Turcan: Proiectul de lege care prevede că persoanele ajunse la vârsta de pensie pot opta să îşi continue activitatea până la 70 de ani, pus în transparenţă decizională

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Turcan: Proiectul de lege care prevede că persoanele ajunse la vârsta de pensie pot opta să îşi continue activitatea până la 70 de ani, pus în transparenţă decizională

Raluca Turcan a anunţat că proiectul de lege prin care persoanele din sistemul public sau privat, ajunse la vârsta de pensionare, pot opta să îşi continue activitatea până la 70 de ani va fi pus de joi în transparenţă decizională, urmând ca după ample dezbateri să fie adoptat de către Guvern. Ministrul Muncii a mai spus că proiectul de act normativ interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar, însă nu şi în cel privat. Excepţie de la aplicarea acestei măsuri legislative fac persoanele alese care se află în mandate pe o durată definită de Constituţie, persoanlul didactic, persoanele încadrate în gradul III de invaliditate, membrii Academiei Române şi cele din cadrul autorităţilor adminsitrative autonome sau a instituţiilor publice care la dat intrării în vigoare a acestei legi sunt în exercitarea unui mandat, cu o perioadă prevăzută de lege. Vor fi exceptate de la suspendarea dreptului pensiei în momentul în care optează pentru activitate până la vârsta de 70 de ani şi persoanele care beneficiază de drepturi de autor.

Știri similare

Federaţia Sindicatelor Trans-Conex Port Constanţa dezaprobă decizia ministrului Cătălin Drulă de desfiinţare a ARSVOM şi solicită un dialog în acest sens cu premierul şi ministrul Transporturilor

Federaţia Sindicatelor Trans-Conex Port Constanţa dezaprobă decizia ministrului Cătălin Drulă de desfiinţare a ARSVOM şi solicită un dialog în acest sens cu premierul şi ministrul Transporturilor

Exclusiv

Federaţia Sindicatelor Trans-Conex (F.S.T.C.) Port Constanţa a anunţat, marţi seară, că dezaprobă decizia ministrului Cătălin Drulă de desfiinţare a Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) şi solicită un dialog în acest sens cu premierul şi ministrul Transporturilor, sperând să fie găsite soluţiile pentru nepunerea în practică a acestei hotărâri....

Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Nicuşor Dan estimează că ar putea începe, din 2022, colectarea selectivă a deşeurilor

Nicuşor Dan estimează că ar putea începe, din 2022, colectarea selectivă a deşeurilor

Exclusiv

Primarul general a Nicuşor Dan a afirmat că estimează că Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) care să implementeze o strategie de tratare a deşeurilor ar putea deveni funcţională peste o lună şi jumătate. El a adăugat că ar putea fi demarată colectarea selectivă la începutul anului viitor....

Vizualizări: 539, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Focar de coronavirus la un centru pentru vârstnici din Cluj-Napoca/ Medicul care îi îngrijea, şi el bolnav, a fost luat cu ambulanţa/ Deputatul Emanuel Ungureanu face apel public pentru găsirea unui medic care să-i îngrijească

Un focar de coronavirus se înregistrează la Casa Theodora din Cluj-Napoca, unde peste 90 de beneficiari au fost confirmaţi. Medicul care-i îngrijea, şi el bolnav, a fost luat, sâmbătă, cu ambulanţa pentru a fi transportat la spital, întrucât starea i s-a agravat. Deputatul Emanuel Ungureanu face apel public pentru găsirea unui medic, care a trecut prin boală, şi care ar putea îngriji vârstnicii. ...

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Stelian Ion propune ca pentru pensiile magistraţilor să fie avută în vederea vechimea în funcţia de judecător sau procuror, nu şi din alte profesii juridice

Stelian Ion propune ca pentru pensiile magistraţilor să fie avută în vederea vechimea în funcţia de judecător sau procuror, nu şi din alte profesii juridice

Exclusiv

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, propune ca pentru pensiile magistraţilor să fie avută în vedere vechimea deţinută de aceştia în funcţia de judecător sau procuror şi nu şi cea din alte profesorii juridice avute de aceştia înainte de a ocupa respectivele funcţii. ...

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
USR: PSD blochează, din nou, eliminarea pensiilor speciale ale primarilor

USR: PSD blochează, din nou, eliminarea pensiilor speciale ale primarilor

Exclusiv

Prin absenţa deputaţilor PSD de la şedinţa Comisiei pentru administraţie, proiectul USR de abrogare a pensiilor speciale pentru actualii şi foştii aleşi locali nu a primit nici marţi raport, drept pentru care nu a putut fi dezbătut şi votat în şedinţa de marţi a plenului Camerei Deputaţilor, ultima din actuala legislatură, transmite USR, într-un comunicat de presă. În această situaţie şi cum aleşii locali ar urma să primească pensii speciale de la data de 1 ianuarie 2021, devine obligatoriu ca printre primele măsuri ale noului Guvern să se numere emiterea unei ordonanţe de urgenţă de abrogare a acestor pensii speciale, mai arată sursa citată. ...

Vizualizări: 381, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Primarul Sectorului 1: Cel mai mare acţionar Romprest este îngrijorat de actuala conducere/ Îl invit la discuţii la Primărie pentru a vedea cum putem rezolva, în interesul comunităţii, situaţia provocată de actuala conducere iresponsabilă a companiei

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, îl invită la dialog pe cel mai mare acţionar al companiei Romprest - Detaco Ltd - pentru a găsi împreună cele mai bune soluţii în privinţa salubrizării din Sectorul 1. "Cel mai mare acţionar Romprest este îngrijorat de actuala conducere şi şi-a cerut scuze pentru felul în care această companie tratează comunitatea locală şi instituţia Primăriei", afirmă Armand. ...

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Sănătăţii: E prima dată când avem o şansă reală, o speranţă că într-un timp definit, cât de cât definit, putem să vorbim despre şase luni, despre nouă luni, am putea să scăpăm de această pandemie

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat că prin vaccinare am putea scăpa de pandemie, într-un timp "cât de cât definit". "E prima dată când avem o şansă reală, o speranţă că într-un timp definit, cât de cât definit, putem să vorbim despre şase luni, despre nouă luni am putea să scăpăm de această pandemie", a afirmat el. Voiculescu a menţionat, legat de campania de vaccinare, că "suntem într-un punct rezonabil de bun" şi nu vede "probleme semnificative în procesul de vaccinare". "Mă voi vaccina cu prima ocazie, eu nu sunt în etapa I şi nu îmi stă în fire să sar rândul. (...) Sper că nu voi ajunge în luna februarie nevaccinat", a spus Voiculescu....

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Rafila, despre analizele pentru anticorpi după vaccinarea anti-COVID: Mai degrabă aş recomanda acest lucru persoanelor care au deficite imunologice, care urmează tratamente imunosupresive

Rafila, despre analizele pentru anticorpi după vaccinarea anti-COVID: Mai degrabă aş recomanda acest lucru persoanelor care au deficite imunologice, care urmează tratamente imunosupresive

Exclusiv

Profesorul Alexandru Rafila afirmă că realizarea unor analize pentru testarea anticorpilor în cazul persoanelor care se vaccinează împotriva COVID-19 nu ar trebui să reprezinte „o rutină”, el menţionând că ar recomanda realizarea unor astfel de analize persoanelor care au deficite imunologice sau care urmează tratamente imunosupresive. ...

Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Municipiul Constanţa iese din carantină astăzi

Municipiul Constanţa iese din carantină astăzi

Exclusiv

Municipiul Constanţa iese din carantină vineri, la ora 20. Rata infectărilor în municipiul Constanţa era joi, când INSP a abizat ieşirea din carantină, de 4,50. ...

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bode, despre cazul de la Piteşti: Sunt convins că se va face urgent lumină în acest caz, cine se face vinovat de moartea acestui om

Bode, despre cazul de la Piteşti: Sunt convins că se va face urgent lumină în acest caz, cine se face vinovat de moartea acestui om

Exclusiv

Ministerul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a afirmat că a fost deschisă o anchetă în cazul de la Piteşti, unde un bărbat şi-a pierdut viaţa după ce a făcut stop cardio-respirator în timp ce era evacuat de pe o terasă, în timpul unui incendiu, el precizând că se va face urgent lumină în acel caz şi se va stabili cine se face vinovat de moartea bărbatului....

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă