Val de căldură, disconfort termic ridicat şi caniculă, până la finalul lunii iulie / Temperaturile se vor situa între 34 şi 39 de grade

Vizualizări: 396, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Val de căldură, disconfort termic ridicat şi caniculă, până la finalul lunii iulie / Temperaturile se vor situa între 34 şi 39 de grade

Meteorologii anunţă că, pâă la finalul lunii iulie, se va înregistra un val de căldură, disconfort termic ridicat şi caniculă. Temperaturile se vor situa între 34 şi 39 de grade.

”În cea mai mare parte a ţării, în ultimele zile ale lunii iulie, valul de căldură se va extinde şi se va intensifica treptat, disconfortul termic va creşte, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi”, a transmis, luni, ANM.

Meteorologii anunţă că, în regiunile vestice, sudice şi local în restul teritoriului va fi caniculă.

”Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 34 şi 39 de grade, cu cele mai ridicate valori în Oltenia şi Muntenia. Local, noaptea, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade”, au mai precizat meteorologii.

Potrivit acestora, luni, local va fi caniculă şi disconfort termic ridicat în regiunile vestice.

Știri similare

Peste 4.300 de persoane s-au înscris pentru unul dintre posturile disponibile la Poliţia animalelor/ Concurenţa la agenţi este de 23 de persoane pe un loc/ Proba scrisă va avea loc în 23 ianuarie

Peste 4.300 de persoane s-au înscris pentru unul dintre posturile disponibile la Poliţia animalelor/ Concurenţa la agenţi este de 23 de persoane pe un loc/ Proba scrisă va avea loc în 23 ianuarie

Exclusiv

Poliţia Română anunţă, vineri, că peste 4.300 de persoane s-au înscris pentru unul dintre cele 264 de posturi disponibile la Poliţia animalelor. Concurenţa la agenţi de poliţie este de 23 de persoane pe un loc. Proba scrisă va avea loc în 23 ianuarie ...

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UPDATE – Grupul de Comunicare Strategică: 1.305 noi cazuri de infectare cu coronavirus/ S-au raportat 104 decese, între care un băieţel de câteva luni, din Caraş-Severin / La ATI sunt 1.026 de pacienţi

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, sâmbătă, că de la ultima raportare au fost înregistrate 1.305 noi cazuri de infectare cu coronavirus. Totodată, s-au raportat 104 decese, între care un băieţel în vârstă de câteva luni, din Caraş-Severin, care avea şi alte afecţini grave, de la naştere. În prezent, la ATI sunt internaţi 1.026 de pacienţi. Cele mai multe cazuri noi au fost înregistrate în Bucureşti - 178, toate judeţele raportând sub o sută de cazuri....

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Consiliul Naţional al Elevilor, despre o eventuală vacanţă prelungită pentru stoparea pandemiei: Este ilogică întreruperea cursurilor în întreaga ţară, fără a ţine cont de situaţia epidemiologică / Ar duce la decalaje majore

Consiliul Naţional al Elevilor a transmis, vineri, că o eventuală vacanţă prelungită pentru stoparea pandemiei, aşa cum a fost în anul şcolar trecut, ”ar fi ilogică” şi cere implementarea de măsuri descentralizat, în funcţie de incidenţa din fiecare localitate. În plus, elevii susţin că vacanţa prelungită ar duce la decalaje majore. ...

Vizualizări: 321, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Grupul de Comunicare Strategică: La nivel naţional sunt libere 16 paturi ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19/ În Bucureşti sunt 6 paturi libere la acest moment

Grupul de Comunicare Strategică: La nivel naţional sunt libere 16 paturi ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19/ În Bucureşti sunt 6 paturi libere la acest moment

Exclusiv

Şaisprezece paturi de Terapie Intensivă sunt libere, marţi, în toată ţara, pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, fiind vorba despre alte paturi decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2, anunţă Grupul de Comunicare Strategică. În Bucureşti sunt libere, în acest moment, şase paturi. ...

Vizualizări: 329, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
AUR anunţă că protestele „societăţii civile independente” vor continua „atâta vreme cât actuala coaliţie de guvernare nu va pleca urechea la glasul unei Românii zdrobite sub povara actualelor măsuri dictatoriale”

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că protestele "societăţii civile independente" vor continua şi marţi, "atâta vreme cât actuala coaliţie de guvernare nu va pleca urechea la glasul unei Românii zdrobite sub povara actualelor măsuri dictatoriale"....

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Instanţa de judecată suspendă o hotărâre a Consiliului Judeţean Prahova prin care zeci de posturi dispar din organigramă. În ultimele luni, trei astfel de decizii ale CJ Prahova au fost suspendate de instanţă

Tribunalul Prahova a dispus, miercuri, suspendarea unei hotărâri adoptate în luna ianuarie de Consiliul Judeţean Prahova vizând reorganizarea aparatului de specialitate al CJ şi aprobarea unei noi organigrame, care prevede reducerea numărului de posturi. Este a treia hotărâre adoptată de consilierii judeţeni după alegerile locale din 27 septembrie care prevede renunţarea la posturi din cadrul instituţiei şi care este suspendată prin decizie judecătorească....

Vizualizări: 344, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Turcan: Eu cred că într-un an de zile am putea avea o nouă lege a salarizării unitare şi care să fie, într-adevăr, unitară / Excepţia a devenit regula în sistemul de salarizare unitar

Turcan: Eu cred că într-un an de zile am putea avea o nouă lege a salarizării unitare şi care să fie, într-adevăr, unitară / Excepţia a devenit regula în sistemul de salarizare unitar

Exclusiv

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, afirmă că, într-un an de zile, am putea avea o nouă lege a salarizării, care să fie ”într-adevăr unitară”, pentru că în prezent sunt atât de multe excepţii de la lege, încât ”excepţia a devenit regula. Turcan afirmă că este necesară prudenţă în abordarea legii salarizării, întrucât sunt mulţi oameni – atât în sectorul public, cât şi în cel privat – care trăiesc cu salariul minim. ...

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
CNAS a publicat proiectul pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a contractului-cadru pentru 2021-2022/ Este prevăzută introducerea de noi servicii în asistenţa medicală primară şi ambulatoriu, între care unele consultaţii la distanţă

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anunţă că a publicat pentru dezbatere publică proiectul pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, pentru anii 2021-2022. Astfel, acesta prevede introducerea de noi servicii acordate în asistenţa medicală primară şi în ambulatoriul de specialitate, între care consultaţiile la distanţă pentru pacienţii cu afecţiuni cronice, terapii psihiatrice la distanţă, precum şi servicii conexe actului medical furnizate de psiholog şi logoped....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Înalt Prea Sfinţitul Teodosie va oficia, aproape de miezul nopţii, slujba de Te Deum la Catedrala Arhiepiscopală/ La Catedrala Patriarhală, slujba care ar fi trebuit ţinută la miezul nopţii, se ţine joi după-amiază

Înalt Prea Sfinţitul Teodosie va oficia joi seara, începând cu ora 23.15, slujba de Te Deum şi Moliftele Sfântului Vasile cel Mare la Catedra Arhiepiscopală din Constanţa. La Catedrala Patriarhală, slujba care ar fi trebuit ţinută la miezul nopţii, se ţine joi după-amiază, recomandarea fiind valabilă pentru întreaga ţară. ...

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ciprian Ciucu: Atenţie, pericol de fraudă. Nici până în acest moment preşedinta PNL Bucureşti nu a acceptat să convenim împreună forma finală a organizării a alegerilor

Ciprian Ciucu: Atenţie, pericol de fraudă. Nici până în acest moment preşedinta PNL Bucureşti nu a acceptat să convenim împreună forma finală a organizării a alegerilor

Exclusiv

Ciprian Ciucu, candidat la şefia PNL Bucureşti, atrage atenţia asupra faptului că liderul filialei Violeta Alexandru nu a acceptat să convină asupra felului în care vor fi organizate sâmbătă alegerile pentru organizaţia liberală din Capitală. El a adăugat că nu poate fi de acord cu existenţa unor cabine de vot fără perdea şi filmare fixată pe cabinele de vot deoarece nu poate fi astfel asigurată confidenţialitatea votului....

Vizualizări: 338, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Educaţiei: În anul 2022 nu vor fi schimbate condiţiile de derulare a Evaluării Naţionale

Ministrul Educaţiei: În anul 2022 nu vor fi schimbate condiţiile de derulare a Evaluării Naţionale

Exclusiv

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirmă că modalitatea organizării admiterii examenului de Evaluare Naţională pentru admiterea în licee nu se va schimba pentru elevii care intră în clasa a opta în anul şcolar care va începe luna viitoare. El susţine că schimbări cu privire la admiterea la liceu vor putea avea loc din anul 2023. ...

Vizualizări: 339, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Educaţiei dezminte informaţia potrivit căreia educatoarea Karina Bode a fost detaşată de el şi de soţul acesteia, Lucian Bode, la Centru Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie

Ministrul Educaţiei dezminte informaţia potrivit căreia educatoarea Karina Bode a fost detaşată de el şi de soţul acesteia, Lucian Bode, la Centru Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie

Exclusiv

Sorin Cîmpeanu a dezminţit, printr-un comunicat de presă, faptul că ar fi detaşat-o pe educatoarea Karina Bode, soţia ministrului Lucian Boden de pe funcţia de director al Grădiniţei nr. 12 din Zalău la Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie (CNPEE), informaţie difuzată pe surse de edupedu.ro. „Informaţia este falsă! Nu a fost înregistrată nicio cerere de detaşare în interesul învăţământului pe numele doamnei Karina Bode”, mai arată ministrul Educaţiei....

Vizualizări: 414, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîmpeanu: Dacă vor fi peste 50 de răspunsuri pozitive într-o şcoală privind vaccinarea elevilor, atunci vor fi organizate echipe mobile în acea unitate de învăţământ . Avem în momentul de faţă 650 de centre de vaccinare şi 815 fluxuri disponibile

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că dacă vor fi peste 50 de răspunsuri pozitive într-o şcoală legate de vaccinarea elevilor, atunci vor fi organizate echipe mobile în acea unitate de învăţământ. ...

Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Nicuşor Dan vrea să suspende PUZ-urile Sectoarelor 2, 3, 4, 5 şi 6 pe baza unor plângeri ale asociaţiei sale şi USR ce constată dispariţia a zeci de hectare de spaţiu verde / Reacţia primarului Sectorului 5

Nicuşor Dan, primarul general al Bucureştiului, a iniţiat 5 hotărâri de Consiliu General ce prevăd suspendarea pentru 2 ani a Planurilor Urbanistice Zonale Coordonatoare ale Sectoarelor 2, 3, 4, 5 şi 6, aprobate în ultimii 2 ani, pe baza unor plângeri realizate de Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, Fundaţia Eco-Civica şi de USR, care acuză transformarea a zeci de hectare de spaţiu verde în spaţiu de construit. Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, dezaprobă proiectul iniţiat de Primarul General şi spune că astfel, Bucureştiul va rămâne printre cele mai puţin dezvoltate capitale europene şi că investitorii se vor îndrepta către alte mari oraşe din Uniunea Europeană. ...

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
A treia tranşă de vaccin împotriva COVID-19, de 150.150 de doze, a ajuns în ţară

A treia tranşă de vaccin împotriva COVID-19, de 150.150 de doze, a ajuns în ţară

Exclusiv

Cea de-a treia tranşă de vaccin împotriva COVID-19, de 150.150 de doze, a ajuns în ţară, miercuri, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara. Aceste doze sunt distribuite centrelor regionale. Din a doua tranşă de vaccinuri, sosită în România la 29 decembrie (de 140.400 doze), s-au distribuit până în prezent 80.935 de doze....

Vizualizări: 391, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Prefectul de Argeş: 21 de elevi, trei cadre didactice şi o secretară de la 19 unităţi de învăţământ, confirmaţi cu COVID-19/ A considera educaţia o prioritate, asta se vede în faptele noastre, nu în vorbe

Prefectul judeţului Argeş, Emanuel Soare, anunţă că 21 de elevi, trei cadre didactice şi o secretară, de la 19 unităţi de învăţământ din judeţ, sunt infectaţi cu noul coronavirus, în cele mai multe fiind cazuri fiind vorba despre şcoli gimnaziale sau licee. Prefectul afirmă că cele mai multe infectări s-au făcut în afara şcolii şi reclamă faptul că mulţi părinţi îşi duc sau îşi lasă copiii la petreceri, evenimente private sau în locuri aglomerate, iar în acest context face un apel la părinţi să evite astfel de evenimente, subliniind că "a considera educaţia o prioritate se vede în faptele noastre, nu în vorbe"....

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ordinul care prevede modul în care sunt împărţite spitalele din Capitală în ceea ce priveşte tratarea pacienţilor cu COVID în valul al treilea pandemic, publicat săptămâna aceasta. Vor exista mai multe spitale mari cu circuite COVID şi non-COVID

Medicul Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a explicat pentru news.ro ultimele măsuri pe care specialiştii alături de care gestionează pandemia le iau pentru a preîntâmpina valul al treilea de infectări. Specialistul a explicaT că Ordinul 555 /2020 privind aprobarea Planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei de coronavirus va suferi transformări. Astfel, mai multe spitale mari din Capitală, acolo unde infrastructura o permite, vor avea circuite special destinate pacienţilor cu COVID şi vor exista altele pentru cei care nu au această boală. ...

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă