Afganistan – Protest şi focuri de armă, la Jalalabad. Demonstranţii au înlocuit steagul taliban cu cel afgan

Vizualizări: 395, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Afganistan – Protest şi focuri de armă, la Jalalabad. Demonstranţii au înlocuit steagul taliban cu cel afgan

Oraşul afgan Jalalabad, aflat în estul ţării, a fost miercuri scena unui protest la care oamenii au înlocuit steagul taliban cu cel afgan şi au fost dispersaţi de mai multe focuri de armă, relatează BBC.

În înregistrările video publicate online pot fi auzite focuri de armă trase la un protest faţă de folosirea steagului taliban în locul celui al Afganistanului.

Protestatarii au fost văzuţi pe străzile oraşului Jalalabad fluturând drapelul naţional, înainte ca sunetul unor focuri de armă să disperseze mulţimea.

Potrivit Reuters, cel puţin trei oameni au fost ucişi.

Oraşul din provincia Nangarhar a fost preluat de talibani, fără lupte, duminică dimineaţă. Cucerirea lui a reprezentat asigurarea de către gruparea islamistă a drumurilor cheie ce fac legătura dintre Afganistan şi Pakistan.

Miercuri, oamenii din zonă a mărşăluit în sprijinul folosirii steagului agfan. Imaginile îi arată pe protestatari înlocuind un steag taliban, în uralele celor care îi priveau.

Emiratul Islamic al Afganistanului, decretat de talibani, a folosit până acum steagul alb cu o înscripţie – Shahada (declaraţie de credinţă) – în negru. Steagul cu negru, roşu şi verde folosit de protestatari miercuri este văzut ca reprezentând guvernul înlăturat.

Zabihullah Mujahid, purtător de cuvânt al talibanilor, a spus că au loc discuţii privind viitorul steag naţional, iar o decizie va fi luată de viitorul guvern.

De la Geneva la Washington, oameni din întreaga lume au demonstrat în ultimele zile în sprijinul poporului afgan şi au cerut guvernelor să asigure trecerea în siguranţă a celor care vor să părăsească ţara.

Deceniile de conflict în Afganistan au făcut ca sute de mii de oameni să caute refugiu în ţările vecine şi mai departe.

Multe familii au trecut graniţele spre Iran şi Pakistan, unde trăiesc de ani buni.

Potrivit Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi din cadrul ONU, la finalul anului trecut, 1.435.445 de afgani trăiau în Pakistan. Cei mai mulţi – 69% – se aflau în zone urbane. Iranul găzduieşte aproximativ 780.000 de afgani, conform UNHCR. În timp ce Pakistanul permite refugiaţilor să se amestece cu populaţia locală, Iranul, de cele mai multe ori, îi plasează în tabere.

Știri similare

Varianta indiană (delta) a SARS-CoV-2 se răspândeşte în China, în 12 provincii, inclusiv la Wuhan, ”leagănul” pandemiei covid-19; sute de mii de chinezi, plasaţi în carantină, în principal la Nankin şi într-un cartier din nordul Beijingului

Externe

Sute de mii de locuitori au fost plasaţi luni în carantină în China, în plină reapariţie a epidemiei covid-19, în urma răspândirii variantei indiene (delta) a SARS-CoV-2 în întreaga ţară - inclusiv la Wuhan, primul oraş afectat de pandemie la sfârşitul lui 2019, relatează AFP....

Vizualizări: 313, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UPDATE – Joe Biden a recunoscut în mod oficial ca genocid masacrele din 1915 împotriva armenilor din Imperiul Otoman

UPDATE – Joe Biden a recunoscut în mod oficial ca genocid masacrele din 1915 împotriva armenilor din Imperiul Otoman

Externe

Preşedintele american Joe Biden a recunoscut, sâmbătă, în mod oficial ca genocid masacrele din 1915 împotriva armenilor din Imperiul Otoman. Biden a devenit primul preşedinte american care face acest lucru şi riscă o potenţială ruptură cu Turcia, dar semnalează astfel implicarea în lupta pentru drepturile omului în lume, relatează cnn.com....

Vizualizări: 381, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Curtea de Apel a Turciei a ordonat eliberarea scriitorului şi jurnalistului Ahmet Altan, arestat în 2016 sub acuzaţii legate de o tentativă de puci

Curtea de Apel a Turciei a ordonat eliberarea scriitorului şi jurnalistului Ahmet Altan, arestat în 2016 sub acuzaţii legate de o tentativă de puci

Externe

Curtea de Apel a Turciei a ordonat, miercuri, eliberarea scriitorului şi jurnalistului Ahmet Altan, a anunţat unul dintre avocaţii acestuia, la o zi după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat că încarcerarea lui timp de peste patru ani i-a încălcat drepturile, transmite Reuters....

Vizualizări: 324, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Gruparea Stat Islamic a revendicat atentatul contra unei mochei afgane

Gruparea Stat Islamic a revendicat atentatul contra unei mochei afgane

Externe

Gruparea Stat Islamic (SI) a revendicat atentatul cu bombă care a provocat moartea a 12 persoane vineri într-o moschee din suburbiile Kabul, a indicat agenţia americană SITE, specializată în supravegherea activităţii online a grupării jihadiste, potrivit AFP. ...

Vizualizări: 337, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ofiţerul cu cel mai mare grad la Pentagon, şeful Statului Major generalul Mark Milley, se temea că Trump avea să atace China şi şi-a pus adjuncţii să promită că nu se vor supune unui eventual ordin al miliardarului de folosire a armei nucleare

Ofiţerul cu cel mai mare grad la Pentagon, şeful Statului Major generalul Mark Milley, era att de îngrijorat de starea mentală a lui Donald Trump, în ultimele zile ale mandatului acestuia, încât a luat în secret măsuri în vederea evitării unui război cu China şi şi-a pus adjuncţii să promită că nu se vor supune unui eventual ordin al miliardarului de folosire a armei nucleare, potrivit unei cărţi care urmează să apară, relatează AFP....

Vizualizări: 316, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Washington – Un bărbat înarmat a fost arestat în apropiere de Capitoliu

Washington – Un bărbat înarmat a fost arestat în apropiere de Capitoliu

Externe

Un bărbat înarmat a fost arestat, vineri seara, la Washington, în timp ce încerca să treacă peste unul dintre numeroasele puncte de control de lângă Capitol Hill, unde Joe Biden va depune jurământul în câteva zile, potrivit unui raport al Poliţiei citat de AFP. ...

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Norvegia înregistrează un ”babyboom” neobişnuit în timpul pandemiei covid-19, după zece ani de scădere a natalităţii; o tendinţă similară se înregistrează în Finlanda, Suedia şi Olanda

Norvegia înregistrează un ”babyboom” neobişnuit în timpul pandemiei covid-19, după zece ani de scădere a natalităţii; o tendinţă similară se înregistrează în Finlanda, Suedia şi Olanda

Externe

Criza sanitară cauzată de covid-19 nu a încetinit naşterile în Norvegia, în pofida impactului negativ pe care-l au de obicei perioadele de insecuritate economică asupra acestui indicator, iar 13 700 de copii s-au născut în primele trei luni din 2021, cu aproape 700 de naşteri în plus faţă de primul trimestru din 2020, relatează Euronews....

Vizualizări: 334, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cotidianul iranian Javan susţine că atacul asupra lui Salman Rushdie este un complot al Statelor Unite, care ”probabil vor să răspândească islamofobia în lume”

Cotidianul iranian Javan susţine că atacul asupra lui Salman Rushdie este un complot al Statelor Unite, care ”probabil vor să răspândească islamofobia în lume”

Externe

Atacul violent asupra lui Salman Rushdie este un complot al Statelor Unite, care ”probabil vor să răspândească islamofobia în lume”, a relatat, duminică, jurnalul iranian Javan, deşi până în prezent nu a existat nicio reacţie oficială din partea Republicii islamice, potrivit AFP....

Vizualizări: 260, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
CRONOLOGIE: Din 2001 în 2021, 20 de ani de prezenţă militară americană în Afganistan

CRONOLOGIE: Din 2001 în 2021, 20 de ani de prezenţă militară americană în Afganistan

Externe

Statele Unite au părăsit Afganistanul cu o zi înaintea termenului-limită, în noaptea de luni spre marţi, când ultimul avion de tip C-17 aparţinând armatei americane a decolat de pe pista aeroportului din Kabul şi a lăsat ţara pe mâna fundamentaliştilor talibani care, în august, au preluat controlul asupra regiunii în doar câteva săptămâni, relatează AFP, care prezintă o cronologie a celor 20 de ani de prezenţă americană în această ţară....

Vizualizări: 389, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Forţele de securitate din Myanmar au desfăşurat vehicule armate în principalele oraşe din ţară

Forţele de securitate din Myanmar au desfăşurat vehicule armate în principalele oraşe din ţară

Externe

Forţele de securitate din Myanmar au desfăşurat vehicule armate în principalele oraşe din ţară şi au deschis focul împotriva unor protestatari la o centrală electrică, fără să fie clar dacă au folosit gloanţe de cauciuc sau muniţie reală, în condiţiile în care sute de mii de demonstranţi au ieşit duminică pe străzi, transmite Reuters....

Vizualizări: 337, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Senatul american l-a confirmat pe Merrick Garland în funcţia de procuror general al Statelor Unite

Senatul american l-a confirmat pe Merrick Garland în funcţia de procuror general al Statelor Unite

Externe

Senatul american l-a confirmat, miercuri, pe Merrick Garland în funcţia de procuror general al Statelor Unite, plasându-l pe judecătorul cu experienţă îndelungată în instanţe federale de apel, care a fost nominalizat la un moment dat la Curtea Supremă, la conducerea unei agenţii esenţiale pentru agenda de politică internă a preşedintelui Joe Biden....

Vizualizări: 387, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Secretarul de Stat al statului american Georgia afirmă că a fost presat de Casa Albă să discute telefonic cu Trump despre alegeri

Secretarul de Stat al statului american Georgia afirmă că a fost presat de Casa Albă să discute telefonic cu Trump despre alegeri

Externe

Secretarul de stat al statului american Georgia, Brad Raffensperger, a afirmat, luni, că administraţia de la Casa Albă l-a determinat, împotriva judecăţii sale, să aibă o discuţie telefonică cu preşedintele Donald Trump, în timpul căreia acesta l-a presat să inverseze înfrângerea sa în alegerile prezidenţiale din noiembrie, transmite Reuters....

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă