Active britanice în valoare de cel puţin 170 de miliarde de euro, relocalizate în Franţa la sfârşitul lui 2020 din cauza Brexitului, anunţă guvernatorul Băncii centrale a Franţei, François Villeroy de Galhau

Vizualizări: 343, Aprecieri: 1, Adăugat: 4 ani în urmă
Active britanice în valoare de cel puţin 170 de miliarde de euro, relocalizate în Franţa la sfârşitul lui 2020 din cauza Brexitului, anunţă guvernatorul Băncii centrale a Franţei, François Villeroy de Galhau

”În pofida pandemiei, aproape 2.500 de locuri de muncă au fost transferate, iar aproximativ 50 de entităţi britanice, cu active în valoare de cel puţin 170 de miliarde de euro, au fost relocalizate în Franţa a sfârşitul lui 2020”, a anunţat marţi, cu ocazia urărilor de început de an, guvernatorul Băncii centrale a Franţei, François Villeroy de Galhau, relatează AFP.

”Alte relocalizări sunt aşteptate şi ar urma să se accelereze în cursul acestui an”, a anunţat guvernatorul, subliniind că ”Brexitul impune dezvoltarea autonomiei noastre financiare europene”, mai ales în sectorul crucial al compensării financiare.

Pentru moment, Uniunea Europeană (UE) a autorizat Camerele de Compensare de la Londra, care asigură cea mai mare parte a compensărilor din Europa la anumite produse financiare, să-şi continue activitatea timp de 18 luni, recunoscând astfel că nu are pe continent  instituţiile necesare, pentru a putea renunţa la cele din Regatul Unit.

Însă, după acest termen, autorităţile europene sugerează că această compensare a produselor denominate în euro va fi necesar să aibă loc în cadrul UE.

”O veritabilă «Uniune a finanţelor» este necesar să ne permită să mobilizăm mai bine excedentul economisirii europene, de aproximativ 220 de miliarde de euro, în favoarea investirii productive. Acum ori niciodată este necesar să ne folosim de dubla oportunitate a Brexitului şi reconstrucţiei, pentru a transforma Uniunea într-o piaţiă de capital”, avertizează Villeroy de Galhau.

Știri similare

Suspiciuni cu privire la existenţa unui dispozitiv exploziv la bordul unui avion din Ciad, pe Aeroportul Roissy Charles-de-Gaulle; aterizare fără incidente, pasagerii, debarcaţi

Suspiciuni cu privire la existenţa unui dispozitiv exploziv la bordul unui avion din Ciad, pe Aeroportul Roissy Charles-de-Gaulle; aterizare fără incidente, pasagerii, debarcaţi

Externe

O celulă interministerială de criză a fost creată joi, în urma unor suspiciuni cu privire la prezenţa unui dispozitiv exploziv la bordul unui avion din Ciad cu destinaţia Aeroportul Roissy Charles-de-Gaulle, anunţă într-un comunicat Ministerul francez de Interne, relatează AFP....

Vizualizări: 334, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Sărbătorile la intrarea în Anul Bivolului în China, afectate de lupta împotriva covid-19

Sărbătorile la intrarea în Anul Bivolului în China, afectate de lupta împotriva covid-19

Externe

Chinezii care muncesc în capitală se confruntă cu dilema de a sărbători Anul Bivolului împreună cu familia, în pofida unor restricţii impuse călătoriilor, sau să rămână singuri la Beijing, aşa cum le cer autorităţile, în această cea mai importantă sărbătoare din ţară, pe 12 februarie, cu ocazia căreia, în vremuri normale, milioane de oameni se întorc în provinciile din care sunt originari, relatează AFP....

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Activista saudită Loujain al-Hathloul, condamnată la aproape şase ani de închisoare de către un tribunal special saudit antiterorist, în urma unor acţiuni paşnice în favoarea drepturilor femeilor saudite; tânăra se află în greva foamei de la 28 octombrie

Un tribunal saudit antiterorist a condamnat-o luni pe o activistă a drepturilor femeilor, Loujain al-Hathloul, în vârstă de 31 de ani, la cinci ani şi opt luni de închisoare, potrivit presei locale, relatează AFP....

Vizualizări: 399, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bilanţul covid-19 în Germania creşte cu peste 23.000 de contaminări în 24 de ore şi depăşeşte pragul de 20.000 de morţi de la începutul pandemiei, o situaţia ”îngrijorătoare”, avertizează autorităţile

Creşterea actuală a numărului infecţiilor cu noul coronavirus SARS-CoV-2 în Germania - cu 23.679 în ultimele 24 de ore, la 1.242.203 de contaminări - este ”îngrijorătoare”, avertizează joi Insitutul Robert-Koch (RKI), relatează AFP....

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Forţele loiale lui Khalifa Haftar au închis graniţa Libiei cu Algeria

Forţele loiale lui Khalifa Haftar au închis graniţa Libiei cu Algeria

Externe

Forţele loiale comandantului Khalifa Haftar au închis graniţa Libiei cu Algeria, a fost anunţat duminică, după ce mobilizări însemnate ale trupelor sale au reliefat rolul lui în ciuda eforturilor de unificare a ţării, relatează Reuters. ...

Vizualizări: 333, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Miniştrii Apărării ai Turciei şi Statelor Unite au avut o discuţie ”pozitivă şi constructivă” despre gestionarea aeroportului din Kabul, potrivit Turciei

Miniştrii Apărării ai Turciei şi Statelor Unite au avut o discuţie ”pozitivă şi constructivă” despre gestionarea aeroportului din Kabul, potrivit Turciei

Externe

Ministrul turc al Apărării, Hulusi Akar, şi omologul său american, Lloyd Austin, au avut miercuri ”o întâlnire pozitivă şi constructivă” pentru a discuta un plan de a opera şi păzi aeroportul din Kabul după retragerea NATO din Afganistan, a anunţat Ministerul turc al Apărării, citat de Reuters....

Vizualizări: 324, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Doi israelieni, inclusiv un militar, răniţi într-un atac cu cuţitul la Ierusalim de către un palestinian, ucis prin împuşcare

Doi israelieni, inclusiv un militar, răniţi într-un atac cu cuţitul la Ierusalim de către un palestinian, ucis prin împuşcare

Externe

Doi israelieni - dintre care unul este militar - au fost răniţi luni prin înjunghiere, în apropierea unei staţii de tramvai, în Ierusalimul de Est, de către un palestinian care a fost ucis prin împuşcare de către forţe de ordine, în contextul unor tensiuni puternice între israelieni şi palestinieni, în pofida unui armistiţiu, au anunţat poliţia şi armata israeliene, relatează AFP....

Vizualizări: 337, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Serviciile de informaţii americane afirmă că Rusia s-a implicat în alegerile prezidenţiale din SUA din 2020, cu ştiinţa lui Putin

Serviciile de informaţii americane afirmă că Rusia s-a implicat în alegerile prezidenţiale din SUA din 2020, cu ştiinţa lui Putin

Externe

Preşedintele rus Vladimir Putin a ştiut şi probabil a coordonat un efort al Rusiei de manipulare a campaniei prezidenţiale americane din 2020, în favoarea fostului preşedinte Donald Trump, cu acuzaţii ”înşelătoare sau lipsite de fundament” împotriva contracandidatului acestuia, Joe Biden, afirmă un raport al Biroului Directorului pentru Informaţii Naţionale, transmite Reuters....

Vizualizări: 334, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
ALEGERI ÎN SUA Curtea Supremă respinge un recurs formulat de aliaţi ai lui Trump în vederea blocării certificării rezultatului alegerilor prezidenţiale în statul-cheie Pennsylvania şi-i aplică lui Trump o lovitură usturătoare

Curtea Supremă a Statelor Unite i-a aplicat lui Donald Trumpo lovitură, refuzând să examineze un recurs formulat de către aliaţii săi cu scopul de a bloca certificarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale în statul-cheie Pennsylvania, relatează AFP....

Vizualizări: 339, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Restricţii sanitare ridicate în Marea Britanie: ce se schimbă

Restricţii sanitare ridicate în Marea Britanie: ce se schimbă

Externe

Anglia trece luni la ultima etapă în privinţa ridicării restricţiilor sanitare contra coronavirusului. Alte naţiuni din Regatul Unit - Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord - au adoptat un calendar mai prudent, scrie AFP. ...

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un mort într-o tornadă în Canada, în apropiere de Montréal

Un mort într-o tornadă în Canada, în apropiere de Montréal

Externe

O persoană a murit într-o tornadă, la Mascouche, la câteva zeci de kilometri nord de Montréal, a anunţat vicepremierul din regiunea Québec Geneviève Guilbault, ministrul Securităţii Publice, relatează AFP....

Vizualizări: 439, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă