tun rupe cu junta şi îşi afişează susţinerea faţă de protestatari

Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ambasadorul Myanmarului la ONU Kyaw Moe Tun rupe cu junta şi îşi afişează susţinerea faţă de protestatari

Ambasadorul Myanmarului la ONU Kyaw Moe Tun a rupt în mod spectaculos relaţiile cu junta, în cursul Adunării Generale (AG) a ONU, cerând încetarea imediată a loviturii de stat şi şi-a încheiat discursul cu trei degete ridicate – simbolul potestelor din ţara sa, relatează AFP.

Intervenţia de 12 minute a ambasadorului a fost impregnată de o mare emoţie, trădată de tremurul vocii în câteva rânduri.

”Avem nevoie de acţiunea cea mai puternică a comunităţii internaţionale pentru a pune capăt imediat lovituri de stat militare, opresiunii poporului nevinovat şi predării puterii în stat poporului”, a declarat el vineri.

Kyaw Moe Tun a cerut ca membrii ONU să nu recunoască regimul militar care şi-a însuşit puterea la 1 februarie şi să nu coopereze cu el.

”Vom continua să ne batem pentru un Guvern care să fie al poporului, prin popor şi pentru popor”, a promis el.

Un fragment al acestui discurs a fost distribuit de către dedacţia postului France 24.

Intervenţia sa s-a încheiat cu o salvă de aplauze în marele amfiteatru al Adunării Generale.

Mai mulţi alţi vorbitori i-au adresat felicitări, precum reprezentantul Uniunii Euripene (UE) Olof Skoog.

Ambasadoarea britanică la ONU Barbara Woodward a adus un ”omagiu curajului” omologului său birman, dar şi ambasadoarea americană la ONU Linda Thomas-Greenfield, care a evocat o ”declaraţie curajoasă”.

PRECEDENTUL LIBAIN

Cazul unor ambasadori care se ridică în şedinţă împotriva autorităţilor lor sunt ”foarte rare” la ONU.

Ultimul astfel de caz a avut loc în urmă cu zece ani, în 2011, când reprezentantul libian s-a opus dictatorului Muammar Gaddafi în toul revoltei libiene.

Înainte de a lua cuvântul Kyaw Moe Tun, emisarul ONU în Myanmar Christine Schraner Burgener a condamnat ”ferm” reprimarea juntei.

ONU doreşte să efectueze o vizită în Myanmar şi condiţionează o asemenea vizită de o întâlnire cu Aung San Suu Kyi, ţinută într-un locsecret după lovitura de stat.

Junta a refuzat în mod categoric această întâlnire, potrivit unor diplomaţi.

Știri similare

Parchetul European, lansat, ”un moment istoic” pentru UE, salută şefa EPPO, românca Laura Codruţa Kövesi

Parchetul European, lansat, ”un moment istoic” pentru UE, salută şefa EPPO, românca Laura Codruţa Kövesi

Externe

Parchetul European (European Public Prosecutor's Office, EPPO), o nouă instanţă menită să lupte împotriva fraudei şi corupţiei care afectează fondurile Uniunii Europene (UE) a intrat în funcţiune marţi, a anunţat şefa parchetului, românca Laura Codruţa Kövesi, care salută ”un moment istoric”, relatează AFP....

Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Autoritatea Palestiniană se aşteaptă să primească primele doze de vaccinuri pentru Covid-19 abia în luna martie

Autoritatea Palestiniană se aşteaptă să primească primele doze de vaccinuri pentru Covid-19 abia în luna martie

Externe

Autoritatea Palestiniană a anunţat, duminică, că se aşteaptă să primească primele doze de vaccinuri pentru Covid-19 abia în luna martie, în urma unui acord cu producătorul de medicamente AstraZeneca, acuzând Israelul că nu îşi respectă datoria să se asigure că sunt disponibile vaccinuri în teritoriile ocupate, transmite Reuters....

Vizualizări: 394, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Parlamentarii britanici îi critică aspru pe Boris Johnson şi Joe Biden pentru căderea Afganistanului sub controlul talibanilor

Parlamentarii britanici îi critică aspru pe Boris Johnson şi Joe Biden pentru căderea Afganistanului sub controlul talibanilor

Externe

Parlamentarii britanici şi-au exprimat miercuri nemulţumirea faţă de premierul Boris Johnson şi preşedintele american Joe Biden, în legătură cu căderea Afganistanului sub controlul talibanilor, pe care au numit-o un eşec al serviciilor de informaţii, al leadershipului şi al datoriei morale, transmite Reuters....

Vizualizări: 534, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Catalonia reînchide discotecile şi alte locuri de distracţie nocturne în spaţii închise şi cere teste PCR negativ sau dovada vaccinării la evenimente în aer liber de peste 500 de persoane, în urma unei creşteri ”exponenţiale” a cazurilor de covid-19; Navara şi Andaluzia ar putea reimpune restricţii

Catalonia închide - la sfârşitul acestei săptămâni - discotecile şi alte locuri de divertisment nocturne în spaţii închise şi cere prezentarea unui test negativ covid-19 PCR sau dovezii vaccinării anticovid în vederea participării la evenimente în aer liber la care sunt prezente peste 500 de persoane, relatează AFP....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bulgaria, Polonia, România şi Croaţia, statele membre UE cu cea mai mare poluare cu particule foarte fine de tip PM2.5 în zona urbană, relevă Eurostat cu ocazia Săptămânii Verzi UE

Bulgaria, Polonia, România şi Croaţia, statele membre UE cu cea mai mare poluare cu particule foarte fine de tip PM2.5 în zona urbană, relevă Eurostat cu ocazia Săptămânii Verzi UE

Externe

Bulgaria, Polonia, România şi Croaţia înregistrează cele mai mari niveluri de poluare în zonele urbane cu particule fine de tip PM2.5, o poluare care a scăzut treptat, relevă Eurostat cu ocazia Săptămânii Verzi în UE, în perioada 31 mai-4 iunie....

Vizualizări: 332, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
CHIPS and Science Act, o lege care vizează relansarea producţiei de semiconductori în SUA, promulgată de Biden

CHIPS and Science Act, o lege care vizează relansarea producţiei de semiconductori în SUA, promulgată de Biden

Externe

Preşedintele american Joe Biden a promulgat o lege care susţine industria americană a semiconductorilor - CHIPS and Science Act -, care prevede investiţii în valoare de peste 200 de miliarde de dolari în următorii cinci ani cu scopul ca Statele Unite să-şi recâştige poziţia de lider în industria componentelor electromnice, să fie mai puţin dependente de China şi mai competitive în lume, relatează AFP....

Vizualizări: 273, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Donald Trump şi Rudy Giuliani au cerut unui judecător federal să respingă un proces în care sunt acuzaţi de conspiraţie pentru a incita la atacarea Capitoliului

Donald Trump şi Rudy Giuliani au cerut unui judecător federal să respingă un proces în care sunt acuzaţi de conspiraţie pentru a incita la atacarea Capitoliului

Externe

Fostul preşedinte american Donald Trump şi fostul său avocat personal Rudy Giuliani au cerut, joi, unui judecător federal să respingă un proces în care sut acuzaţi de conspiraţie pentru incitarea la atacul mortal asupra Capitoliului, din 6 ianuarie, transmite CNBC....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă