Alegeri generale şi prezidenţiale în Bulgaria, pe 14 noiembrie

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Alegeri generale şi prezidenţiale în Bulgaria, pe 14 noiembrie

Alegeri generale vor avea loc în Bulgaria pe 14 noiembrie în încercarea de a rezolva o criză politică ce a lăsat ţara fără un guvern obişnuit mai multe luni, a anunţat sâmbătă preşedintele Rumen Radev.

Bulgarii au votat în lunile aprilie şi iulie, însă ambele scrutine au rezultat legislaturi fragmentate. Niciun partid nu a putut să formeze un guvern pentru a urma celui de aproximativ 10 ani al conservatorului Boyko Borisov.

„Alegerile vor avea loc pe 14 noiembrie”, a spus Radev, potrivit The Guardian. El a punctat că acestea vor coincide cu primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Radev, care candidează pentru un al doilea mandat, urmează să semneze decretul pentru dizolvarea parlamentului şi să numească o administraţie care să organizeze votul.

Cele mai recente sondaje arată că partidul lui Borisov, GERB, ar putea reveni la conducere, devansând formaţiunea anti-sistem ITN a lui Slavi Trifonov.

Totuşi, sondajele prevăd din nou un parlament fragmentat.

Bulgaria este o republică parlamentară şi legislativul cu 240 de locuri, mandate de patru ani, votează guvernul. Rolul preşedintelui este unul mai ceremonial ca şef al statului şi comandat al forţelor armate.

Știri similare

Statele Unite au inclus pe o listă neagră persoane din Rusia, Yemen şi Haiti, pentru încălcarea drepturilor omului

Statele Unite au inclus pe o listă neagră persoane din Rusia, Yemen şi Haiti, pentru încălcarea drepturilor omului

Externe

Statele Unite au inclus, joi, pe o listă neagră persoane din Rusia, Yemen şi Haiti, pentru că ar fi încălcat drepturile omului. Între aceste persoane se află Ramzan Kadârov, un aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin, şi cinci persoane care au legături cu agenţii de securitate şi de informaţii care au legături cu gruparea Houthi din Yemen, transmite Reuters....

Vizualizări: 385, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Statele membre UE ajung la un acord asupra sancţionării a patru persoane şi unei entităţi chineze cu privire la încălcarea drepturilor omului uigurilor; sancţiuni vizează 11 persoane şi patru entităţi din Rusia, Coreea de Nord, Libia, Eritreea şi Sudanul de Sud

Statele membre UE au ajuns la un acord asupra sancţionării Chinei cu privire la încălcarea drepturilor omului minorităţii musulmane uigure în regiunea chineză Xinjiang, declară miercuri surse diplomatice europene pentru AFP....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Studiu: 67% dintre indieni au anticorpi pentru Covid-19

Studiu: 67% dintre indieni au anticorpi pentru Covid-19

Externe

Rezultatele unui studiu arată că 67% dintre locuitorii Indiei au anticorpi pentru Covid-19, faţă de 24%, cât arăta cel mai recent studiu efectuat în lunile decembrie - ianuarie, informează timesofindia.com....

Vizualizări: 381, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Forumul de la Davos prezintă, în raportul anual, 11 piste în vederea relansării creşterii economice în urma şocului covid-19

Forumul de la Davos prezintă, în raportul anual, 11 piste în vederea relansării creşterii economice în urma şocului covid-19

Externe

Forumul Economic Mondial (WEF) prezintă o listă cu 11 piste de relansare a creşterii economice - între care investiţii în infrastructuri digitale, formare, cercetare şi dezvoltare -, în urma şocului pandemiei covid-19, în raportul său anual cu privire la competitivitate, publicat miercuri, relatează AFP....

Vizualizări: 388, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Incident la unitatea nucleară iraniană Natanz, atribuit de Teheran unui act terorist

Incident la unitatea nucleară iraniană Natanz, atribuit de Teheran unui act terorist

Externe

Un incident produs duminică la unitatea nucleară iraniană Natanz a fost provocat de un act de ”terorism nuclear”, a declarat şeful sectorului nuclear al Iranului, Ali Akbar Salehi, adăugând că Teheranul îşi rezervă dreptul să ia măsuri împotriva atacatorilor, trasmite Reuters....

Vizualizări: 399, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă